Noul Cod de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar – încă un pumn bine plasat în gura profesorilor

De ceva vreme se află în dezbatere noul Cod de Etică pentru Învăţământul Preuniversitar. Nu prea ştiu de ce anume mai este intitulat „Noul” deoarece majoritatea prevederilor nu sunt deloc noi, ba dimpotrivă. Sunt la fel de vechi ca şi profesia de dascăl. Nici ideea Codului de Etică nu este nouă dar, personal, preferam adoptarea unui Statut al cadrului didactic. Un statut în adevăratul sens al cuvântului şi nu doar ceva ambiguităţi la nivel declarativ. Un stat care să asigure dascălului respectul şi autoritatea de care are nevoie pentru a educa.

An de an situaţia dascălilor s-a degradat. Munca la catedră a devenit din ce în ce mai desconsiderată. Dispreţul a venit  de la autorităţi, care lasă impresia că se dau de ceasul morţii să facă viaţa profesorului cât mai grea.

Şi societatea, în ansamblul ei, dovedeşte din ce în ce mai mult dispreţ faţă de profesori şi învăţători. În parte, acesta îşi are rădăcina în degradarea până dincolo de nivelul admisibil a resursei umane din educaţie. Prea mulţi profesori absolvenţi de facultăţi dubioase, ale căror cursuri le-au promovat la distanţă dar cu medii fabuloase, la care cei care au făcut facutatea acum două decenii nici măcar nu îndrăzneau să viseze. Dar, în ciuda mediilor enorme, majoritatea acestor profesori nu au demonstrat mare pricepere atunci când au ajuns la catedră.

Despre mass-media ce să mai vorbim? Profesorii conştiincioşi, care îşi fac treaba în mod corect şi eficient nu se vorbeşte mai deloc. Când contactezi un post de televiziune şi încerci să convingi pe cineva că merită să spună două vorbe şi despre un astfel de profesor eşti întâmpinat cu dispreţ. Am experimentat treaba asta, în cazul a trei televiziuni diferite. Ştiţi, cunosc un profesor care îşi face treaba şi ar merita promovat…

ASTA E ŞTIRE, DOMNULE?

Aşa e, asta e ştire? Audienţa nu se face cu oameni implicaţi în meserie ci cu ciurucuri, cu indivizi dezaxaţi, care sar calul şi ajung să fie anchetaţi pentru loviri, jigniri, pentru că s-au dus mangă la ore ori că şi-au agresat sexual elevii. Asta aduce audienţă. Asta face să crească numărul telespectatorilor, nu profesoara care face zilnic zece kilometri pe cărări de munte pentru a aduce lumină în mintea câtorva copii dintr-un cătun uitat.

Ne-am degradat, ca şi categorie socio-profesională. Nu ne mai vede nimeni cu ochi buni. Respect?! De unde aşa ceva? Păi nu vedeţi ce sunteţi? Nu vedeţi ce aţi ajuns? Nu vedeţi că nu mai aveţi niciun fel de drepturi? Nu vedeţi că orice neavenit poate face din voi ce vrea şi voi nu aveţi voie să spuneţi nimic? Orice părinte poate să facă intrucţie cu voi. Chiar nu realizaţi asta?

Aveam nevoie de un statut al cadrului didactic. Se simte nevoia mai mult decât oricând dar, în loc de asta, ne-am pricopsit cu un cod de etică. Unul a cărui primă menire este, în primul rând, de a pune pumnul în gura cadrelor didactice, a acelor cadre care au curajul să spună ceea ce mulţi nu vor să audă.

În forma actuală, supusă dezbaterii publice, codul de etică este ambiguu, lăsând loc la interpretări care, la timpul potrivit, se pot întoarce împotriva cadrului didactic. Păi ce faci, domnule profesor, nu vezi că ai încălcat Codul de etică?

Ce altceva poţi înţelege din traba cu confidenţialitatea, prevăzută în Articolul 4? Se poate deduce foarte uşor că nu mai ai voie să spui nimic. Absolut nimic. Gata, nu te mai poţi plânge. Nici de condiţiile din şcoală, nici de colegi. E vreme de iarnă şi în şcoală este frig de nu poţi trece absenţele în catalog? Nu te poţi plânge în afara cadrului şcolii că mercurul îngheaţă în termometre. Spui unui coleg din altă şcoală sau te plângi la presă? E foarte posibil să fii acuzat că nu ai respectat confidenţialitatea. Nu mai ai voie să „dai din casă”.

Ai un coleg care nu vine pe la ore cu lunile sau căruia îi place prea mult paharul, aşa de mult că nu se abţine nici în timpul programului? Nu prea te mai poţi plânge de el. De ce? Pentru că poţi fi acuzat foarte uşor de denigrare. Ba chiar astfel de specimene care fac viaţa grea tuturor celor care au (ne)şansa să împartă aceeaşi cancelarie cu ei se pare că vor fi protejate de noul cod de etică. E drept, există o prevedere care le interzice profesorilor să consume anumite substanţe, dar chiar credeţi că un  vicios va renunţa la plăcerile sale doar pentru că există un Cod de Etică? În momentul în care o să-i reproşezi ceva o să-şi aducă aminte că există anumite prevederi legale care îl protejează. Despre ceea ce are obligaţia să facă n-o să sufle un cuvinţel. Cunosc astfel de cazuri şi indivizi dar nu pot spune mai multe pentru că se interpretează…

Nu mai ai voie să comentezi, nu mai ai voie să te plângi de nimic. Orice se poate interpreta, orice spui se poate folosi împotriva ta. Că nu ai respectat Codul Etic, că ai încălcat clauza de confidenţialitate. Nu poţi spune ceva de genul „în şcoală la noi e şi mai rău” că dacă se află… Nu poţi să spui ceva rău despre o altă şcoală pentru că nu ai voie să-ţi dai cu părerea. E lipsit de etică. La fel cum lipsit de etică o să devină cât de curând faptul că ai o părere. Nu vei mai avea dreptul să ai păreri.

În timp ce se precizează în mod clar că unui cadru didactic îi este interzis să încurajeze consumul de substanţe psihotrope, etnobotanice şi alcool de către educabili – Art. 9 (b) – (să înţeleg că în privinţa tutunului nu vor fi probleme) chestia cu confidenţialitatea lasă loc la tot felul de interpretări care, într-un final, vor fi folosite pentru a pune botniţă acelor cadre mai vocale.

Codul de etică se adresează numai cadrelor didactice. Care sunt lipsite de apărare în faţa abuzurilor educabililor şi părinţilor acestora. Ţi se cere să ai o conduită fermă fără să ţi se ofere niciun fel de mijloace pentru a trece de la vorbă la faptă. Se cere cadrului didactic să stabilească o relaţie de încredere mutuală cu părinţii sau tutorii. Nu se precizează nimic despre situaţia în care nu se poate stabili acea relaţie mutuală bazată pe comunicare deschisă. Nu se poate realiza pentru că nu ai cu cine. Prin mass media au apărut o sumedenie de relatări ale cazurilor în care cadrele didactice au fost agresate verbal sau chiar fizic de părinţi. Codul de Etică te protejează în asemenea cazuri? Nu… Cum te poţi apăra în astfel de situaţii? Îl dai pe agresor în judecată dar ce folos? Codul de Etică poate fi folosit împotriva ta la Tribunal. Păi domnul profesor n-a respectat prevederile de la Art. 6, n-a respectat treaba cu comunicarea deschisă şi relaţia mutuală. S-a uitat urât la acuzat, l-a jignit prin tăcerea lui ori a lăsat impresia de sfidare şi de aceea şi-a luat-o peste ochi.

Se poate dovedi foarte uşor că nu ai respectat Codul Etic. Orice faci, orice spui, e numai bun de folosit pentru a te prăji la foc mic. Eşti profesor… Cel puţin asta te pretinzi. Însă, în realitate, devii încetul cu încetul – poate mult mai repede decât este de dorit – doar un adult lipsit de vlagă şi capacitatea de a reacţiona. Ferecat într-o cuşcă legislativă din care nu o să ieşi nici după ce vei fi scos la pensie. Nu te mai poţi apăra nici cu cuvântul. Nu mai poţi nici să te plângi pentru că nu e etic. Nu poţi atragi atenţia colegului care nu-şi face treaba pentru că îi lezezi demnitatea.

Nu mai poţi spune nimic. Asta urmăreşte Codul de Etică. Să lipească bandă adezivă pe buzele celor care încă mai cred că pot schimba ceva în sistem. Şi, dacă va fi adoptat în forma propusă, chiar că n-o să mai putem spune nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *