PASE SCURTE (CU CĂLCÂIUL)

Nu m-am uitat aseară la meci. Am aflat întâmplător, de la Mike, că urmează să o luăm pe coajă de la Olanda, dar tot nu m-am uitat la televizor. Nu mă mai uit la meciuri de fotbal de opt ani și pentru asta nu mă simt vinovat. Vinovat este Andone și pospaiul de prestație pe care îl impunea celor de la Dinamo. Dar azi dimineață nu am putut să nu urmăresc la știri vești despre rezultat. Măi frate, și am luat-o. Bine de tot, cu 4 la 1. Sau 1 la 4, că eram acasă. Nu mă miră. Dar ceea ce m-a mirat a fost extazul cu care toată lumea lăuda la prima oră spectatorii. Măcar ei au fost la înălțime.

Mda, așa suntem noi românii, nu avem echipă de fotbal, dar avem spectatori. Nu avem spitale dar avem medici care lucrează peste hotare. Avem universități la fiecare colț de stradă dar nu avem profesori. Avem oi care nu dau nici lapte, nici lână dar sunt cele mai inteligente oi de pe planeta asta.

Cam așa stau lucrurile. Una-două, găsim cu ce să ne mândrim chiar și când nu avem cu ce. Ca fost microbist, preferam un rezultat bun  (pozitiv, nu bun, că bun e cică și ăsta) pentru echipa națională și o cafteală între suporteri și jandarmi. Dar trebuie să mă mulțumesc cu un public care a fost la înălțimea Olandei, că dacă era la înălțimea României… Pe lângă dezastrul de pe teren mai vedeam și o cafteală mega în tribune…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *