MA(S)CHETE

De ceva vreme, prin tot felul de canale, am tot luat contact cu publicitatea care se face unui film. Machete. Nu ştiu dacă l-aţi văzut, dar eu dat. Manipulat fără scrupule de publicitatea agresivă şi de comentariile unora care s-au lăsat fraieriţi înaintea mea, am percutat şi într-o noapte m-am culcat cu vreo două ore mai târziu (adică n-am mai dormit deloc) pentru a viziona Machete. Timp pierdut, şi, dacă mai adaug şi timpul necesar pentru a scrie articolul de faţă, Machete mi-a irosit vreo trei ore de viaţă dintre care două de somn.

Un film fără nicio logică, penibil până la absurd, dar nu asta e problema. Nu, filme penibile şi absurde s-au făcut şi or să se mai facă. Problema e alta. Numărul mare de actori cu ştaif, cu pretenţii şi cu un oarecare statut care au acceptat să se etaleze în porcăria asta.

Robert de Niro, un gigant care joacă rolul unui politician de doi lei, aşa cum prea mulţi cunoaştem. Michelle Rodriguez, plină de pretenţii şi fără niciun fâs… Jessica Alba,  despre care nu am ştiut că poate coborî atât de jos. Şi lista ar putea continua cu Don Johnson, care a mai avut asemenea experienţe. Cum de-au putut să accpete să-şi lege numele de un asemenea jeg de film?

Penibil!

Machete, interpretat de Danny Trejo, pe care nu-l consider vrednic de a fi alăturat celor de pe lista de mai sus, este un agent a cărui armă preferată e un săbioi care pe-acolo la el se cheamă macetă. Şi cu săbioiul decapitază tot ce prinde, chiar şi vreo şapte dintr-o lovitură.

Dar i se înfundă. Din cauza unuia interpretat de Steven Segal, mai penibil ca niciodată. Şi omul se pricepe să se acopere de ridicol. Nu neapărat pentru că nu-l suport deloc. Însă asta nu e o problemă pentru personajul interpretat de Trejo, mai urât ca niciodată; băieţii care fac măşti pentru anul nou la Vorona ar putea să se inspire – de unde şi Ma(s)chete, că parcă e mascat. Îşi revine, suficient cât să-l radă pe Segal. Numai pentru a-l vedea pe Segal încasând-o de tot zic că a meritat să mă uit la film. În rest… Faza aia cu intestinele; informaţia folosită imediat ce e aflată e chiar de căcat, ca şi şmecheria cu infirmierele alea de la final, care cică împuşcau pe cine puteau. Se doreau un fel de sare şi piper, dar se ştie că dacă nu ai friptură, la ce bun condimentele? Mai degrabă fac rău decât bine…

Mai pe scurt, acţiune penibilă şi pe alocuri greţoasă,  iar exploziile de la sfârşit şi finalul moralizator al politicianului interpretat de Robert de Niro nu fac decât să adâncească impresia de dezgust. Dar filmul are şi un site. Nu spun care, masochiştii nu au decât să-l caute pe propria piele. Eu nu am încercat.

3 păreri la “MA(S)CHETE”

  1. de acord, inteleg ca exista fani ai genului, cu par-pac, dar ce nu inteleg eue faptul cum de s-au pretat la asemenea filme Robert de Niro şi Jessica Alba. Foame de bani? Bănuiesc că, la valoarea lor, puteau găsi roluri mai bune. De fapt, asta e marea mea nedumerire. Machete… Dă-l incolo, am depasit varsta,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *