Cine are prioritate? Numirea sau PCO?

Strict pentru profesori. Mai exact pentru acei profesori aflaţi la început de drum şi care încă nu au reuşit să descâlcească iţele unui sistem din ce în ce mai ticăloşit. Şi nu e vorba numai despre decizii şi oameni politici. Peştele de la cap se împute dar asta nu scuză aspectul degradat al cozii.

Despre ce anume este vorba? Un coleg mai tânăr a avut parte de o… dilemă – să-i spune aşa. L-am lămurit şi m-a răsplătit cu o bere. La terasă, chiar în centrul oraşului. Şi mi-a spus că sunt mulţi în situaţia lui. Aşa că…

Tânărul domn profesor, aflat la început de drum (al doilea an) a nimerit într-o şcoală unde mai existau niscaiva ore libere pe lângă catedra pe care a fost numit. Printr-un mecanism care mie îmi scapă (ei, îmi scapă, dar să presupunem că nu ştiu chiar tot, pentru că explicaţii există) în loc să primească orele la suplinire – drept legal, având în vedere că omul e calificat şi a luat notă chiar foarte bună la examen – s-a preferat ca orele respective să fie date unui pensionar la PCO. Plata cu ora pentru cei interesaţi. Citește în continuare Cine are prioritate? Numirea sau PCO?

Cu cât e plătită educaţia şi cu cât e răsplătită „educaţia”

Zilele acestea mi-am lărgit orizontul cultural. Fac haz de necaz, oameni buni, nu altceva. Asta pentru că am aflat şi eu cine anume este Gabriela Cristea. E posibil ca unii să râdă de mine constatând ce incult şi limitat am fost până acum dar îmi asum situaţia cu toate consecinţele ce pot deriva de aici.

Poate că nu m-aş fi luminat niciodată cu privire la existenţa şi activitatea pomenitei Gabriela Cristea dacă aceasta nu ar fi intrat într-un război al declaraţiilor cu mult mai cunoscuta Olguţa Lia Vasilescu – pe Olguţa nu am putut s-o trec cu vederea, n-am putut trăi acea fericire pe care ţi-o oferă ignorarea unor astfel de creaturii umane.

Olguţa şi Gabriela au încins reţelele de socializare şi spiritele pe tema plafonării indemnizaţiilor de creştere a copilului. Olguţa îi trage cu plafonarea în timp ce Gabriela este total împotrivă.

Nu iau partea niciuneia dintre individe. Asta pentru a nu da naştere la interpretări sau conduzii. Dacă interesează pe cineva părerea mea sinceră despre plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, cu altă ocazie. BIne că sunt bani pentru asistaţi social care oricum nu contribuie cu nimic la bugetul de stat. Citește în continuare Cu cât e plătită educaţia şi cu cât e răsplătită „educaţia”

Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop

O fată, doi băieţi, mai multe posibilităţi. Nu ştiu de ce, dar la asta m-a dus gândul când am văzut tentativa de ghid a lui Liviu Pop intitulată pompos „Compendiu introductiv pentru gimnaziu”.  Evident, clasa a V-a. Şi nu din cauza copertei sau a conţinutului – nici n-am apucat să-l răsfoiesc când am făcut conexiunea cu „O fată, doi băieţi, trei posibilităţi”. O precizare cât se poate de importantă m-a dus la asta. Halucinantă, e drept, dar importantă. Şi adevărată.

În fiecare şcoală pentru uzul profesorilor s-a repartizat doar câte un singur astfel de compendiu. Habar nu am cum o fi pe alte meleaguri dar prin nordul Moldovei aşa s-a procedat. La fiecare şcoală câte un compendiu pentru profesori. Indiferent de numărul cadrelor didactice care vor fi silite să predea la clasă fără manuale. Până când anume? Nu se ştie sigur dar precizarea lui Genunche potrivit căreia a pregătit o soluţie de avarie pentru situaţia când manualele nu ajung în şcoli la expirarea „Compendiului” – respectiv o continuare a acestuia – m-a cam făcut să tremur. Având în vedere „competenţa” celor care îşi duc veacul la minister – ne putem da seama cât sunt de competenţi în condiţiile în care în şase ani la rând nu au fost capabili să asigure manualele la început de an – e de aşteptat ca Genunche să facă apel şi la a treia parte a Compendiului minune, în situaţia în care manualele vor ajunge la elevi pe la mijlocul semestrului al doilea. Citește în continuare Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop

Manual unic sau alternativ. Chiar contează?

Când spuneam că Ecaterinca Andronescu e cel mai prost ministru pe care l-a avut vreodată învăţământul românesc habar n-aveam că, pe undeva, există un specimen numit Liviu Pop care, la un moment dat, va prelua portofoliul Educaţiei doar pentru a demonstra că se poate şi mai rău decât cu Ecaterina Andronescu.

Momentan, ministrul „Genunche”, cel care face praf limba română de câte ori deschide gura, a reuşit în mod admirabil să abată atenţia de la adevăratele probleme ale învăţământului stârnind o serioasă vâlvă mediatică cu revenirea la manualul unic.

Evident, s-a inflamat toată lumea, mai tot omul simte nevoia să-şi dea cu părerea pe subiect, fie că ştie despre ce vorbeşte, fie că doar are pretenţia că se pricepe. Aparent, toţi se pricep, toţi sunt experţi. Cei mai mulţi resping cu vehemenţă ideea unui manual unic pretinzând că aşa ceva o să ne ducă înapoi cu 27 de ani. Adică pe vremea Odiosului Împuşcat. Citește în continuare Manual unic sau alternativ. Chiar contează?

Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Nu pot spune că am avut revelaţia în concediul ce tocmai s-a încheiat. Am observat asta cu mult timp în urmă. Chiar din copilărie am observat că românul se pricepe să educe mai ceva decât se pricepe la fotbal. Cum te vede cu un copil, cum simte nevoia să-ţi dea sfaturi despre cum să-l faci om. Aşa e românul, priceput şi plin de ifose de te întrebi de ce ţara asta merge cum merge în condiţiile în care salvatorii de patrie se calcă pe picioare la orice colţ de stradă. N-ai loc de ei nici în tramvai, nici în magazin, nici pe plajă.

Mai ales pe plajă… Treaba care urmează relatată acolo s-a întâmplat. Un nene s-a gândit să-mi explice el ce înseamnă educaţia de calitate. Aşa, că eram cu odrasla şi s-a simţit dator să spună ceva când aflat că pe juniorul meu nu-l interesează notele de zece.

Cum adică nu contează notele de zece? Păi eu iată ce am făcut când a venit fata mea cu o notă de nouă la română. Am lăsat-o să doarmă noaptea respectivă şi a doua zi de dimineaţă am făcut şedinţă de familie.  Citește în continuare Oameni buni, fiţi părinţii nu torţionarii copiilor

Editura Tritonic cum public

„editura tritonic cum public” – aceasta este expresia care, zilele acestea, mi-a adus un vizitator. Habar nu am cine este dar îi mulţumesc că a trecut pe aici. Omul a vrut să ştie cum anume poate să publice la Editura Tritonic şi şi-a încercat norocul pe google cu expresia de mai sus. Iar motorul de căutare l-a direcţionat pe interesat către blogul subsemnatului, individ care a acumulat, pe lângă multe altele, o experienţă cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte publicatul la Tritonic. Experienţă pe care nu ţin neapărat s-o păstrez pentru mine. Chiar nu ţin deloc. Pentru că am plătit pentru asta. Mai exact, nu am fost plătit ceea ce, din anumite puncte de vedere, este şi acesta un soi de plată.

Şi am simţit nevoia să fac ceva precizări pentru amatorul de publicat la Tritonic. Prieten drag – îngăduie-mi să te numesc astfel – dacă vrei să publici la Tritonic trebuie să ţii cont de câteva amănunte care, dacă nu îţi vor face viaţa mai uşoară, cel puţin îţi vor arăta faţa adevărată a unui sistem cu care eşti dornic să te confrunţi, să te publice, să te pună în valoare. Citește în continuare Editura Tritonic cum public

Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă. Citește în continuare Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Am tot spus că o să spun. O să spun câte ceva despre Quasar Iaşi. Am fost şi eu pe acolo şi pot spune cu mâna pe inimă că nu regret deloc. Chiar deloc…

Am avut parte de o zi destul de bună – din păcate nu am reuşit să ajung la Iaşi decât sâmbătă dimineaţa şi în ciuda insistenţelor de a rămâne peste noapte am părăsit fosta capitală a Moldovei seara. Sincer, George Sagy Sauciuc, dacă mai insistai puţin aş fi cedat. Dar ai ştiut unde să te opreşti.

Activităţi plăcute, nimic de spus. Discuţii interesante şi savuroase pe alocuri. Dacă erau mai multe persoane în sală sunt sigur că n-ar mai fi fost la fel. Dar, fiind cam puţini prezenţi mi-am permis să mă mai bag în discursul oamenilor. Şi nu mi-a reproşat nimeni nimic, ba chiar a fost instructiv. Citește în continuare Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Casa Corăbierului. În curând…

Am tot ameninţat cu noutăţi privitor la o anumită editură. O editură de existenţa căreia sunt cât se poate de vinovat.

Sincer să fiu, eram convins că voi avea ocazia să vorbesc ceva mai devreme despre editură însă se pare că m-am cam grăbit. Fiind cam novice în domeniu, am reuşit să fac unele mici greşeli care m-au cam întârzâiat.

Dar, cu toate acestea, pot spune nu numai că prima carte a plecat la tipar dar a şi venit.

Casa Corăbierului. O nuvelă la care ţin foarte mult şi care a strâns ceva fani până în momentul de faţă. Deocamdată atât… Doar coperta

Mai multe amănunte la momentul potrivit.

cititor, scriitor, editorialist, profesor… si mai vedem noi