Mobilierul şcolar – o crimă împotriva elevilor (II). Scaunele

Data trecută am vorbit despre măsuţele criminale din dotarea şcolilor, acele adunături de PAL melaminat de proastă calitate care afectează iremediabil coloana elevului începând din prima zi de şcoală şi până în ziua în care părăseşte definitiv şcoala purtând pe buze mai degrabă rictusul amar al dezamăgitului decât zâmbetul învingătorului. Astăzi o să mă ocup de acea piesă de mobilier care vine la pachet cu măsuţa şi care nu este străin de afecţiunile care afectează sănătatea copiilor. Scaunul elevului.

Spre deosebire de măsuţă, tarată de defecte, scaunul are o calitate. Este mai rezistent. Nu se desface de îndată ce pui mâna pe el, fie numai şi dacă vrei să-l muţi dintr-o zonă în alta a clasei. Cu măsuţa poţi păţi asemenea neajunsuri. Scaunul nu te trădează cu una, cu două. Dar, din când în când, mai face şi asemenea figuri. Adică mai cedează. De cele mai multe ori când elevul este aşezat pe scaun. Mi s-a întâmplat să asist în direct la astfel de evenimente. De cele mai multe ori colegii pufnesc în râs când îl văd pe câte unul prăbuşindu-se dintr-o dată. Personal nu găsesc nimic vesel în astfel de evenimente; se poate întâmpla oricând o tragedie.

Scaunele de placaj mai prezintă şi alte probleme. Unele care atentează grav la sănătatea elevilor.

Placajul este rece şi dur. Iar acest lucru se simte mai ales iarna şi se răzbună peste ani.

V-aţi întrebat de ce a crescut aparent inexplicabil numărul afecţiunilor renale la copii? În special la fetiţe. Băieţii rezistă mai bine. Cel puţin deocamdată deoarece la ei problemele vor apărea mai târziu. Afecţiunile prostatei sunt ceva obişnuit pentru profesorii trecuţi de o anumită vârstă (nu foarte înaintată) deoarece adesea folosesc acelaşi tip de scaune ca şi elevii. Din când în când mai simţi nevoia să te aşezi şi pe aşa ceva. Nu poţi sta prea mult aşezat deoarece te ia cu rece pe partea dorsală. Personal evit să mă aşez pe scaun, chiar şi atunci când sunt foarte obosit (mi se mai întâmplă; după patru-cinci ore la catedră am şi eu dreptul ăsta). Şi nu mă pot opri să nu mă întreb ce se petrece cu corpul unui copil obligat să stea ore în şir legat de un astfel de scăunel.

Un elev are cel puţin patru ore pe zi la şcoală. Asta în perioada şcolarizării primare. După ce trece la gimnaziu petrece până la şase ori aşezat pe scaun. La şcoală, pentru că acasă mai primeşte supliment de stat pe scaun. Elevul strălucit, care îşi face treaba conform aşteptărilor, despre el vorbim.

Ajuns la liceu, elevul petrece cel puţin şase ore aşezat pe scaun. Normal, cât timp este la şcoală.

Acesta este mediul şcolar din România. Ne tot raportăm la Vest, spunem că acolo se petrece la fel de mult timp în şcoală, ba chiar şi mai mult, dar ignorăm faptul că în Vest elevii sunt implicaţi în activităţi care presupun şi mişcare, nu doar chinurile inchizitoriale ce le presupune statul de dimineaţa până după amiaza pe un scaun dur şi incomod.

Un scaun rece, care macină sănătatea. Personal, le recomand elevilor să se autodoteze cu pernuţe. Dar de cele mai multe ori sfatul este ignorat. Unii dintre băieţii deştepţi se dotează cu pernuţele altora în momente de neatenţie. M-am săturat să tot fac anchete pe marginea dispariţiilor de pernuţe.

Mai există şi acele scaune capitonate, din metal şi plastic. Însă sunt cumplit de şubrede. Cedează sub greutatea unui elev de treizeci şi ceva de kilograme. Picioarele se îndoaie ca şi cum ar fi făcute din sârmă. Mai devreme sau mai târziu dezastrul final este inevitabil. Cedează la un moment dat. Niciodată când sunt libere. Un elev sau un profesor trece prin acel moment jenant când scaunul cedează sub el şi se prăbuşeşte. Îşi asumă cineva vinovăţia pentru astfel de evenimente care se pot termina tragic? Să ne gândim că, în cădere, un elev se poate lovi cu capul de marginea băncii din spate. Un profesor poate ajunge să dea cu capul de marginea tablei sau de perete. Este posibil ca un astfel de incident să se termine cu ceva mult mai greu decât un traumatism cranian? Desigur.

Interesează pe cineva? Se pare că nu. De ani de zile către şcoli este livrat acelaşi mobilier şubred, produs prin China şi trimis către elevi prin intermediul şmecherilor de partid. La preţul de achiziţie s-ar putea face mobilier şcolar de calitate în România, dar se pare că interesele şmecherilor sunt mai importante decât sănătatea elevilor.

Măsuţa ruinează coloana vertebrală. Scaunul distruge rinichii şi, atunci când cedează, pune în pericol oasele. Dar se pare că aceste riscuri sunt considerate ca fiind minore de către cei care ţin în mână destinele educaţiei naţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *