LEONARDO, PARCĂ AM AUZIT DE TINE ŞI ÎN ROMÂNIA

Anul trecut am avut (ne)şansa de a participa la o conferinţă ţinută de profesori din Italia. Care să ne ajute să revenim mai buni la catedră. O.K. mi-am spus. De la oricine ai ceva de învăţat.

Şi chiar am avut. Pe lângă cele câteva cuvinte în italiană pe care le ştiam din Caracatiţa (alea cu „mascalzzon”e şi „figlio di…”), am mai adăugat câteva. „scarabocchiare”, care e ceva cu mâzgălitură. Una peste alta cuceririle pe tărâmul pedagogiei nu mi s-au părut chiar foarte, foarte, ba dimpotrivă. Dar, la un moment dat, tanti a amintit de Leonardo da Vinci. Şi a început să ne povestească celor prezenţi cine a fost ăsta. Şi dăi, şi luptă. Leonardo în sus, Leonardo în jos. De parcă noi, cei din sală nu am auzit despre individ. Mi s-a părut că ne cam considera înapoiaţi, total lipsiţi de cultură generală. Una este să aminteşti de da Vinci şi alta să încerci să le explici unor indivizi cine a fost tipul, exact ca unor şcolari care cam nu prea ştiu pe ce lume trăiesc. Nu ştiu ce a vrut tanti să sublinieze, poate că, venind din Italia, nu-i are la suflet pe români, dar eu m-am simţit penibil. Sper, din inimă, că nu asta a fost intenţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *