OKSA POLLOCK

Cum se spune, niciodată să nu spui niciodată. Cu ceva timp in urmă anunțam sus și tare pe blogul personal că nu voi mai scrie recenzii. Pe blog. Bine, am fost oarecum prudent și am precizat ca „niciodată” are un termen de garanție indefinit, care poate expira din propria voință și fără preaviz. Campania celor de la Editura All mi-a prilejuit un bun moment pentru a uita de faptul că nu mai scriu recenzii. Fii vALLuntar!

Am ochit de ceva vreme volumele cu Oksa Pollock. Mai ales pentru faptul că, pe ultima coperta a primului volum, dar și pe banerele care fac publicitate seriei am putut citi un mesaj mai degrabă  incitant decat amenințător, deși incepea cu „Ai grijă”. „Ai grijă Harry Potter! Tocmai a început POLLOCKMANIA”. Citat din Le Point. Suna mai mult decat interesant, nu? După ce am vazut ce vâlvă a facut Potter, nu-mi imaginam că poate exista cineva care să facă o vâlvă și mai mare. Dar asta nu înseamna că e imposibil sau că nu mi-aș dori.

Ei bine, s-o recunosc de la început, una este reclama și altul este produsul oferit spre consum și da, exista și critici literari exaltați, care se grăbesc să scoată pe nas cuvinte mari și foarte mari, doar, doar or provoca o reacție în lanț pe baza căreia să se poata lăuda ca tocmai ei au fost cei care s-au jucat de-a detonatorul. Din punctul meu de vedere, Harry Potter nu are de ce se teme. Înca. Pentru că nu se știe niciodata de unde sare cartea de peste un miliard de exemplare vandute.

Dar este o greșeală să se creadă că nu mi-a placut cartea. Și, pe ici, pe colo, am descoperit oarecare similitudini cu cartea vrajitorului minor, disparut atat de straniu dintr-un capriciu al autoarei. Și când spun asta am in vedere cicatricea. Parca si Potter avea o cicatrice. Nu parcă, ci pe frunte. O cicatrice făcută de marele lui dușman, contele… Dar să revenim la Oksa, cu cicatricea și vânătaia ei. Și, din când în când, la Harry. Ca și Harry, fătuca asta numai bună de pus la vrajă, descoperă că are puteri. De unde provin acestea, nu aflăm prea repede și asta nu trebuie să ne mâhnească. Nici Oksa nu află mare lucru la început. Destul că-i folosesc și, pe alocuri, i se pare amuzant.

Cartea începe destul de abrupt, cu o mulțime de amănunte al căror rol pare mai degrabă să-l năucească pe cititor decât să-l dumirească. Chiar asta e senzația, de năuceală. O bunică (aparent) mai ciudată decât Leonida Lari, care are tot felul de animale și ciudățenii pe lângă casă și se pricepe la o mulțime de lucruri la care, teoretic, nu ar trebui să se priceapă.

Tatăl Oksăi, care este bucătar, vrea să lase Parisul  pentru mult mai promițătoarea Londră. Iar Oksa trebuie să se supună. Chiar dacă nu-i prea convine. Și are și motive. Încă din prima zi de școală are probleme. Uriașe. Umilitoare. Dar trece peste doar pentru a da de adevăratele probleme. Singurul prieten care pare să o înțeleagă este Gus, uluit și el de abilitățile speciale ale prietenei sale. În plus, unul dintre profesori nu pare a fi ceea ce pretinde. Care anume, nu este greu de descoperit.

Astfel, Oksa noastră află de la bunica Dragomira (pe care vreme de multe pagini m-am încăpățânat s-o citesc Dragomirna; cititorii de la Suceava și împrejurimi știu de ce) că familia ei provine dintr-o lume paralelă numită Edefia, dar că a fost exilată. Singura care poate rezolva problema întoarcerii este – ce era așa de greu de ghicit? Oksa.

Și aventura continuă, crește din ce în ce mai mare. Iar adrenalina curge mai ales prin sângele cititorului, că personajele… Cum vrea autorul, așa fac, nicicum altfel. Foarte bună cartea, dar nu chiar așa de bună să detroneze regele. Și un sfat pentru cei care încearcă treaba asta. Nu încercați să detronați o carte cu o variantă (prea mult) inspirată din acea carte. Chiar și răsturnările de situație duc cu gândul la Potter.

În plus, un alt cusur, ține de traducere. Pe ici, pe colo, se simte neatenția sau încrâncenarea în dulcele grai oltenesc. Astfel, când Oksa este interpelată cu un ,,făcuseși,,, replică la fel. ,,Dar tu făcuseși,,? Și exemplele pot continua. Dar, cum mai aminteam, pe ici, pe colo, sunt neajunsuri mărunte; nu sunt chiar supărătoare. Nu strică deloc plăcerea unei lecturi avide.

Pentru cei interesați, puteți achiziționa cartea de aici.

Lectură plăcută tuturor. Și nu uita, fii vALLuntar!

11 păreri la “OKSA POLLOCK”

  1. de cand cu Harry Potter scriitorii lumii au crezut ca gata, au gasit cheia succesului. dar majoritatea sunt doar epigoni. recunosc, nu am citit cartile din aceasta serie, insa am citit altele care la fel de tare trambitau ca sunt mai bune decat Harry Potter sau in traditita lui sau, formularea mea preferata, „cel mai bun roman fantasy de la Harry Potter incoace”, insa majoritatea sunt dezamagitoare. poate o sa incerc si seria aceasta, intr-un week-end.

    mi-a placut recenzia, sincera si pe bune.

  2. Suna interesant. Am citit odata descrierea de pe ultima coperta si imediat mi-a venit si mie in minte Harry Porter.
    Dar cred ca pentru scolarii din zilele noastre, Pinochio si prietenii lui nu prea mai sunt interesanti. Cu astfel de carti, insa, sunt sanse sa se imprieteneasca cu lectura :).

  3. Hmm, știu că am văzut și eu cartea asta prin librării, dar nu am luat-o din cauza prezentării de pe spate care îmi amintea prea mult de alte cărți fantasy, iar ideea că ar depăși seria Harry Potter nu am crezut-o niciodată. Nu cred că va apărea prea curând o serie care să o depășească pe cea a lui J.K. Rowling.

  4. Pare cumva interesantă cartea asta despre care ne vorbești. Cred că „regele” nu poate fi detronat prea ușor, bine aici vorbesc din perspectiva de membru al generației Harry Potter, dar oricum trebuie multă muncă pentru a depăși ceea ce a scris Rowling.
    Revenind la carte, ziceam că pare interesantă și cred că mi-ar plăcea să o lecturez dacă mi-ar pica în mână. Ar fi putut să îmi pice dacă mă gândeam la ea când mi-am ales cărțile pentru campanie, da’ nu-mi pare rău nici pentru alegerile făcute.
    Spor la citit și plantat copaci!

  5. Acum citesc volumul 3. Mie mi-a placut destul de mult…poate pentru ca sunt fata. N-o sa iti dezvalui prin ce aventuri trece Oksa pana in volumul 3, insa crede-ma ca sunt destul de surprinsa de evolutia din volumul 3.

  6. Imi plac foarte mult si coperta si titlul si imi facusem o parere de bine. Dar acum mi se pare o copie slaba dupa Harry Poker :), care nu m-a pasionat niciodata. Deci o sa sar peste Oksa, poate or sa mi-o povesteasca fetele mele peste cativa ani :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *