Nu aţi scris cartea potrivită, domnule Marian Godină

Zilele acestea, datorită Facebook (păi se putea altfel…) am aflat că simpaticul poliţist Marian Godină a comis-o din nou… Nu, n-a făcut nimic din ceea ce îi doresc duşmanii. N-a amendat pe nimeni pe nemeritate, n-a luat şpagă (să-l văd eu pe ăla care are tupeu să-l momească pe Godină 🙂  cu ceva euroi sau lei, că pentru unii dintre agenţi nici ăia nu sunt de lepădat). Omul a comis-o din nou pe tărâm literar. A mai scris o carte.

De data aceasta nu e cartea cu întâmplări tragi-comice culese din intersecţii sau alte zone în care-şi desfăşoară „poliţistul pamfletar” activitatea. Sincer, mi-am luat  „Flash-uri din sens opus”, n-am apucat să o citesc; doar am răsfoit-o. Am zâmbit, pe ici pe colo am râs dar mai mult m-am îngrozit. Nu din cauza autorului, nu, Marian Godină are un farmec aparte când scrie dar despre asta după ce voi citi toată cartea. M-am îngrozit din cauza mentalităţilor unora dintre personajele prezente în cele câteva povestiri pe care le-am răsfoit pe repede înainte.

De fapt, n-ar trebui să mă îngrozesc dar uite că nu mă pot abţine. Mentalităţile criminale, duse la absurd, nu-mi sunt deloc străine, ba dimpotrivă…

Dar să revin la noua carte marca „Marian Godină”. „În misiune cu Marian” vrea să-i înveţe pe copii cum să circule, dar şi să aibă încredere în poliţişti. Marian Godină, alături de prietenul Luca îşi asumă dificila şi periculoasa misiune de a-i învăţa pe copii lucruri care ar trebui să le fie predate de către părinţi încă din cea mai fragedă pruncie.

Circulaţia pe drumurile publice este un subiect de care mă lovesc de multe ori. Şi cel mai adesea fără rezultate notabile.

Ca profesor diriginte încerc să-mi învăţ elevii să circule corect pe stradă. Spre deosebire de lecţiile pe care le predau la istorie sau la geografie, lecţiile de la dirigenţie – inclusiv treaba cu circulaţia – le pot salva viaţa. Însă de cele mai multe ori e ca şi cum ai vorbi la pereţi. De ce?

Pentru că, în ceea ce priveşte circulaţia (şi multe alte deprinderi despre care nu insist) cea mai mare parte a elevilor vin la şcoală cu lecţiile gata învăţate. De la părinţi, fireşte. Cum circulă părinţii, aşa circulă şi copiii, să nu ne ascundem după deget.

Prin 2010, când am fost numit director de şcoală şi mi-am propus să mut munţii din loc, am considerat că e necesară o lecţie de circulaţie nu cu elevii ci cu părinţii. Am rugat colegele învăţătoare să mă anunţe când au şedinţă cu părinţii la clasele mici, că am şi eu câteva vorbe de spus părinţilor.

În ziua şi la ora stabilită (am ceva fix-uri legat de punctualitate) m-am prezentat la una dintre clase – momentan îmi scapă care anume dar asta nu e cu adevărat important.

Părinţi prezenţi în număr mare, nimic de comentat – cei care au tangenţă cu domeniul de activitate numit „şedinţe cu părinţii” ştiu că la clasele mici nu se glumeşte cu chestia asta; pe parcurs se pierde interesul – aşa că intru direct în subiect. Problema circulaţiei pe drumurile publice. Care, la ţară, e aproape la fel de spinoasă ca pe la oraş. Şi o oră întreagă le-am explicat părinţilor de ce anume trebuie să-şi înveţe copilul cum să circule. De ce se merge pe partea stângă a drumurilor şi nu pe dreapta. De ce anume nu reuşesc diriginţii să-i mai înveţe ceva în condiţiile în care, de mici copii, elevii circulă cum s-au învăţat. Şi s-au învăţat prost. Le-am recomandat, cât de politicos şi responsabil mă simţeam în stare, să le explice cum stă treaba cu circulatul dar, mai ales, având în vedere că majoritatea copiilor sunt însoţiţi de părinţi dimineaţa şi la amiază, pe drumul către şi dinspre şcoală, le-am recomandat să circule corect, să respecte indicaţiile privind circulaţia pe partea stângă a drumului.

Da, domnu’ director, aveţi mare dreptate, la noi se circulă haotic, sunt atâtea maşini, e dificil, da, trebuie făcut ceva.

Le-am repetat încă odată în mai puţin de cinci minute cum stă treaba cu circulaţia pe partea stângă (printre altele). Clar, priceput toată lumea, cum să nu…

După vreo oră – mărturisesc că nu foarte întâmplător – mi-am făcut de lucru prin sat. Şi, ca omul care n-are cu nimeni nimic reveneam la şcoală. Din sens opus, veneau mămicile prezente la şedinţă. Care circulau, fără excepţie, pe dreapta.

La primele m-am uitat urât. Mi s-a răspuns cu rânjete. Am amintit de şedinţă. Da, domnule, aveţi dreptate…

Din toate mămicile atenţionate doar două au traversat drumul pentru a circula pe stânga, restul nici măcar nu s-au sinchisit. Aveţi dreptate, da… Dar niciun efort în direcţia asta. Una bucată mamă impertinentă mi-a spus că doar n-o să ia de bune toate prostiile pe care le spun eu. Şi cam asta a fost cu prima lecţie pentru părinţi. N-au băgat la cap.

Circulă cum apucă, ignorând că, înainte de toate, familia este primul profesor. Copilul învaţă de la mama şi de la tata; primele modele pe care le avem în viaţă. În familie deschide ochii şi ce vede acolo, aia încearcă să facă şi el. Şi dacă vede pe cineva făcând altfel, respectivul greşeşte, nu mama sau tata. Degeaba îşi bate învăţătorul gura la şcoală, degeaba se chinuie dirigintele cu ei. În orele când am abordat problemele legate de circulaţie i-am solicitat inclusiv pe colegii agentului Godină, domnii Toşcariu şi Florea, de la postul de poliţie local. Care au răspuns prezent de fiecare dată, au prezentat nu doar regulile de circulaţie ci şi consecinţele nefaste care apar când acestea sunt ignorate. Şi-au dat foarte mult interesul (cu ocazia aceasta le mulţumesc încă odată). După oră, i-am urmărit pe elevi să văd dacă au recepţionat ceva. Circulau la fel de haotic ca şi la venirea la şcoală. Nu s-a prins nimic de capul lor. Chiar nimic. Pentru că, aşa mărunţei cum sunt în clasa a V-a, adesea sunt prea mari să înveţe ceva ce părinţii au ignorat sau i-au învăţat pe dos. Părinţii circulă aiurea? De ce ar face odrasla altfel?

Se urcă tata la volan cu burta plină de bere? Odrasla nici nu ştie ce să aştepte mai mult. Să se urce la pedale şi volan sau să dea pe gât câte trei pet-uri odată. Sau să le facă pe amândouă.

Şi mare dreptate are Marian Godină când spune că părinţii greşesc foarte mult când le induc celor mici fobia de poliţişti. Dacă pentru tata poliţistul e „un rahat cu şapcă” -asta e una dintre expresiile cele mai „neutre” folosite pentru a descrie un om al legii, de ce ar fi pentru copil altceva? Dacă poliţistul îl amendează pe tata pentru că a greşit, tata nu recunoaşte aşa ceva. Nu, poliţistul e un prostan care are ceva cu el, ceva personal, că altfel nu se întâmpla să-i dea amendă, că tata are dreptul să urce mangă la volan sau să facă orice altceva, că-i tata, bre!

Cred că demersul lui Marian Godină, materializat în „În misiune cu Marian”  este cât se poate de sincer şi dezinteresat însă s-ar putea să facă mai mult rău decât bine. Părinţii vor cumpăra cartea, o vor plasa în braţele odraselor şi gata! Au terminat cu lecţia de circulaţie. Să-i instruiască Godină şi Luca, doar am dat bani pe cartea asta. S-a terminat! Are de unde să înveţe despre circulaţie? Eu unul nu-mi mai bat capul.

Cunosc destule despre amploarea şi nocivitatea fenomenului. De multe ori stau de vorbă cu părinţi care se miră de ce odrasla nu citeşte.

„De ce nu citeşte, dom’ profesor, că i-am luat o droaie de cărţi, da’ nu le citeşte”.

Bine, dar dumneata când ai deschis împreună cu copilul dumitale o carte? Cânt te-a văzut citind? Când i-ai citit poveşti?

„Păi eu am timp de citit? Am eu timp să citesc poveşti? Eu am treabă, domnule. E de arat, de semănat, de prăşit, de cules de pe câmp” (răspuns variabil, în funcţie de anotimp).

Bine, dar iarna?!

„Iarna am treabă”.

Ce treabă?!

„Treabă!”

Clar! Dacă primăvara, vara, toamna părintele poate spune ce are de făcut, iarna are „treabă”. Adică are mult mai puţine de făcut dar tot nu are timp pentru copil. De ce? Pentru că s-a obişnuit să-l vadă intruit de alţii şi ignoră cel mai adesea puterea exemplului personal. Care, de multe ori lasă de dorit.

O carte de circulaţie pentru copii? Preferam una pentru părinţi. Pentru că ei sunt cei care-i învaţă pe copii nu doar primii paşi, ci şi cum să circule. Şi de cele mai multe ori o fac cum o fac. Rezultatele se văd, din păcate, aproape la fiecare emisiune de ştiri. Degeaba eu, ca diriginte, le tot repet, fac procese verbale şi îi pun să semneze că au fost instruiţi, că le-am explicat şi am făcut tot ce e omeneşte posibil. Dacă de acasă nu există „baza”, nu există un interes, eu unul pot să mă dau şi peste cap, nu se rezolvă nimic.

Aşa că, dacă tot aţi început, domnule Marian Godină, adăugaţi pe coperta cărţii ceva de genul „Obligatoriu de citit şi de către părinţi”. Sau „Această carte nu înlocuieşte educaţia rutieră responsabilă ce cade în sarcina părinţilor”. Dacă n-o faceţi, s-ar putea ca gestul dumneavoastră să facă mai mult rău decât bine. Şi scrieţi o carte de circulaţie şi pentru părinţi.

Multă baftă cu cartea! Şi nu uitaţi cine anume trebuie să-l înveţe pe copil să circule. Nu poliţistul sau Luca. Ci mama şi tata.

P.S. Pe mine m-au învăţat tata şi mama cum e cu circulaţia.

 

4 thoughts on “Nu aţi scris cartea potrivită, domnule Marian Godină”

    1. Doar o mică parte a satului… Şi eu aminteam de perioada când nu existau deloc. Şi, sincer vorbind, câţi elevi şi părinţi vezi pe trotuare? Eu unul le-am „inaugurat” să dau un exemplu dar se pare că nu prea vrea nimeni să-l urmeze

  1. Ati mentionat la un moment dat ca le-ati precizat si consecintele. Sub ce forma? Parerea mea e ca mai bine le aduceti la clasa un pachet video cu reclame inteligente de siguranta rutiera (din cele facute in strainatate, ca in Romania nu exista decat panouri „viata are prioritate”) si le decriptati impreuna. Impactul video e ceva ce tine la generatia video. Sau aduceti sa povesteasca oameni care si-au pierdut fiinte dragi in accidente si care vor sa dea o mana de ajutor. Si includeti si centura in povestea asta pentru ca are asa un impact in statisticile mortii…

    1. Personal, fac adesea apel la mass-media. La imagini din ziare, la stiri… Au fost si in localitate accidente cauzate de ignorarea regulilor de circulatie dar prea putine rezultate la cat efort se face. Daca parintii ar da o mana de ajutor, ar fi ceva. Dar cand exemplul personal lasa de dorit… Consecintele sunt dintre cele mai tragice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *