LA CE BUN?

Cineva, mai cu pretenţii decât mine, (că Thomas Jefferson  a fost cineva) a spus că libertatea noastră depinde de libertatea presei. Că o fi crezut sau nu în asta, că a spus-o la beţie,  nu ştiu, dar contează că a spus-o şi lumea a considerat că astfel de afirmaţii trebuie păstrate pentru posteritate.

Acum, de vreo două zile, am început să trag şi eu cu ochiul pe ici, pe colo. Să văd care-i treaba că de! s-o fi apucat Sergiu Nicolaescu să regizeze o nouă revoluţie şi… iar bat câmpii, deşi i-am văzut şi pe Dinescu, şi pe Diaconu. Dar joi ascultam ştirile la un post de radio (din păcate nu pot spune care, că logo lor nu se aude sau, dacă se aude, nu se lipeşte la fel de auz ca de retină). Ei bine, o reporteră spunea că fix la ora şase, în Piaţa Universităţii nu mai era picior de protestatar. Aşa o fi, dacă spune presa.

Jumătate de oră mai târziu ajung acasă. La tv, vuiau canalale – ştim noi care – protest în Piaţa Universtităţii. Se protesta de ceva timp, aşa că… Deja eram în ceaţă. Să cred ce am auzit sau să cred ce vedeam? Cine, care, ce fel de?

Sun pe la Bucureşti, pe la Iaşi, pe la Cluj, pe unde mi se indica la tv că se protestează. Stai liniştit, nu e nici unu la sută din ce vezi la televizor. Apă de ploaie. Frecţie pe picior de lemn.

Mda, nu e chiar aşa. Dar presa spune. Şi spune.

Pe cine să cred? Pe cei de la radio? Pe cei de la tv? Pe cei de la ziar? Pe prieteni? Între atâtea variante posibile, optez pentru cei din urmă. Fiecare vede realitatea cu alţi ochi dar sunt unii care ţin neapărat să o cosmetizeze.

Presa se vrea liberă. Cică. Dar a fost vreodată liberă? Nu cred şi nici nu-mi fac iluzii. De fapt mâniuitorii lopeţilor de rahat administrat pe canale audio şi video se vor liberi în sensul că nu trebuie să-şi asume nicio responsabilitate. Că pot spune ce vor şi cum vor în numele libertăţii presei în care nici ei nu cred. Ai audienţă, ai rating, ai cititori, ai spectatori? Asta contează, frate, nu adevărul. Adevărul dă-l în mă-sa, că nu ăla ne plăteşte salariul şi nici nu candidează pe undeva.Singurul adevăr în care crede presa e banul. Şi cu asta am încheiat.

5 păreri la “LA CE BUN?”

  1. Manipularea psihologică este un tip de influență socială care urmărește schimbarea percepției sau comportamentului celorlalți cu ajutorul unor tactici ascunse, amăgitoare sau chiar abuzive.Ia vine in completare cu dezinformarea.
    După Vladimir Volkoff, autorul celebrului Tratat de dezinformare, dezinformarea este tehnica ce permite furnizarea de informații generale eronate unor terți, determinându-i să comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori.
    Tehnicile de dezinformare se regăsesc și în comerț și guvernare, fiind folosite de unele grupuri cu intenția de a submina poziția unui concurent.
    În timp ce propaganda are ca principal țel obținerea de sprijin emoțional, dezinformarea are scopul de a manipula audiența la nivel rațional, fie prin discreditatarea unor informații ce se contrazic, fie prin sprijinirea unor concluzii false. O a treia metodă de ascundere a faptelor este cenzura, aplicată atunci când un grup poate exercita un astfel de control. Atunci când canalele de informare nu pot fi închise complet, ele sunt făcute inutilizabile prin saturarea cu dezinformări, scăzând astfel valoarea „raportului semnal/zgomot”.

  2. de acord, dar ma derajeaza ca toata ziua buna ziua limbricii de presa se caca pe ei cu libertatea presei. Mai corect ar fi sa-si puna o stampila cu „reprezentam punctul de vedere al partidului…” „ziar de scandal”. Oricum, ma aberez, cer prea multe de unde nu se poate

  3. Ce spui tu e corect, dar nu e corect pentru ei… nu iese la socoteala, adica nu iese banu`adica nu este in „interesul poporului”…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *