Orcii, la final de trilogie…

„Rareori mi s-a întâmplat să citesc o poveste cu și despre orci și să-mi doresc atât de mult ca aceștia să reușească în tot ceea ce și-au propus…”

Ca orice poveste, indiferent că este mai scurtă sau mai lungă, povestea Orcilor a ajuns la final. Un final pe care, personal, nu l-am bănuit atunci când am început să urmăresc aventurile cetei de luptători. Și care, la o adică, nu e chiar final, deoarece, cu puțin efort, autorul ar putea să continue seria de aventuri. O parte din enigmele acumulate de-a lungul volumelor precedente  ni se oferă răspunsuri, la altele nu, dar asta nu înseamnă că povestea și-ar pierde farmecul. Ba dimpotrivă…

Pentru cei interesaţi de recenzie, aceasta e de găsit pe Revista Nautilus. Clic aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *