M-au angajat la Ministerul Educaţiei

Cred că s-a observat (sper din toată inima) că în ultima vreme am lipsit din blogosferă deşi, având în vedere evenimentele care s-au întâmplat în jurul sau din cauza mea au fost destul de numeroase.

Câţiva dintre cei care urmăresc cu interes postările mele (mai bine spus urmăreau, că în ultimele săptămâni ce anume să urmărească?) m-au întrebat de ce nu mă mai leg de Ministerul Educaţiei.

Adevărul este că, de ceva vreme, am tot arătat cu degetul spre Ministerul Educaţiei şi activitatea acestuia. Şi munca mea nu a trecut neobservată.

Prin urmare, anunţ oficial că, de la începutul acestei luni, sunt angajat la Ministerul Educaţiei Naţionale. Pe post de consilier. Nu mă aşteptam la o asemenea propunere din partea ministrului. Chiar că nu mă aşteptam. Un om care critică este mai degrabă un om incomod decât unul pe care să-l doreşti în echipă, pe post de consilier.

Prin urmare, sunt în drum spre Bucureşti. Spre Ministerul Educaţiei, mai exact. Încerc emoţii deosebite deoarece voi face parte dintr-o echipă pe care am criticat-o adesea  – şi nu în cei mai amiabili termeni. Nu ştiu cum o să mă obişnuiesc la noul loc de muncă; se ştie că sunt o persoană activă, care nu suportă să stea degeaba, aşa că s-ar putea să-mi fie destul de greu să mă adaptez la realităţile din Ministerul Educaţiei (nu cred că sunt în stare să prestez inactiv mai mult de jumătate de zi) dar voi încerca să mă descurc.

Prin urmare, de luni încep serviciul. La Ministerul Educaţiei. Uraţi-mi baftă. Am nevoie! 🙂

Last up-date: Evident, a fost vorba de 1 aprilie… Nu pupă incomozii ca mine post pe la minister…

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *