Navetist de cursă lungă…

Unii se plâng de navetă. Alţii plâng situaţia navetiştilor. Numai pe mine ce mă mai caină lumea, mai ales la început de an şcolar. Vai, chiar nu ţi-ai găsit ceva mai aproape de casă ceva de lucru? Nu-ţi fă probleme, dacă pleci de la Şcoala Mileanca o să se găsească repede înlocuitor pentru tine. Nici n-o să-ţi dai seama… Da, de fapt, asta este esenţa grijii faţă de aproape – la modul general – şi faţă de mine – în special. Prin primăvară mi se oferea – la un pas de a mi se băga pe gât – un post prin reşedinţa de judeţ. Bagă pe repede înainte că aşa ceva nu prinzi curând. Am întrebat-o pe persoana care a venit cu propunerea când anume o să-i facă mintea pui. Să iau şi eu unul şi să mă distrez urmărindu-l cum roade mobila prin casă.

Cu vreo câţiva ani în urmă binevoitorii mi-au găsit şi post lângă oraş, numai să mă vadă dus. Cât mai repede şi cât mai departe.

Din păcate pentru binevoitori, eu unul prefer să lucrez în aceeaşi şcoală în care mi-am început serviciul cu şaptesprezece ani în urmă. Pentru că aşa vrea muşchiul meu – genul de explicaţie care presupune din start că nu vreau să dau nicio explicaţie. Cel puţin nu momentan. Îmi plac mie locurile astea, ceva de speriat. Şi îmi place şi naveta.

Drumul cu microbuzul prin hârtoapele patriei îmi oferă răgazul necesar să mă pregătesc pentru activitate. Pregătire mentală; bună şi asta. Şi, mai ales, îmi oferă şansa de a face observaţii. N-ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că unele dintre personajele mele sunt inspirate de „fauna” care populează adesea mijloacele de transport în comun; fie vorba şi despre microbuze.

De aproape un an am înfiinţat un soi de cenaclu. Eu şi Ovidiu Petcu, pe care obligaţiile de serviciu îl poartă pe aceste meleaguri nu neapărat uitate cât prost administrate. Luni, la ora nouă şi douzeci, ne întâlnim şi povestim de-ale sefiştilor. Avem ce. Avem cu ce. Săptămâna asta aştept o relatare „proaspătă şi personală” marca Ovidiu Petcu despre ce anume o să se întâmple la Sci+Fi FEST 2016. El unul ajunge pe acolo, eu unul mă păstrez pentru alte evenimente. Care anume sunt acestea, la timpul potrivit.

Da, e mişto să mai şi călătoreşti. Chiar şi pe acelaşi traseu, pe care am ajuns să-l cunosc pe de rost. Într-o vreme purtam în geantă cel puţin o carte. Acum am renunţat, nu de alta, dar cititul pe mijloacele de transport în comun îmi dau dureri de cap. Mult timp nu m-au supărat, dar am citit despre aşa ceva într-o revistă şi uite cu ce m-am pricopsit. Dacă n-am citit ce trebuie…

Una peste alta, am făcut doisprezece ani de navetă. Oficial. Pentru că neoficial fac naveta de mult mai mult timp. Dar cine mai stă să numere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *