Precizări necesare pentru editori

Nu ştiu cum se face dar de ceva vreme primesc tot felul de oferte. Să nu înţelegeţi greşit, nu mi se oferă nimic (mai exact nu mi se dă nimic) ci mai degrabă mi se cere. Şi în condiţiile în care îmi desfăşor activitatea în ultima perioadă, chestia asta cu cerutul mi se pare că face parte din categoria numită în popor „săritul calului”.

Concret, măcar de două ori pe săptămână – uneori chiar şi de trei ori sau chiar mai des – se găseşte câte cineva care să-mi propună o colaborare pe axa scriitor-editor. Eu unul, se înţelege, fiind scriitorul. Editori sunt toţi ceilalţi. Care au nevoie de sânge proaspăt în portofoliu (sau nu chiar aşa de proaspăt, în unele cazuri) şi se pare că dotarea mea la capitolul sangvin i-a făcut să devină interesaţi.

Uneori oamenii vin sincer şi spun că n-au ce să-mi ofere deşi vor ca eu să le ofer. Adică te publicăm şi cam atât. Nu te aştepta la nimic pentru că dacă faci asta promitem că nu te vom dezamăgi. Corect, frate!

Alţii aleg calea de mijloc. Să vedem, să începem şi să lăsăm să treacă ceva timp şi… Să vedem. Adică, până la urmă, tot nu promit nimic dar măcar încearcă să lase iluzia. Am fumat la ei prea mult timp să mai cred în aşa ceva. Ba, mai mult, m-am lăsat de fumat asemenea specimene.

Sunt şi unii care vin cu contracte, cu abureli care au aşa un aer de concret că mai-mai că aş accepta. Dacă aş fi măcar cu vreo cinci ani mai tânăr. Dar momentan nu… Am  primit câteva lecţii de viaţă din care – surprinzător – am învăţat câte ceva.

Câţiva mi-au cerut şi bani. Bani să mă facă vedetă pe banii mei. Cică e la modă în momentul de faţă.

Nu mă interesează, oameni buni. Chiar nu mă interesează. Momentan colaborez cu o editură care îmi respectă munca. Mă respectă pe mine ca om, mă respectă ca scriitor. Face eforturi să mă promoveze, să mă aducă mai aproape de cititori.

Lucrez cu o editură pentru care contractele nu sunt doar nişte hârtii care dau bine dar care sunt semnate doar pentru a fi apoi ignorate. O editură pentru care cuvântul – scris sau vorbit (că nu tot ce punem la cale împreună e aşternut pe hârtie) – este cuvânt. O editură care îmi plăteşte drepturile de autor conform datelor cuprinse în contract. O editură pentru care îmi este drag să lucrez. Editura Crux.

Aşa că, aviz amatorilor. Nu mă interesează ofertele voastre. Nu mă mai las prostit. Nu vă mai dau gratuit munca mea. Dacă vreau să fiu citit gratuit public pe blog sau în altă parte, unde stabilesc de la bun început că nu voi primi nimic. Dar nu mai dau nimic editorilor care nu oferă nimic.

Nu vreau să mai profite nimeni de munca mea. M-am săturat de ipocrizia celor care susţin că nu iese niciun sfanţ din treaba asta cu cărţile dar trăiesc din asta de ani buni.

Concret şi pe scurt? Nu mai încercaţi, nu mai insistaţi. Dacă nu aveţi nimic de dat, consolaţi-vă cu gândul că tot atât aveţi de primit. Şi gândiţi-vă că v-aţi făcut-o cu mâna voastră – cei mai mulţi. Dacă trataţi scriitorul ca pe o cantitate dispensabilă, s-ar putea ca la un moment dat să fiţi trataţi la fel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *