O poveste cu John. John Lennon. În „Puterea”

După mai bine de doi ani în care n-am scris (şi nici nu am publicat) ceva care să se încadreze în ceea ce se numeşte de regulă proză scurtă, pot spune că aşteptarea a luat sfârşit.

Asta dacă aştepta cineva 🙂 . Eu unul recunosc, mi-a cam lipsit exerciţiul la acest capitol. Dar, până la urmă, dacă ai răbdare, aştepţi să vină inpiraţia şi o şi pui la treabă atunci când binevoieşte să-ţi bată la uşă, apare o povestire.

Una care le-a mers la inimă celor care au citit-o înainte să fie publicată oficial. Şi cărora le place (sau nu) John Lennon. Şi muzica lui.

O poveste despre timp şi cavalerul lui John Lennon. O poveste despre mândrie, sacrificiu şi loialitate.

Începe cam aşa:

—John! Numele meu este John! John! Când o să înţelegi asta?

Era furios. Plin de o furie pe care nu o mai încercase de multă vreme. Prin faţa ochilor îi dansau pete roşii şi negre, iar în piept inima îi bătea nebuneşte. Şi toate astea din cauza unei proaste, a unei tâmpite cât China de mare. Căzătura japoneză pe care o adunase de pe drumuri doar pentru că…

Ei, nu, nu era doar pentru că… Era mult mai mult. Făcea parte din viaţa lui, aşa cum trebuie să fi făcut şi Yoko parte din viaţa lui John. Ea şi John, o singură fiinţă.

Câteodată iluzia era aproape perfectă. Dar căţeaua asta blestemată găsea cel mai nepotrivit moment să dea de podea cu preţiosul vas de porţelan.

—Numele meu e John, să-ţi intre bine în cap!„.

A apărut în cotidianul „Puterea„, la rubrica „Lectura de weekend”.

Pentru cei interesaţi de primul episod, clic aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *