JUMĂTATEA ÎNTUNECATĂ. STEPHEN KING

EDITURA AQUILA ’93

2006

TRADUCEREA MIRCEA PRICĂJAN

Pe ziua de azi am de gând să scriu câte ceva despre Jumătatea întunecată a lui nea Fănică. Recunosc că titlul original, „The dark half” suna mai bine şi iată încă unul dintre motivele pentru care regret că nu sunt vorbitor (şi cititor) de limbă engleză fluentă – nivelul cunoştinţelor personale de limba engleză sunt de nivel Therminator (mai mult I decât II, chestia aia cu „I’ll be back”). Din fericire pentru ignoranţa mea lingvistică, traducerea lui Mircea Pricăjan este fără cusur, rolul de traducător pentru cărţile lui nea Fănică a fost conceput, pentru teritoriul carpato-danubiano-pontic, special pentru Mircea.

Dar să revenim şi la carte, nu de alta, dar povestind despre cusururile mele n-o să aflaţi nimic despre cele ale lui nea Fănică.

Cartea asta are în spatele ei niscaiva experienţă a autorului din Maine. Că şi el a scris o vreme sub pseudonim. O experienţă interesantă. Poate oi scrie şi eu sub  pseudonim, cine ştie. Şi mi-a plăcut, dar totodată mi-a lăsat şi ceva gust amar.

Thad Beaumont, un băieţel din Bergenfield, începe să aibă dureri de cap. Şi să audă vrăbii. Şmecheria asta cu vrăbiile nu e o simplă figură de stil sau o comparaţie de care poţi uita liniştit până întorci pagina. Daţi-i atenţia cuvenită. Vrăbiile au un rol mai mult decât important în toată povestirea.

Şi, având în vedere numele romanului, am bănuit cam ce anume se va descoperi la operaţie în craniul puştiului, la fel cum am bănuit că „chestia aia” n-o să se lase învinsă cu una, cu două. Aici a fost partea previzibilă din carte. Pe urmă am rămas de căruţă. Nea Fănică ştie cum să răsucească firul acţiunii pentru a arăta la final că el nu poate fi prins cu una, cu două.

Thad devine scriitor. Numai că nu prea poate scrie sub numele lui real ci sub un pseudonim. Iar când e hotărât să îngroape, la propriu, întreaga afacere, şi să scrie sub numele lui se trezeşte că pseudonimul este mai mult decât o şmecherie ce ţine de strategia de marketing. Acesta iese din pământ şi îşi vrea drepturile. Şi e dispus la orice pentru asta.

Ei, şi aici intervine o chestie care nu-mi prea place. Comportamentul lui Stephen King faţă de George Stark, pseudonimul. Omul nu s-a cerut făcut, nu s-a cerut chemat. El e fratele neiubit, deşi prea puţini ştiu de existenţa lui. E cel care o încasează fără să fie vinovat. Şi cel căruia i se refuză totul. Căci dacă George nu scrie o carte, el se dezintegrează. La propriu. Nea Fănică trudeşte din greu să-i ruineze bruma de simpatie pe care o poate simţi cititorul pentru George şi-i bagă în spinare o mulţime de crime (în cazul meu nu a reuşit, am ţinut cu George, în ciuda crimelor care, nu-i aşa? ţin de ficţiune).

Până la urmă Thad învinge, dar cu ce preţ? Aflaţi din carte. În plus, Nea Fănică s-a oprit cu acţiunea exact la momentul în care ar fi trebuit să înceapă a da explicaţii. Pentru că nu-l văd prea bine pe Thad, chiar dacă a scăpat de George. În cârca lui poliţia are de pus mai multe crime comise de George. Şi câte şi mai câte are de explicat.

Şi încă una despre gustul amărui (nu amar, că nu-mi face Nea Fănică una ca asta). După părerea mea umilă şi autorizată, Jumătatea Întunecată are nevoie de o continuare. Care se cam cere scrisă.

5 thoughts on “JUMĂTATEA ÎNTUNECATĂ. STEPHEN KING”

  1. Pingback: Zepeline
  2. Nea Fanica este cel mai tare si, sincer, sa fiu cunosc mai mult oameni carora nu le place Stephen King decat pe cei carora le place, dar asta nu-l impiedica sa fie un mare autor. Si mie imi place

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *