CONCURS NEMIRA… ÎNCEPE SFÂRŞITUL

Începe sfârşitul, dar până atunci, ai ocazia să citeşti o carte bună.

Concurs cu cărţi Nemira. mitoceanu.com şi Editura Nemira pun la bătaie trei exemplare din APOCALIPSA 2012, de Lawrence E. Joseph. Ce trebuie să faceţi pentru a intra în posesia uneia dintre cele mai râvnite cărţi ale momentului?

Trebuie doar să intraţi pe mitoceanu.com la pagina concursului şi să scrieţi la secţiunea comentarii despre prima idee care vă vine în minte privind coperta de mai sus. Puteţi face asta din momentul publicării prezentului articol şi până pe data de 19 octombrie 2011 (nu 2012). Comentariile vor fi făcute publice pe data de 20 octombrie. Se va acorda un premiu pentru cel mai inteligent comentariu, unul pentru cel mai năstruşnic şi un premiu va fi acordat prin tragere la sorţi. Juriu veţi fi, deopotrivă, şi voi, cei care vizitaţi această pagină. Mult succes!

Cartea poate fi cumpărată de aici, cu o reducere considerabilă faţă de preţul din librării.

 

CINE A FOST PRIMUL RAPPER DIN ROMÂNIA ? PARIU CĂ NU ŞTIAŢI

Întrebarea asta  privind istoria unui anume gen de muzica m-a bântuit ceva vreme, frate. Până la urmă, prin binevoinţa unui amic care doreşte să rămână anonim, am fost luminat. Şi dau mai departe.

Eminescu… Da, da, Eminescu, ăla cu Somnoroase păsărele.

Cât rapp există în versurile acestea ?

« Ia, eu fuck ce fuck de mult »

Total, domnule, total.

Marea mea nedumerire este de ce peste tot sunt transcrise în forma greşită

Ia, eu fac ce fac de mult…

APOCALIPSA DIN RETEA

STEPHEN KING — MOBILUL

Traducere de Mihai Dan Pavelescu

Editura Nemira — 2006

„Mobilul” reprezintă o nouă dovadă a faptului că pentru Stephen King nimic nu este imposibil, cel puţin pe tărâm literar. În acest Science fiction apocaliptic King exploatează la maxim teama morbidă şi nu lipsită de sens a mesajelor subliminale, a acelor mesaje prin care cineva, de fiecare dată malefic, îţi poate intra în minte şi, ca şi cum atât nu ar fi îndeajuns de îngrozitor, ajunge s-o modeleze într-un sens nou căruia nu i te poţi opune şi, poate mai rău decât toate, nimeni nu te poate salva. O melodie, o emisiune de televiziune, un aparat de radio sau, de ce nu, un alt indispensabil aparat din viaţa noastră, te poate trimite în infern fără ca măcar să apuci să întrebi „Cine eşti tu?!… Cine sunt eu?!”…

Romanul debutează în forţă, fără obişnuitele introduceri lungi şi uneori cam plictisitoare specifice lui King. Chiar din prima frază aflăm că s-a întâmplat ceva.

Aparent banalul şi de ceva vreme atât de necesarul telefon mobil este ales de către cineva pentru a-şi pune în practică planurile de destabilizare a lumii. Şi-i reuşeşte. Mai exact, îi reuşeşte lui King care, cu acest prilej, distruge iarăşi o parte însemnată a populaţie Pământului sau, măcar, o transformă într-o nouă specie, aşa numiţii tel-nebuni. King nu este la prima încercare de acest gen, el a mai pustiit planeta şi în Apocalipsa dar, spre deosebire de Apocalipsă, acum scriitorul nu-şi prea bate capul să afle cine, cum şi  de ce a declanşat nebunia. Mai importantă este călătoria unui grup de supravieţuitori care, fără mijlocirea dezastrului, n-ar fi ajuns să se cunoască vreodată, către un teritoriu KASHWAK = NU TEL unde nu există semnal pentru telefoanele mobile. O călătorie iniţiatică spre râvnita Grădină a Edenului sau, şi mai bine, spre una dintre Cetăţile de scăpare, refugiul ucigaşilor din Vechiul Testament.

Fiecare dintre membrii micului grup are o dilemă, o problemă care-l apasă mai mult decât transformarea majorităţii oamenilor în tel-nebuni adunaţi în cârduri coordonate fie de o minte colectivă, fie de ceva din afară. Problema lui Clayton Riddell este fiul său Johnny şi, poate, mama acestuia, soţia de care a divorţat. Speră să-i găsească sau măcar să-l găsească în KASHWAK = NU TEL. Deznodământul acestei tragedii îl pune pe Clayton Riddell într-o postură foarte delicată. Este bine sau nu este bine să folosească mobilul pentru a-şi salva fiul de răul pe care tot telefonul celular l-a vehiculat în lume?

Idei şi sugestii, analogii între calculatoare şi modul de funcţionare a creierului, între viruşi virtuali şi microscopici, probabilităţi şi ecuaţii, grafice şi analize intuitive ori academice, ocultism şi tehnică; toate sunt puse la bătaie pentru a rezolva situaţia sau măcar pentru a se salva ce se mai poate salva. Explozibil şi propan pentru tel-nebuni. Viruşi pentru viruşi…

Cel puţin noi am făcut ceva, spusese Alice Maxwell.

Da, răspunsul la toate dilemele este încercarea de a face ceva, de a reacţiona mai degrabă din dorinţa de reacţiona, pur şi simplu.

O carte care nu plictiseşte dar nici nu oferă răspunsurile la întrebările pe care scriitorul, cu abilitate, le sădeşte în mintea noastră de-a lungul celor peste 430 de pagini. O fi încercarea lui King de a ne demonstra că poate să ne manipuleze şi altfel decât prin intermediul mobilului?

NERECOMANDAT DIABETICILOR

Când m-am apucat de citit Amurg, am sperat că voi avea parte de o carte cu vampiri, în toată puterea cuvântului, cam aşa sună reclama la Twilight. Ei bine, între paginile cărţii n-am întâlnit prea mult sânge, dar în schimba am găsit un sirop de consistenţa melasei şi dulce, dulce… Suficient dulce cât într-o fabrică de diabet.

Eroina — totul este relatat la persoana I, pentru mai multă veridicitate — soseşte într-un oraş în care plouă de dimineaţa până seara. Şi invers. Vorba cântecului

„Şi afară plouă plouă şi-i trecut de ora două /

Noi vorbim cu mare artă despre ună despre altă”.

Nu prea e corect gramatical dar principalul e că rimează. Iar aici, nu-i greu de ghicit, dă de o familie de vampiri. Care sunt frumoşi, strălucitori, misterioşi, numai bun să-ţi bage ficatul în diabet. Şi ea se îndrăgosteşte. Şi unul dintre ei îi întoarce sentimentul, deşi ar cam vrea s-o guste. De ce? Pentru că Isabella se consideră o împiedicată, nu prea e mulţumită de sânii ei, ghinionistă din născare (altfel nu ajungea eroină în cartea asta) şi, sincer vorbind, asta cam aşa e. Poate că, citez din Vacanţa Mare,

„Era o fată fină/

Cu forme delicate/

Avea în schimb o carotidă/

De-un ţol şi jumătate”.

Povestea e cam anemică, vampirii însetaţi da’ „vegetarieni”sug de la animale şi nu de la oameni, cică de parcă s-ar hrăni cu tofu, cine a mai auzit de brânză de soia. Folosesc tot felul de cuvinte savante pentru a descrie ce fac, au nevoie să se „hrănească”, „vânează”. Conduc maşini, le strălucesc feţele de frumuseţe. Zăhărel cu lopata. Prima dată am crezut că de vină e traducerea, dar şi varianta în engleză şchioapătă rău. Noroc că, la un moment dat, mai intervin nişte vampiri care cred că Bella e gustarea de picnic a familiei Cullen. Şi gata, un pic de acţiune. O lămâie stoarsă într-un ocean de zaharicale. Sincer, nu m-a dat pe spate. Dar merge în loc de îndulcitor la ceaiul de mentă. Mie mi s-a acrit

A, da, şi la fiecare păginuţă vampirul pe care pune ea ochii zâmbeşte ştrengar. Zâmbeşte ştrengar. De ce? Treburi de vampir…

E-CATERINCA CEA CU OCHELARI CUMINŢI ŞI ŞCOALA DE DUPĂ ŞCOALĂ. MULT DUPĂ

Atunci când este vorba despre un anumit tip de oameni, taică-meu are obiceiul să spună ceva de genul „Liceul neterminat şi facultatea neîncepută”. Cred că ştiţi cam la cine face referire treaba asta. Nu prea merită să vorbeşti despre ei.

Dar, ceea ce se voia măcar o vorbă de duh, dacă nu o remarcă răutăcioasă, are toate şansele să se transforme într-o hidoasă realitate. E-caterinca Andronescu, fost şi (speră ea) viitor ministru peste învăţământul românesc are idei cel puţin ciudate. Dacă omul vrea să facă rost de ceva studii superioare, de ce să se încâlcească într-un amănunt atât de nesemnificativ cum este diploma de bac? Ce dacă nu reuşeşte să ia bacul până când termină facultatea?

Acum ceva ani, la niscaiva cursuri postuniversitare am avut un coleg Robert. Şi, pe bune, nu numai că-l chema Robert, dar chiar aşa şi arăta. Ca un păianjen fără om în faţă. Băiatul a reuşit să fenteze secretariatul o vreme. Cum anume, nu m-am interesat. Dar ne-am trezit în preajma dizertaţiei şi omul a recunoscut. Era încă student. Încă, dar nu mai avea mult. În schimb era foarte insistent. Lăsaţi-mă, domnu’ decan, să dau şi eu dizertaţia în februarie şi vă promit că în iunie iau licenţa. A insistat, a făcut cereri. Nu s-a putut. Şi-a făcut chiar şi lucrarea de dizertaţie, cu care s-a prezentat la examen. O „luase” la un profesor care habar nu avea de asta. A fost dat afară. Ultima lui dorinţă a fost să i se elibereze diploma, că altfel îl bate nevasta acasă. (Pe bune, nu exagerez cu nimic).

Atunci chestia mi s-a părut hilară, mamă, Robert, sper să ne ierţi, da’ cât am mai râs pe seama ta… Dar acum mă îngrozeşte. În goana ei după voturi (îşi închipuie că cei 80% dintre cei care n-au luat bacul automat or s-o voteze pe ea, ca o mamă bună), E-caterinca Andronescu vrea să termine din opoziţie ceea ce n-a reuşit cât timp era la guvernare. Adică să dea dracului cu învăţământul, oricare ar fi el. Într-o vreme, cel care dădea bacul trebuia să dea şi examen la facultate. Pe care putea să-l şi pice. Acum treaba devine mai relaxată. Poate că mutra aia de bufniţă va continua seria ideilor măreţe. De ce să nu intre la facultate şi ăla care a legat şcoala de gard în clasa a şasea, sau a patra, că nu mai contează? Până termină facultatea face omul şi şcoala restantă, în buna tradiţie a aşezării carului înaintea boilor. Sau poate că, minune, învaţă să şi citească sau chiar să scrie, în română, desigur…

Nu mă întreb de unde-i vin asemenea idei E-caterincăi. Ştiu de ce-i vin.

CUM SĂ (NU) DEVII ANTREPRENOR DE SUCCES

Acum ceva timp am participat la nişte cursuri de antreprenoriat. Uite-aşa, poate învăţ şi eu să fac nişte bani. Poate.

Tipul care ne învăţa cum să facem afaceri îşi cunoştea bine meseria. Pe bune. Erau acolo întreprinzători cu state vechi, care au trecut prin toate etapele de dezvoltare a pieţei, de la crâşmă de apartament la butic de termopan. Ei bine, oamenii aveau experienţă, dar dom’ profesor nu era mulţumit deloc de ideile lor. Nu, domnule, nu aşa se face. Nu-i bine. Nu ştiţi să puneţi problema…

Domnul profesor ştia cum să pună problema, avea idei fantastice, numai că, pentru a le pune în practică era nevoie de ceva bani. Cam mulţi. Într-o pauză nu m-a răbdat inima şi l-am întrebat. Domnule profesor, ne învăţaţi să facem din suta de mii de dolari milion. Din milion milioane. Dar vă rog să-mi spuneţi, numai mie, dacă să poate, cum să fac prima sută de mii. Sau măcar primii cincizeci de mii, nu zece mii, că zece mii îi pot împrumuta, dar nu-mi ajung nici să-mi fac actele la firmă.

Domn profesor, simpatic, pe bune, m-a privit din interiorul costumului său verde, culoarea oului de raţă şi mi-a răspuns.

“Păi dacă ştiam eu cum să fac prima sută de mii de euro crezi că acum mai stăteam să te învăţ cum să faci afaceri?”

DESPRE APOCALIPSE. FĂRĂ PREA MULTĂ DRAGOSTE

Cât priveşte apocalipsa, un lucru este foarte sigur. Că va veni. Cum anume şi când, iată o chestie la care toată lumea se dă peste cap să afle şi, mai mult decât atât, să ne informeze. Că nu-i de ajuns să ştii când se va sfârşi lumea, trebuie să afle şi alţii, să nu mai doarmă nici ei.

          Apocalipsele sunt la modă, garantat, nu-i zi în plus pe care s-o prindă biata omenire fără să afle că, garantat, i-a sunat ceasul. Şi, dacă prezicătorul o dă pe lături, nu-i bai, ce, bă, nu vă bucuraţi că nu am avut dreptate? Uitaţi-vă  la soare, încă mai străluceşte pentru voi. Da’ las că mai reglez din ceas şi vă spun ce şi cum. Data viitoare chiar vine. Dar nu-i o modă nouă. De când a coborât din copac omul a început să se întrebe: şi acum?

          Nu mă dau în vânt după Apocalipsă, o să vină, că vreau sau nu eu, că a prezis-o unul sau altul. Dar alţii scot bani buni din asta. Acum ceva timp am citit o carte pe această temă. Nu o apocalipsă, ci “Şapte ani apocaliptici” aşa cum ne ameninţa nimeni altul decât Ion Ţugui, cică mare astrolog şi prezicător. Citește în continuare DESPRE APOCALIPSE. FĂRĂ PREA MULTĂ DRAGOSTE

PRIMA SEMNALARE, PRIMUL COMENTARIU

Prima semnalare a blogului subsemnatului (am avut o discuţie lămuritoare cu Lucian şi am aflat care este treaba) s-a produs astăzi. Fan SF, casa virtuală a celebrilor Bebe şi Nicu, a marcat. Din plin. Să sperăm că n-o să am soarta din Amendamentul Dawson. Mulţumesc Bebe, mulţumesc Nicu, mulţumesc FanSF. Zilele astea o să povestesc cum ne-am cunoscut. Zilele acestea, adică o dulce momeală, să mai revină lumea pe aici… În special faza cu Nicu, face toţi banii, acum, când scriu, zâmbesc. Nicu ştie de ce.

Tot azi s-a marcat şi primul comentariu aici. De bine, o dovadă în plus că prietenii se mişcă mai rapid decât duşmanii. Responsabil, Oliviu Crâznic. Să sperăm, în ton cu partea de mai sus a postului că, la sfârşit, nu va rămâne numai comentariul (am parafrazat dintr-un clasic în(că) în viaţă). Mulţumesc Oliviu. Sper din toată inima ca al tău coşmar rămas la final să fie ecranizat.

Atât pentru astăzi. Deocamdată…

Interviu-Oliviu-Craznic-11

HOT, HOT, HOT NEWS

No, bine, aseară am recidivat. Iar am fost dat la tv. De data asta pe locale, la Ştirile de la ora 19 şi reluare la 22.00. Pun pariu că bieţii oameni dela Scutari, atunci când au închegat de-o nuntă nu s-au gândit nici în vis că nunta asta va deveni mai celebră (păstrând proporţiile, desigur), decât a doua legare la cap fără să-l doară pe care şi-a operat-o Borcea. Mare senzaţie mare, oameni buni, pentru masochişti, daţi clic pe asta

http://telembt.ro/nunti_in_scoala_la_scutari-a17627.html (preţiosul Lucian nu e prin preajmă şi e prima dată când încerc să mă descurc fără ajutorul lui, dacă nu apare niciun post, am ratat-o din cauza lui). Citește în continuare HOT, HOT, HOT NEWS

Una caldă, una rece

Ieri am ajuns pe Antene. Nu ştiu sigur pe care, câteodată am altceva mai bun decât să mă holbez la maşinăria de produs ştiri a motanului Felix. Bănuiesc că el nu se uită pe blogul meu, aşa că suntem chit. Nu m-am văzut eu, dar m-au văzut alţii, nu ştiu pe care Antenă, mi-a scăpat, dar o să întreb. Alaltăieri m-a căutat un „reporter” căruia i-am răspuns la câteva întrebări. Ce am spus eu şi ce am auzit că am spus, diferenţă de la cer la pământ, noroc că există programe de-astea, de însăilat interviuri că altfel cum scoţi senzaţionalul dintr-o chestie banală până la ridicol? Asta este rece. De ţinut minte, interviurile dăunează grav imaginii, un ratat de presă te prelucrează cum ştie el mai bine pentru bani de-o ţigară şi-un rachiu (ambele fără timbru). Mult mai bune sunt intervenţiile în direct, acolo spui ce ai de spus şi nu te prelucrează nimeni, nici chiar Felix, dragul de el.

Nostim este că păcăliciul de presă mă ameninţase că am posibilitatea de a ajunge la „Sinteza zilei” — ştiţi din ce cauză, căutaţi pe net şi veţi vedea. Chiar încercase să se asigure că primarul va interveni în direct să crească audienţele motanului mai ceva ca Elodia lui Dănuţ Diaconescu, profesionist până la lacrimi, dragul de el. Sinteza zilei, domnule, te facem vedetă. N-a fost să fie, ştirea a ocupat ridicol de puţin timp şi încă pe regionale „Românii şi soluţiile trăznite”. Asta este rece pentru ăla, „profisionistul de presă”. Coada între picioare şi câteva ore de „muncă”. Citește în continuare Una caldă, una rece

cititor, scriitor, editorialist, profesor… si mai vedem noi