ORAŞUL BÂNTUIT. STEPHEN KING

EDITURA NEMIRA

2004

Cu ceva vreme în urmă, tot pe la rubrica recenzii, povesteam despre o carte de-a lui Nea’ Fănică pe care, după ce am început s-o citesc, am abandonat-o şi numai faptul că e scrisă de Rege m-a făcut s-o iau din nou la citit. Şi, în cele din urmă am terminat-o şi, din cele mai multe puncte de vedere, nu am fost dezamăgit. Ei bine, Oraşul Bântuit, varianta în trei volume, este cartea cu pricina.

Dacă Oraşul ar fi fost prima carte de King care să poposească în braţele mele, probabil că şansele mele de a deveni fan Stephen King ar fost cu mult, mult mai reduse. Dar, din fericire, în ceea ce priveşte opera autorului din Maine, am început cu ce trebuia, cu Carrie. Şi, pentru că niciuna dintre cărţile pe care le-am citit până atunci nu m-a dezamăgit, i-am dat încă o şansă Oraşului. Şi nu am fost dezamăgit deşi, sincer vorbind, răbdarea mi-a fost pusă la grea încercare, cel puţin pe parcursul primului volum.

După un început de-a dreptul intrigant şi nu deloc fericit pentru Georgie, fratele lui Bill (cam asta se poate întâmpla atunci când vorbeşti cu străinii), nu prea se mai întâmlă nimic. Şi asta ţine multă vreme. Urmează vreo şapte capitole care, la prima vedere, nu au nimic de-a face unul cu altul. Şi chestia asta plictiseşte. Dar, dacă găseşti resursele de răbdare să le depăşeşti, lectura devine interesantă. Oraşul a reuşit să mă ţină cu sufletul la gură până la sfârşit, care sfârşit, la fel ca şi începutul, cam şchioapătă. Poate că Nea’ Fănică s-a cam grăbit un pic să termine cartea. Poate, numai el e sigur ştie care e adevărul, dar se cam simte dorinţa de a încheia şi gata.

Oraşul Derry se confruntă cu un fenomen ciudat, odată la douăzeci şi şapte de ani. Şi e un fenomen care lasă în urma lui numai cadavre. Răul se ascunde în canalizarea oraşului şi poate lua multe chipuri, dar cel mai mult îi place Clovnul.

Oricum, trăgând linie, cartea mi-a plăcut. Şi m-am redescoperit. Stephen King declara că Oraşul Bântuit este suma a tot ceea ce a făcut şi a învăţat în viaţa sa. Îi dau dreptate. În Oraşul Bântuit am redescoperit toate spaimele copilăriei, toate poveştile menite să ne ţină pe noi, cei mici, departe de anumite locuri. Fiorii de încântare şi frică pe care-i simţeam de fiecare dată când făceam ceva interzis. Ca şi eroii cărţii, am construit baraje de-a lungul pâraielor, am „explorat” teritorii necunoscute, ne-am ascuns şi ne-am luptat, am învins şi am fost învinşi de „duşmanii” care ne-au dat de înţeles că un anumit cot al satului (că n-o să-i spun cartier) ne era interzis. Am redescoperit poveştile cu moroi şi fantome, strigoi şi alte asemenea creaturi, singurele capabile să ne ţină oarecum departe de casele pustii.

Am redescoperit multe, am retrăit multe. Şi asta datorită lui Stephen King, care demonstrează încă o dată că nu s-a născut scriitor, ci copil. Un copil care a devenit scriitor şi a reuşit să readucă în viaţa altora o frântură din magia copilăriei.

One thought on “ORAŞUL BÂNTUIT. STEPHEN KING”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *