Povara celebrităţii

O vreme credeam că aşa ceva nu există, că se vorbeşte în dodii. Că e o vorbă aruncată la derută, să-i ţină pe oamenii de rând departe de tot ceea ce poate oferi statutul de celebritate.

Însă am aflat pe propria piele (nu ştiu, zău, dacă mai există ceva pe lumea asta care să egaleze în trăiri experienţa directă) că treaba cu povara celebrităţii nu e chiar aşa de simplu de tăbârcit în spate.

De ceva vreme oameni pe care nu-i cunosc, despre existenţa cărora nu am avut habar vreodată, mă salută pe stradă. Nu spun că mă deranjează dar prima reacţie este să mă uit la om oarecum speriat şi să mă întreb cum de-am putut să fiu aşa de nepoliticos şi să nu i-o iau înainte. Cu salutatul, nu cu altceva… Am mereu impresia că trebuia să-l ştiu de undeva pe omul respectiv şi că a fost o impoliteţe să-l las să salute primul.

Uneori sunt acostat pe stradă şi felicitat pentru articolele din „Monitorul” (cel mai adesea) sau pentru cărţi şi povestiri (recunosc, mai rar dar în ultima perioadă interesul pare să se revigoreze). Tot de persoane pe care nu le cunosc.

Aş minţi să spun că acest interes mă deranjează. La început recunosc, mă cam stingherea dar m-am cam obişnuit. Deşi am devenit niţeluş paranoic din acest punct de vedere. Mi-e frică să mă scobesc în nas sau între dinţi în public. Nu ştii de unde sare cititorul şi-şi strică părerea despre tine. Şi de fiecare dată când ai de-a face cu un om care apreciază ceea ce faci tu, parcă simţi nevoia să fii şi tu apreciat pe lângă munca din dotare.

Se mai întâmplă şi lucruri mai puţin plăcute. Sau mai puţin obişnuite, să nu le caracterizez altfel.

Zi de mers pe drumuri – am parte de măcar astfel de două zile pe săptămână. Cel mai adesea cu mijloacele de transport în comun. Asta pentru că încerc să fac şi eu câte ceva pentru reducerea poluării de orice natură. Nu e de ajuns să îndemni oamenii să circule cu mijloacele de transport în comun, mai trebuie să dai exemplu personal. Prin urmare, chiar o fac. Circul cu mijloacele de transport în comun mai mult decât cu maşina personală. Despre limuzina aia kilometrică asociată cu celebritatea nici nu încape vorbă. Încă…

Nici bine nu mă aşez pe scaun că un individ începe să caute prilej de vorbă; se vedea pe faţa lui. Nu-i pun pumnul în gură; nu fac niciodată aşa ceva. Discuţiile ad-hoc pot afecta foarte pozitiv inspiraţia. Dar nici nu deschid primul discuţia, am şi eu mândria mea.

La un moment dat tovarăşul meu de călătorie scoate un telefon din buzunar şi începe să-mi prezinte nişte fotografii făcute pe marginea unor săpături.

-S-ar putea să vă intereseze…

Dacă spune omul…

Se prezintă. Dau să-i răspund cu acelaşi gest dar mă opreşte:

-Ştiu cine sunteţi…

„Cine sunteţi” şi nu „cine eşti” cum era pe la începuturi. Asta înseamnă că am evoluat şi încă destul de mult.

Prin urmare, nu-mi mai spun numele. De vreme ce sunt aşa de cunoscut, de ce s-o mai fac. Mă aşteptam ca omul să mă întrebe dacă mai lucrez la vreo carte, să-şi dea părerea despre vreunul dintre cele mai recente editoriale. Aşa se întâmplă de obicei.

Omul însă avea altele să-mi spună:

-Lu’ vară-mea îi pare rău că nu s-a măritat cu tine…

În general pufnesc în râs destul de uşor, chiar dacă încerc să mă abţin. În acea zi nici nu am încercat să mă abţin. Ce treabă am eu cu verişoara individului? Habar nu aveam cine este el, de unde să-i mai ştiu încrengăturile şi îmbârligăturile de familie?

-Nu, domnule, chiar îi pare rău că nu s-a căsătorit cu dumneavoastră… Îi pare rău de tot…

Măi să fie!

Chiar dacă nu am nicio idee despre cine ar putea fi persoana respectivă – am făcut tot posibilul să nu aflu numele verişoarei respective şi nu a fost foarte greu să nu-l aflu deoarece individul lăsa impresia că aş şti foarte bine despre cine este vorba – pot spune că nu mă interesează. N-am idee cine ar putea fi şi de ce anume regretă aşa de mult că nu a pus gabja pe mine. Nu e prima şi nici singura persoană încercată de astfel de regrete. Se mai întâmplă, fetelor, se mai întâmplă…

Pentru mine nu e important că voi regretaţi, fetelor. Important este că nu regret eu. Măcar atât să mă aleg după treaba asta cu celebritatea…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *