Mobilierul şcolar – o crimă împotriva elevilor (III). Dulapurile

Cel de-al treilea episod al seriei dedicate mobilierului şcolar (mai exact nocivităţii pe care acesta îl prezintă pentru sănătatea elevilor) este dedicat acelor obiecte de mobilier de la care a început totul. Adică dulapurilor.

În primul episod aminteam de acel incident în care o fetiţă din Recea, judeţul Argeş, a fost accidentată grav de un dulap care s-a prăbuşit peste ea în timpul recreaţiei. Un dulap vechi de douăzeci de ani despre care se ştia că e „cu probleme” în condiţiile în care era aşezat pe două stringhii.

Este revoltător să-ţi trimiţi copilul la şcoală şi acesta să-ţi fie accidentat grav de o piesă de mobilier şi nimeni să nu-şi asume vina. Din ce s-a mai aflat pe marginea subiectului, se pare că cei din conducerea şcolii au încercat să minimalizeze incidentul, neraportându-l la Inspectorat. Asta în condiţiile în care a fost un accident foarte grav, eleva fiind diagnosticată cu fractură deschisă la tibie. Dublă fractură. Adică s-au rupt ambele oase ale tibiei. Un accident grav din cauza căruia va fi silită să lipsească destul de mult de la şcoală, poate chiar şi să repete anul din motive medicale (am avut un coleg care, din cauza unei probleme asemănătoare de sănătate a încercat sentimentul frunstrant de repetenţie din cauza problemelor medicale şi nu al incapacităţii şcolare).

Sportul de performanţă a devenit un vis prea îndepărtat pentru victima dulapului. După ce va părăsi îmbrăţişarea incomodă dar tămăduitoare a aparatului ghipsat va urma o perioadă de recuperare. Una plină de durere şi eforturi, în care va învăţa să meargă din nou. Şi toate acestea din cauza unei piese de mobilier care, de vreme ce devenise periculoasă prin faptul că nu mai avea echilibru, nu avea ce să caute în clasa respectivă.

Măsurile luate de autorităţile locale au mers la extrem – cel puţin aceasta poate fi prima impresie. Primarul a ordonat (nu înţeleg de ce a trebuit să se implice primarul cât timp există un director coordonator în şcoala respectivă) ca, până la finalizarea anchetei, din clase să fie scoase toate dulapurile. O măsură extremistă, cum spuneam, dar care, pentru cineva care e cât de cât la curent cu pericolele prezente în mobilierul şcolar, e cât se poate de normală.

Asta pentru că majoritatea dulapurilor din şcolile din România se pot prăbuşi oricând peste elevi. Sunt instabile, confecţionate din materiale de proastă calitate dar în schimb foarte grele. Nu ştiu exact cum stă treaba cu omniprezentul PAL melaminat în condiţiile în care are o rezistenţă de toată jena dar e mult mai greu decât lemnul masiv.

Holşuruburile nu reuşesc să asigure coeziunea necesară între bucăţile de PAL melaminat ce alcătuiesc un dulap. E de ajuns să muţi dulapul de câteva ori şi deja începe să cedeze. Şi într-o şcoală astfel de dulapuri mai sunt mutate din când în când. Fie doar atunci când personalul care se ocupă de curăţenie vrea să şteargă praful de pe pereţi sau să mai adauge un strat de var lavabil.

Rafturile unor asemenea dulapuri „fac burtă” după câţiva ani chiar şi dacă nu sunt foarte încărcate cu material didactic. De fapt, aceste dulapuri ajung să se desfacă din încheieturi după câţiva ani chiar şi dacă sunt nefolosite, uitate undeva într-un colţ de şcoală. Greutatea propriilor elemente constitutive îşi spune cuvântul în cele din urmă, holşuruburile cedează şi colosul se desface. Fără nicio intervenţie exterioară, fără niciun ajutor de nicăieri.

Cele mai multe astfel de piese de mobilier sunt lipsite de picioare, sprijinindu-se direct pe podeaua de parchet melaminat. O combinaţie nocivă în condiţiile în care pomenitul parchet este destul de alunecos. Iar dacă ţinem cont de faptul că e amplasat într-o clasă putem vorbi de neglijenţă criminală. Elevii mai aleargă prin clasă. În ciuda interdicţiei. Nu poţi fi prezent tot timpul între ei (vorbesc de recreaţii, deşi există şi cazuri în care elevii sunt lăsaţi de izbelişte şi în timpul orei).

Un dulap lipsit de picioare are un echilibru precar. Evident, faptul că este înzestrat cu picioare nu anulează problemele de echilibru dacă acestea nu sunt bine fixate şi echilibrate. Dar dulapurile lipsite de picioare se pot prăbuşi la cea mai anemică intervenţie exterioară. Nici nu vreau să mă gândesc la ce se poate întâmpla în cazul unui cutremur. Dar sunt preferate astfel de dulapuri deoarece sunt mai ieftin de produs. Să le mai „încalţi” cu picioare costă. Şi pricepuţii de la contabilitate nu vor să diminueze profitul nici în condiţiile în care e în joc siguranţa elevilor.

Se pare însă că oficialii Ministerului nu sunt deranjaţi de această problemă. Posibilitatea ca un elev să fie strivit de un dulap criminal nu produce coşmaruri nimănui.

Dintre toate piesele de mobilier prezente în clasele şcolilor din România dulapurile sunt cele mai periculoase. Sunt extrem de grele, foarte instabile şi aşezate pe o suprafaţă necorespunzătoare. De cele mai multe ori aşteaptă doar o minimă intervenţie exterioară pentru a se dezmembra.

Înfiorează pe cineva perspectiva ca elevii să fie accidentaţi de dulapuri făcute doar să fie acolo dar la preţ de mobilier sculptat? Dinspre factorii decizionali nu se vede nicio reacţie. Pentru că, în caz de ceva, răspunderea pentru accident aparţile altora. În cazul de la Recea se arată către învăţător. Care nu era în clasă în timpul pauzei. Are şi el partea lui de vină. Dar nu e normal ca doar învăţătorul să fie scos ţap ispăşitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *