MIC ŞI-AL DRACULUI

ARTEMIS FOWL –  EOIN COLFER

Traducere de Papa Mihaela

Editura RAO — 2004

 De la o vreme, aproape zilnic putem urmări pe unul dintre mult prea numeroasele canale de televiziune tot felul de filme pentru copii şi adolescenţi, cică, în care puşti de cel mult doisprezece ani se implică în fel de fel de aventuri, unele mai periculoase decât altele şi de care orice om matur şi cu mintea întreagă s-ar feri. Subţirele scenarii şi acţiuni previzibile, poate s-o spună oricine. Puşti de-abia înţărcaţi pun cu botul pe labe, fără părtinire, atât pe băieţii răi, terorişti sau hoţi, criminali şi ce mai au în dotare regizorii, cât şi pe agenţii îmbrăcaţi la patru ace ai serviciilor secrete (americane sau de altă natură). Cu rucsăcele minuscule, şepci întoarse şi calculatoare portabile cu care pot învinge şi cele mai sofisticate sisteme informatizate ale CIA, FBI sau ale marilor companii, eroii de-o şchioapă aleargă printre cei mai periculoşi criminali ai lumii, fără  jenă sau respect faţă de cariera lor infracţională. Şi, evident, fără să arate nici un semn de frică pe feţişoarele lor inocente. Tac! Tac! din degeţelele lor neastâmpărate şi planeta este salvată. Înduioşător, nu? Nu au nici un talent actoricesc sau, mai degrabă, aşa li se cere să se comporte? O nouă specie de James Bond? O chestiune asupra căreia încă mai reflectez.

Da, industria filmului promovează tot felul de puşti geniali, în faţa cărora şi adulţii geniali pălesc. Asta în timp ce statisticile privitoare la învăţământul din America sunt din ce în ce mai îngrijorătoare (vedeţi, capra vecinului deja e mai moartă decât a noastră). Frustrare? Cere piaţa aşa ceva şi ei se simt datori să răspundă în consecinţă?

Citind Artemis Fowl întrebările de mai sus mi-au invadat mintea nechemate. Evident, nu pentru că aş fi găsit în carte vreun puşti dispus să salveze lumea chiar cu riscul de a-şi murdări pantalonii în fund. Iar autorul este irlandez (asta pentru a evita o eventuală speculaţie privind ceva confuzii).

Pentru mine, o noutate… Un puşti de doisprezece ani (se pare că este vârsta cea mai potrivită pe care o poate primi eroul unui roman de spionaj, aventuri, SF şi chiar horror). Un puşti genial. Dar nu un geniu al binelui ci un adevărat infractor. Evident, Artemis inventează, improvizează, calculează şi planifică dar tot infractor rămâne. Şi cum unui puşti dotat cu talent şi minte mai mult decât încape nu-i stă deloc bine să-şi trăiască anii copilăriei aşa cum noi toţi am făcut-o. Nici nu prea ar avea cum. Putred de bogat, inteligent, cu tatăl dispărut şi o mamă a cărei sănătate mintală lasă din ce în ce mai mult de dorit, băiatul este lipsit de supraveghere şi-şi ordonează singur priorităţile.

Artemis are de gând să dea o lovitură în stil mare. Prin urmare, ajutat de credinciosul valet Butler (ghici ce înseamnă Butler într-o anumită limbă?) Artemis reuşeşte să şantajeze o zână să-i ofere cartea ei magică. O bagatelă, la fel ca şi descifrarea mesajului cărţii respective. Capturarea Căpitanului Holly Shart, o zână dintr-un neam de elfi subpământeni, care pentru a-şi reface puterile magice trebuie să desfăşoare un ritual la suprafaţa pământului, este o treabă simplă dar care pune pe jar o lume de care oamenii au uitat. Elfii şi alte fiinţe fantastice care, de răul rasei umane, au ales să trăiască sub pământ.

Folosind informaţiile din Cartea Magică, Artemis ştie exact ce trebuie să facă pentru a pune mâna pe o grămadă de aur. Dar cum elfii nu au de gând să se despartă foarte uşor de aurul lor, acţiunea se încinge şi, până chiar şi deşteptul de Artemis pierde la un moment dat hăţurile. Noroc cu puterile magice ale zânei captive…

Finalul nu oferă cuvenita pedeapsă celor răi şi nici prea multă răsplată celor buni. De fapt, ajungi să te întrebi care sunt băieţii buni şi care restul găştii. Oricum, mai tot timpul se sugerează  că lucrurile nu se vor lămuri pe deplin în această carte şi, judecând după ce s-a mai întâmplat de atunci prin librării, conflictul între Artemis Fowl şi lumea de dedesubt rămâne în continuare deschis.

O carte care începe într-un ritm alert, cu un Artemis sigur de sine şi foarte calculat, dar, pe măsură ce parcurgem paginile, acţiunea începe să treneze, spre a intra iar în viteză către ultimele pagini. Cadrul în care se desfăşoară acţiunea este descris destul de sumar, autorul lăsând imaginaţiei cititorului sarcina (dificilă sau plăcută) de a completa detaliile. Un exerciţiu nu tocmai la îndemână, trebuie să recunosc. Chiar şi descrierea unor scene destul de alerte suferă din cauza lipsei de detalii. Şi se remarcă predilecţia pentru cuvântul „prăjit”, folosit cam prea des şi uneori în locuri nepotrivite. Iar dorful, soluţia-minune, găsită de Echipa de Intervenţie, este introdus în carte ca un personaj de decor, pe care atenţia nu trebuie să zăbovească prea mult, şi dispare foarte uşor, nu înainte de a pune mâna pe o rezervă importantă de aur. Fiecare cu principiile lui…

Lui Artemis Fowl îi este, cu siguranţă, destul de greu să se facă simpatic. Dar este mult mai puţin antipatic decât cei care salvează lumea la trei zile după înţărcare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *