MORT. TERRY PRATCHETT

EDITURA NOESIS

2003

TRADUCEREA DOMNICA MACRI

O carte a cărei acţiune se petrece în lumea Disc. O lume în care totul este viu, chiar dacă este vorba despre Moarte. Şi Moartea nu este neapărat un tip rău, ba chiar autorul reuşeşte să facă din Moarte un tip simpatic, chiar dacă foloseşte coasa ca nimeni altul şi, opţional, mai are şi o sabie pentru capete încoronate (de, există destui care s-ar simţi jigniţi de activitatea coasei). Mai are o fiică adoptivă, cam durdulie, ce-i drept şi un vrăjitor pe post de bucătar.

Lui Mortimer, un individ alcătuit „din prea mulţi genunchi”, viitorul nu pare să-i surâdă. Nimeni nu prea vrea să aibă de-a face cu el, cu atât mai mult să şi-l ia de ucenic. Neîndemânatic şi naiv, nu pare bun de nimic. Şi, totuşi,  cineva devine interesat. Atât de interesat că-l ia ca ucenic şi, cine ştie? poate într-o zi o să preia afacerea patronului.

Şi, sub îndrumarea Morţii, Mortimer (dezmierdat Mort) se cizelează. Îi scade numărul de articulaţii şi, dacă înainte arăta ca unul care nu ştie nimic, mai apoi începe să arate ca unul care ştie prea multe. Moartea capătă încredere în Mort, suficientă cât să-l trimită de unul singur în misiune. NU EXISTĂ DREPTATE, DOAR TU. Doar că Mort se îndrăgosteşte şi pune prea mult suflet în activitatea sa, fără să-i pese că o asemenea scăpare poate pune în pericol echilibrul Lumii Disc în care Pratchett a pus atâta pasiune. O misiune care se termină aşa cum nu trebuia să se termine şi…

Şi toate se întâmplă tocmai când Moartea  a descoperit plăcerea vieţii. Merge la pescuit, joacă zaruri cu scursurile societăţii, trage o beţie cruntă şi se angajează ca bucătar (între noi fie vorba, unul dintre cei mai rapizi bucătari pe care i-a cunoscut nu numai Lumea Disc, ci şi alte lumi). Pe scurt, se distrează, în timp ce echilibrul Lumii Disc se duce de râpă. Din fericire, Moartea intervine la timp şi rezolvă treburile.

Cartea se cere citită fără suflare. De la un capăt la altul. Şi e plină de comparaţii şi expresii care de care mai simpatice (cred că nu greşesc deloc când spus că Terry s-a distrat copios scriind Mort – el era viu, se înţelege). „O stâncă ce răsărea din câmpie ca un fruncul geologic”,  „o faţă rotofeie, alb-rozalie  ca o plăcintă cu carne de porc cu care semăna şi din alte puncte de vedere” sau „nu putea fi numit un loc mizer pentru că ar fi însemnat să tragi de cuvânt până la refuz”. Şi câte şi mai câte…

Până la urmă totul se termină cu bine, moare doar cine trebuie să moară (başca niscaiva accidente în timpul unui duel pe care nu ni l-am putea imagina la începutul cărţii). Şi Moartea vorbeşte. Sau mai degrabă se face auzită ajutându-se de majuscule. Eu unul am asociat vocea Morţii cu cea a actorului care e vocea lui Batman pentru versiunea în română a canalului Cartoon Network. Moartea are ceva de Batman, nu? Sau Batman din Moarte. Iar pasajul de pe ultima copertă merită toţi banii daţi pe carte.

„Moartea ne găseşte pe toţi. Când îl găsi pe Mortimer, îi oferi o slujbă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *