Nu-s doar un idiot plin de ifose

Sunt obişnuit să mi-o iau în freză. La modul metaforic vorbind. Parcă ceva mai des în ultima perioadă dar nu-i bai, asta înseamnă că am devenit mai cuoscut. Atâta timp cât am decis să spun ce am de spus mă aşteptam ca nu toată lumea să fie de acord cu mine. Pentru că, din fericire, suntem diferiţi. Din nefericire uneori diferenţele sunt ireconciliabile. Se întâmplă şi la case mai mari.

Însă, de vreme ce am acumulat ceva experienţă atât în blogosferă cât şi la nivel editorialistic, am cam început să mă imunizez la insulte şi înjurături. Nu am nimic cu criticile, ba chiar le accept. Însă am niscaiva probleme cu mârlanii care nu pot accepta că există şi alte păreri decât ale lor şi ţin neapărat să jignească. Uneori nici măcar nu au o părere, dar le place să-şi clameze pretinsa superioritate înjurându-te la greu.

Păi dacă ei sunt cineva…

Ultima tură am încasat-o pentru asta. O mamaie care se identifică sub numele de Claudia Mihai mi-a trântit-o: „eşti doar un idiot plin de ifose”… Atât şi nimic mai mult. Asta pentru că am îndrăznit să-mi dau cu părerea despre controversatul punct 6, subiectul I, proba de Matematică de la Evaluarea Naţională 2016. Şi pentru că – evident! – nu m-am alăturat găştii care cerea în gura mare să fie acceptate două variante de răspuns la o problemă simplă dar care cerea un efort minim de atenţie.

Eram perfect conştient că o să primesc perdafuri – cel de la madama în cauză e cel mai concis şi lipsit de argumente – dar asta nu m-a împiedicat să-mi dau cu părerea. Şi asta din motive destul de întemeiate dintre care cel mai important ar fi că am ceva ani de experienţă la catedră. Nu vechime, ci experienţă. Timp în care am făcut pentru educaţie mult mai mult decât au făcut vreodată Simona Gherghe, Cătălin Măruţă, Dan Capatos, Teo Trandafir, Mircea Badea şi mulţi, mulţi alţii. Mi-am făcut treaba fără să mă plâng de salariu, fără să mă fac că lucrez justificându-mi delăsarea prin faptul că sunt plătit cum sunt plătit. La catedră am pus activitatea didactică pe primul loc, lăsând la intrarea şcolii problemele personale şi orice altceva putea să mă perturbe.

Am învăţat pe mulţi dar am învăţat multe – pentru că abia atunci când ajunge la catedră profesorul începe să înveţe cu adevărat. Şi, mai important decât toate, mi-am dat seama că sistemul în care activez de aproape două decenii este departe de a fi perfect. Şi am început să mă zbat, să-mi dau silinţa să schimb câte ceva. Poate că viziunea mea e strâmbă, poate că schimbările pe care le doresc s-ar putea să fie mai rele decât ceea ce există acum. E drept şi asta, dar dacă vedem că treburile merg prost de ce să spunem că totul este excelent? De ce să nu acceptăm că trebuie schimbat câte ceva? E loc de mai bine, am fi nişte cretini să credem că nu e aşa, dar atâta timp cât nu se plânge nimeni, e de la înţeles că – în viziunea celor care pot să determine schimbarea – nu există probleme. De ce să încercăm să schimbăm ceva de care nu se plânge nimeni?

Vreau schimbare, vreau progres. Însă aşa ceva nu e posibil fără schimbarea de mentalitate, fără a accepta că trebuie să existe competiţie şi selecţie. Prea puţini sunt cei care iau atitudine împotriva modului în care se desfăşoară acum admiterea în liceu şi în facultate. Mulţi îl înjurau pe Ceauşescu că avea de gând să-i facă pe toţi cu liceu. Azi trăim timpurile în care e mai dificil să iei examenul de bac decât diploma de licenţă.

De ceva ani sunt destul de activ prin presa locală. Arăt cu degetul lucruri de la care cei mai mulţi îşi întorc faţa. Spun lucrurilor pe nume. Am refuzat să fiu complice şi să tac, să accept că ăştia suntem, aceasta e mentalitatea, aceasta e România şi nimic nu se poate schimba. Lupt cu sistemul cu armele mele şi lupt pe faţă. Dar nu pot răzbi singur, e nevoie să fiu o voce într-o mulţime de voci, nu vocea unei turme tăcute.

Pe mulţi i-a deranjat părerea mea că punctul 6 a fost, până la urmă, suficient de clar enunţat. Poate că un pic cam prea dificil pentru a fi strecurat la partea I dar, pe de altă parte, un elev atent nu putea să dea greş. Dar părinţii s-au burzuluit. Mai degrabă cred că ar fi trebuit să ridice problema că partea a III-a a evaluării de la matematică era destul de dificilă. Acolo într-adevăr era loc de discuţii mai ample. Dar se pare că majoritatea elevilor nu au ajuns până acolo şi, de vreme ce nu au făcut-o de ce să nu petiţionăm punctul 6? Că acolo sigur fiecare a scris câte ceva.

Consider că e destul de grav faptul că mulţi profesori s-au raliat petiţiei. Asta pentru a obţine ceva în plus la nota elevilor, pentru a demonstra că nu doar ei sunt de vină pentru rezultatele slabe. Corect, nu doar profesorii sunt de vină, e nedrept să dăm vina doar pe ei. Dar hai să nu aruncăm cu noroi doar în cei care încearcă să spună lucrurilor pe nume.

Madam Claudia Mihai are un motiv foarte întemeiat să mă deteste. Nu-s pe lungimea ei de undă. Care undă proclamă că nepoţica ei trebuia punctată pentru tâmpenia pe care a scris-o pe la matematică. Sau nepotul, nu ştiu exact de ce anume s-a învrednicit dar zelul cu care susţinea petiţia dădea de înţeles că nu e nimic dezinteresat în demersul ei.

Sunt obişnuit să fiu detestat. Încă de când am intrat în învăţământ şi am început să ridic întrebări incomode am tot fost detestat. Şi nu doar pentru asta… Dar prefer să fiu detestat decât socotit o altă oaie într-o turmă docilă.

N-o să tac. O să spun ce am de spus în continuare. Nu doar pentru mine, nu sunt aşa de egoist. O să vorbesc şi pentru cei care se încăpăţânează să tacă sau să nu-şi asume public o opinie pe care o tot flutură pe la colţuri. Şi, pentru început, declar în cunoştinţă de cauză:

NU SUNT DOAR UN IDIOT PLIN DE IFOSE!

 

 

 

2 thoughts on “Nu-s doar un idiot plin de ifose”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *