Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

Nu mai ştiu exact cine a început moda asta dar se pare că a prins. Tot mai multe fabrici de bere încep să lanseze pe piaţă sortimente de bere nepasteurizată. Şi nu numai că au lansat dar şi insistă să se laude cu ele. Şi le fac şi publicitate, una de-a dreptul subversivă. O marcă de bere – nu spun numele din motive lesne de priceput – face apel la metodele postdecembriste de promovare a produselor doar că acţionează ceva mai nuanţat.

După Revoluţie produsele cărora li se făcea reclamă erau scoase de sub tejghea. Pentru că în perioada precedentă ce era bun şi merita cumpărat nu stătea pe raft ci sub tejghea. Acum, când se face reclamă la bere nepasteurizată o parte din metehnele comuniste ies la iveală. Berea nepasteurizată nu mai este scoasă de sub tejghea, acel locuşor minunat care dădea garanţie şi umplea de parale pe gestionarii întreprinzători. Nu, acum, când se vorbeşte despre bere nepasteurizată ţi se cere să taci. Cum spui „nepas…” devii sigur că nu mai ajungi la finalul cuvântului, toţi cei din jur depunând eforturi serioase pentru a te face atent că nu trebuie să spui aşa ceva. Reclama nu sugerează nici pe departe ce anume li se întâmplă celor care trăncănesc despre berea nepasteurizată, ce ce crimă se fac vinovaţi când spun asta dar esenţa este că nu trebuie să se vorbească. Şi având în vedere cu ce anume s-a înlocuit berea pasteurizată tind să le dau dreptate celor care doresc să nu se pomenească despre berea nepasteurizată. Citește în continuare Ce se ascunde în spatele berii nepasteurizate

În şcoală sunt probleme mai grave decât lipsa auxiliarelor

După cum se ştie, guvernanţii au rezolvat toate problemele învăţământului. Sunt sarcastic, desigur…  Când au mai reuşit guvernanţii să rezolve, măcar în parte, problemele unui sistem despre care susţin că e vital. Şi cam atât. Cuvintele, indiferent cât de frumoase sunt, n-au cum să cosmetizeze o realitate din ce în ce mai jalnică.

An de an şcolile se degradează. Anul acesta s-a stârnit un scandal monstru pe marginea deciziei lui Genunche de a interzice auxiliarele. S-au scandalizat profesori, părinţi, ziarişti. Despre politicienii din opoziţie nu mai vorbesc. Ei oricum se scandalizează când vine vorba de ceva comis de cei de la guvernare şi nu doresc nimic altceva decât să ajungă ei la butoane şi să comită greşeli şi mai şi decât cele pe care le înfierează.

Interzicerea auxiliarelor a provocat o revoltă care nu i-a provocat lui Liviu Pop niciun stres. Omul se afişează  continuare pe unde este chemat. Şi dacă nu e chemat face el ceva şi tot apare pe undeva. Şi scoate nişte dume că rămâi stană de piatră.

La început am crezut că e vorba de mâna celor de la TNR sau Academia Caţavencu, că ei mai făceau de-astea în trecut. Adică mai „cosmetizau” declaraţiile unor parveniţi ajunşi pe la ministere.  Însă Pop a dovedit că realitatea bate imaginaţia oricărui redactor pus pe glume. Ministrul Pop e un adevărat spectacol de stand up comedy, este esenţa filmelor cu proşti., e mai tare decât Stan şi Bran la un loc. Ce Dem Rădulescu, ce Puiu Călinescu? Ministrul Pop e cel mai tare…

E aşa de tare că toată lumea ignoră probleme mult mai grave decât auxiliarele ce au fost interzise la grămadă, doar pentru că i s-a năzărit lui Pop într-o pauză dintre două spectacole cu casa închisă (da, recunosc, de multă vreme nu m-am mai uitat la televizor, la ce spun politicienii dar când vorbeşte Pop e păcat să-l ignori).

De pildă multe şcoli funcţionează în localuri ce au nevoie de reabilitare temeinică. Acest lucru nu se întâmplă în condiţiile în care adesea tavanul cade pe elevi. Şi să ne rugăm – că altă soluţie nu avem – ca un cutremur serios să nu se producă atunci când e program în acele şcoli. Despre apă curentă şi toalete decente nu mai ai curajul să pomeneşti când ştii că există şcoli ce stau să cadă pe elevi.

Materiale didactice?! Sunt şcoli în care nu s-a achiziţionat o hartă sau un glob geografic de ani de zile. Sunt laboratoare de chimie în care nu se poate face un experiment din lipsa reactivilor. La fel şi la fizică. Asta dacă nu s-a implicat profesorul, că de la Minister de unde fonduri. Sunt şcoli în care e penurie de cretă. Sunt şcoli în care nu există calculatoare, în care mobilierul şcolar trebuia casat de multă vreme.

Sunt multe probleme, chiar mult mai grave decât lipsa auxiliarelor. Chiar mai grav că elevii de clasa a V-a nu au primit manualele la început de an şi le vor primi probabil pe la sfârşitul clasei a VI-a.

Sunt multe probleme ce nu vor avea parte de vreo rezolvare nici în viitorul apropiat şi nici în cel mai îndepărtat. Dar avem un ministru care ne destinde frunţile. Măcar atât e în stare şi el.

La Mulţi Ani de Ziua Educaţiei!

5 octombrie, Ziua Educaţiei!

Prilej potrivit pentru a spune „La Mulţi Ani” şi cuvenitele urări de mai bine. Aşa se face când este ziua cuiva, aşa e omeneşte, politicos…

Numai că, având în vedere că e vorba de Ziua Educaţiei şi de nu a unei persoane oarecare cred că e locul şi timpul potrivit pentru niscaiva observaţii.

În primul rând cred că e cazul să întrebăm dacă mai avem Educaţie. Mai avem Educaţie, oameni buni? Mai putem vorbi despre Educaţie în condiţiile unui sistem bulversat de tot felul de profitori şi incapabili? Mai reprezintă ceva Educaţia în ziua de azi?

Din păcate, răspunsurile subsemnatului la întrebările de mai sus  – şi multe altele – suferă de un strat gros de pesimism pe care sămânţa optimismului, existentă odată într-un tânăr care a ales catedra în locul unor ocupaţii mai profitabile, nu mai are curajul să încolţească. Citește în continuare La Mulţi Ani de Ziua Educaţiei!

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

Ia uite cine arată cu degetul…

Azi dimineaţă am primit un mesaj de la unul dintre prietenii de pe Facebook. Ce părere aveţi despre asta? Vedeţi unde s-a ajuns cu Educaţia? Are dreptate Liviu Pop când vrea să interzică auxiliarele…

La pachet cu setul de întrebări am primit şi link-ul necesar.  Pentru cei interesaţi, clic aici.

Cei de la Libertatea s-au revoltat de ceea ce a găsit o mămică într-o revistă cu pretenţii educative al cărei public ţintă este reprezentat de şcolari şi preşcolari. Nu mă surprinde faptul că ăia de la Libertatea s-au revoltat. Ei se revoltă şi se oripilează şi alte asemenea doar în titlurile care apar în fiţuica lor. În realitate îşi freacă palmele de încântare că au mai găsit ceva cu care să ridice numărul celor care citesc Libertatea. Cu cât mai mulţi cititori, cu atât mai bine. Altceva nu-i interesează. Revoltător, scandalos, umilitor, fără precedent, scandal… astea nu sunt trăiri pentru cei de la Libertatea. Sunt doar cuvinte cheie cu care atrag clienţi. Citește în continuare Ia uite cine arată cu degetul…

Suprema umilinţă pentru profesori

Iniţial am crezut că este vorba despre o glumă. Una de prost gust. Prostul gust se poartă în România. E politică de stat, ce să ne mai ascundem după deget? Am crezut că e vorba de una din acele făcături cunoscute mai nou sub numele de fake news, menite să crească traficul pe pretinse site-uri de ştiri care, dacă s-ar limita la prezentarea adevărului, nu ar avea parte de nici măcar 1% din traficul dorit.

Aşa că nu am dat foarte mare importanţă ştirii respective. Mă gândeam că avatarii lui Genunche nu pot coborî chiar atât de jos. Dar ştirea a fost difuzată şi pe canale mai credibile. Apoi au început să vorbească şi colegii. Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai revoltaţi. Cum e posibil aşa ceva? În ce ţară trăim?

Într-o şcoală din Bucureşti inspectorii au controlat ghiozdanele copiilor în căutarea auxiliarelor. Care, după cum se ştie, au fost interzise la grămadă de către ministrul Educaţiei. Aşa, că a vrut genunchele lui. Ce să mai facem selecţie, ce să mai cercetăm? Interzicem tot înainte de a aproba ceva. Că doar Genunche este stăpânul timpului şi l-a oprit locului. Şi o să stea timpul în loc până se găsesc manuale şi auxiliare şi tot ce trebuie. După cum bine se ştie, anul şcolar nu a început. Citește în continuare Suprema umilinţă pentru profesori

O zi de 13 care putea fi chiar frumoasă

Sincer?! Am aşteptat cu oarece strângere de inimă ziua de 13 septembrie. Presentiment? Capacitate de a privi în viitor? Luaţi-o cum vreţi. De fiecare dată când venea vorba – sau mai degrabă mă gândeam – de 13 septembrie încercam o senzaţie de disconfort.

A venit 13 septembrie şi a trecut. Şi mi-am dat seama de ce anume mă încerca disconfortul. Mi-a stricat ziua un antenist. Adică un angajat pe la Antena. Nu mai ştiu care exact că nu m-a interesat. Mi-a spus, mi-a spus şi cum îl cheamă… Şi a încercat să-mi explice cum stă treaba cu profesionalismul. Cine a mai citit postările mai vechi ştie că eu unul nu discut cu anteniştii. Nu m-am jurat, a devenit principiu, Nicio discuţie cu vreun angajat de la Antene. Indiferent cine este. Probabil nu e corect dar asta e…

Însă nu s-au întâmplat numai lucruri rele pe 13 septembrie. A fost ziua în care m-am pricopsit cu nici mai mult, nici mai puţin de şase recenzii. Şase recenzii la o singură carte – Amendamentul Dawson.

Recenziile au apărut în cadrul proiectului „Blogosfera SF” şi pot fi citite după cum urmează:

Mulţumesc dragii mei pentru cuvintele frumoase şi pentru observaţii (există şi observaţii dar dacă nu citiţi nu aveţi de unde şti care sunt). Mi-aţi înseninat o zi care a început destul de prost. Datorită vouă îmi voi aminti cu drag de ziua de 13 septembrie 2017.

Mulţumesc!

Cine are prioritate? Numirea sau PCO?

Strict pentru profesori. Mai exact pentru acei profesori aflaţi la început de drum şi care încă nu au reuşit să descâlcească iţele unui sistem din ce în ce mai ticăloşit. Şi nu e vorba numai despre decizii şi oameni politici. Peştele de la cap se împute dar asta nu scuză aspectul degradat al cozii.

Despre ce anume este vorba? Un coleg mai tânăr a avut parte de o… dilemă – să-i spune aşa. L-am lămurit şi m-a răsplătit cu o bere. La terasă, chiar în centrul oraşului. Şi mi-a spus că sunt mulţi în situaţia lui. Aşa că…

Tânărul domn profesor, aflat la început de drum (al doilea an) a nimerit într-o şcoală unde mai existau niscaiva ore libere pe lângă catedra pe care a fost numit. Printr-un mecanism care mie îmi scapă (ei, îmi scapă, dar să presupunem că nu ştiu chiar tot, pentru că explicaţii există) în loc să primească orele la suplinire – drept legal, având în vedere că omul e calificat şi a luat notă chiar foarte bună la examen – s-a preferat ca orele respective să fie date unui pensionar la PCO. Plata cu ora pentru cei interesaţi. Citește în continuare Cine are prioritate? Numirea sau PCO?

Cu cât e plătită educaţia şi cu cât e răsplătită „educaţia”

Zilele acestea mi-am lărgit orizontul cultural. Fac haz de necaz, oameni buni, nu altceva. Asta pentru că am aflat şi eu cine anume este Gabriela Cristea. E posibil ca unii să râdă de mine constatând ce incult şi limitat am fost până acum dar îmi asum situaţia cu toate consecinţele ce pot deriva de aici.

Poate că nu m-aş fi luminat niciodată cu privire la existenţa şi activitatea pomenitei Gabriela Cristea dacă aceasta nu ar fi intrat într-un război al declaraţiilor cu mult mai cunoscuta Olguţa Lia Vasilescu – pe Olguţa nu am putut s-o trec cu vederea, n-am putut trăi acea fericire pe care ţi-o oferă ignorarea unor astfel de creaturii umane.

Olguţa şi Gabriela au încins reţelele de socializare şi spiritele pe tema plafonării indemnizaţiilor de creştere a copilului. Olguţa îi trage cu plafonarea în timp ce Gabriela este total împotrivă.

Nu iau partea niciuneia dintre individe. Asta pentru a nu da naştere la interpretări sau conduzii. Dacă interesează pe cineva părerea mea sinceră despre plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, cu altă ocazie. BIne că sunt bani pentru asistaţi social care oricum nu contribuie cu nimic la bugetul de stat. Citește în continuare Cu cât e plătită educaţia şi cu cât e răsplătită „educaţia”

Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop

O fată, doi băieţi, mai multe posibilităţi. Nu ştiu de ce, dar la asta m-a dus gândul când am văzut tentativa de ghid a lui Liviu Pop intitulată pompos „Compendiu introductiv pentru gimnaziu”.  Evident, clasa a V-a. Şi nu din cauza copertei sau a conţinutului – nici n-am apucat să-l răsfoiesc când am făcut conexiunea cu „O fată, doi băieţi, trei posibilităţi”. O precizare cât se poate de importantă m-a dus la asta. Halucinantă, e drept, dar importantă. Şi adevărată.

În fiecare şcoală pentru uzul profesorilor s-a repartizat doar câte un singur astfel de compendiu. Habar nu am cum o fi pe alte meleaguri dar prin nordul Moldovei aşa s-a procedat. La fiecare şcoală câte un compendiu pentru profesori. Indiferent de numărul cadrelor didactice care vor fi silite să predea la clasă fără manuale. Până când anume? Nu se ştie sigur dar precizarea lui Genunche potrivit căreia a pregătit o soluţie de avarie pentru situaţia când manualele nu ajung în şcoli la expirarea „Compendiului” – respectiv o continuare a acestuia – m-a cam făcut să tremur. Având în vedere „competenţa” celor care îşi duc veacul la minister – ne putem da seama cât sunt de competenţi în condiţiile în care în şase ani la rând nu au fost capabili să asigure manualele la început de an – e de aşteptat ca Genunche să facă apel şi la a treia parte a Compendiului minune, în situaţia în care manualele vor ajunge la elevi pe la mijlocul semestrului al doilea. Citește în continuare Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop

cititor, scriitor, editorialist, profesor… si mai vedem noi