O CARTE CAPCANĂ

Da, recunosc, am căzut în capcană. Iar…

În ultima vreme nu pot spune că dispun de prea mult timp liber, ba dimpotrivă… Aşa că, sincer, nu-mi prea permit să recitesc. Abia ajung să mai citesc din când în când. Dar s-a întâmplat. Acum câteva zile, într-unul din rarele momente de răgaz, am pus mâna pe Papillon de Henri Charrière.

Stătea acolo, la locul ei, în bibliotecă. N-am mai pus mâna pe ea de când am cumpărat-o, nici măcar nu am citit-o. De citit am citit ediţii mai vechi, şi am făcut-o de opt ori. Ultima dată s-a întâmplat cu vreo cincisprezece ani în urmă (mamă, frate, când au trecut şi unde s-au dus?) Şi de fiecare dată mi-a plăcut. Aşa că, în urmă cu câteva zile am făcut greşeala (de ce greşeală?) să o iau la răsfoit. Şi s-a întâmplat pentru a noua oară. Am lăsat totul deoparte şi, la ceas de seară, am citit Papillon din nou, cu aceeaşi pasiune ca şi prima dată. Chiar dacă ştiam multe pasaje pe de rost, chiar dacă ştiam cum o să se sfârşească fiecare tentativă de evadare, chiar dacă ştiam că-şi va părăsi familia de indieni. O carte autobiografică, epopeea unui om pentru care libertatea a fost mereu cel mai de preţ lucru.

E o carte care se citeşte singură. Bine scrisă, chiar dacă autorul ei nu este, prin ocupaţie, un om de litere. Dar se pricepe de minune să aşeze cuvintele în pagină, cu o uşurinţă şi o coerenţă pe care l-ar invidia şi un scriitor profesionist (sau chiar unul amator, ca mine); o pricepere care nu poate izvorî decât dintr-un singur filon şi anume experienţa personală. O experienţă de care autorul s-ar fi lipsit bucuros, dar care i-a adus notorietatea cu puţin timp înaintea morţii (cartea a apărut în 1969 iar autorul a decedat în 1973). Pentru că de cele mai multe ori viaţa bate ficţiunea şi una este să-ţi imaginezi şi alta să trăieşti  totul pe propria piele Totul se leagă, toate faptele sunt descrise precis şi în cuvinte simple, un limbaj de o fluenţă uluitoare (ţin minte că, atunci când am citit prima dată Papillon, într-o ediţie antedecembristă, m-a amuzat teribil că a lovit un temnicer în boaşe, da, aţi citit bine, boaşe).

Dacă nu aţi citit Papillon, atunci faceţi treaba asta, n-o să regretaţi. Dacă aţi citit cartea, citiţi-o din nou. Nici voi n-o să regretaţi. Lectură plăcută!

4 păreri la “O CARTE CAPCANĂ”

  1. Da, cam toate cartile care se bazeaza pe experienta personala au acelasi efect, mi-aduc aminte ca, atunci cand am fost la Suceva, spuneai ceva de Sven Hasel. Si ala m-a marcat zdravan. II citesc cartile de cel putin o data pe an, fara sa consider ca am cazut in capcana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *