Printre stele. Cu un prieten de nădejde

Luna trecută, din punct de vedere literar, m-am ocupat de „Ghidul autostopistului galactic”. Mai bine zis m-am reocupat deorece nu e prima dată când citesc această carte. Este prea savuroasă, prea tare (nu neapărat „prea ca la ţară”). Musteşte de umor, dacă nu o ţii în poziţia potrivită, ameninţă să dea pe dinafară. Pur şi simplu, cartea asta e plină de hohote de râs. Nu poţi să nu zâmbeşti măcar când dai de un robot care are niscaiva probleme la mansardă astfel că a devenit depresiv. Uşi pe care le poţi face să tremure de mulţumire doar dacă le treci pragul, un taur bine hrănit al cărui unic ţel în viaţă a fost să devină o friptură cât mai pe gustul celor care o vor consuma. Şoareci care au dat comandă să li se construiască o planetă (dacă nu ştiţi de la început despre ce este vorba, nici măcar nu bănuiţi de ce planetă e vorba…); o karma prost croită pe care Arthur Dent se ocupă s-o tot întrerupă… Şi câte şi mai câte.

Până să citesc Ghidul nu mi-am închipuit niciodată că o carte SF poate stârni atâta veselie. Bine, nu e o carte SF în adevăratul sens al cuvântului, mai degrabă o parodie. Dar ce desfătare…

Dacă e adevărat că râsul îngraşă, atunci cartea asta ar trebui să fie interzisă. Dar, chiar şi aşa, asumaţi-vă riscul. Merită!

Pentru cei interesaţi de recenzie, clic aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *