Profesorii şi ilegaliştii

Am mai vorbit despre ilegalişti şi îndoctrinare, despre perioada în care se baga în capul copiilor, încă de la grădiniţă, ideea că regimul comunist este perfecţiunea întruchipată. Alţi copii, de pe alte meridiane, citeau (sau le erau citite) poveşti cu zâne şi vrăjitoare, pitici şi supereroi. Nouă ni se citeau – şi mai apoi eram puşi să citim – poveşti cu ilegalişti. Iar uneori ilegalismul începea din faşă. Copii care mai aveau încă de aşteptat până să-şi scrie vârsta cu două cifre duceau de nas nemţi în toată firea. Comuniştii sabotau trenurile armatei germane dar recunoaşterea era făcută de mucoşi.

Mi-a rămas pe creier poezioara aia cretină cu care un comunist adevărat le dădea de ştire ilegaliştilor că se apropie unealta duşmanului de clasă:

„Foaie verde de dudău

Poliţistul i-un flăcău

Ce te simte cum te mişti

Şi-i prinde pe comunişti”

Mai târziu am aflat că tot ce ţinea de ilegalism şi de patriotismul comuniştilor era rodul imaginaţiei unor pretinşi scriitori care îşi puneau talentul în slujba cui plătea mai bine. Şi cine plătea mai bine decât Partidul?

Astăzi, întâmplările cu ilegalişti revin în forţă doar că, exact ca în bancurile cu Radio Erevan, e vorba de câteva diferenţe. Acum lucrurile se petrec pe bune, nu mai e vorba despre ilegalişti imaginari, genul de comunişti dedicaţi ce munceau, nu gândeau şi nu dădeau două parale pe intelectuali. Ba din contră, o mare parte a intelectualilor sunt protagonişti întâmplărilor cu ilegalişti.

Totul a pornit de la decizia lui Liviu Pop, vremelnicul ministru al Educaţiei dar a cărui faimă are toate şansele să dăinuiască peste veacuri, de a interzice auxiliarele. O măsură luată pe repede înainte, pe principiul mai întâi acţionăm şi după aceea gândim.

Măsura ca măsura, dar ameninţările cu organele pentru cei care folosesc auxiliare neautorizate i-a cam băgat în sperieţi pe profesori. Care au început să acţioneze cum acţionau ilegalişti pe vremuri. Adică ilegal dar pentru binele României, pentru construcţia viitorului de aur şi a cetăţeanului multi-lateral dezvoltat.

Există mulţi profesori care susţin sus şi tare că pe ei îi doare undeva de decizia lui Pop şi folosesc în continuare auxiliare la clasă. Bănuiesc că dacă vor intra pe mâna organelor de anchetă vor deveni mai puţin vocali. Cine nu ştie cum stă treaba cu organele de anchetă e rugat să se abţină să comenteze propoziţia precedentă.

Mulţi preferă să tacă din gură şi să acţioneze cu fereală. I-au rugat pe părinţi să facă un soi de declaraţie din care să rezulte că prezenţa auxiliarelor în ghiozdanul elevului nu are nicio legătură cu cadrul didactic. I-a cumpărat părintele un auxiliar de capul lui. Că s-a gândit el că e mai bine aşa. E vorba de părinte, nu de profesor. Profesorul n-a recomandat, n-a cumpărat…

Alţii au reuşit să convingă editurile (sau invers) să ofere o ţidulă din care să rezulte că încriminatele auxiliare au fost donate şi nu cumpărate ceea ce, după capul meu, nu protejează prea mult în cazul când se umflă muşchii autorităţilor competente în domeniu. Ordinul spune clar că sunt interzise auxiliarele, nu cumpărarea lor.

O serie de profesori lucrează cu fişe copiate din auxiliarele ilegale dar au grijă ca la finalul orei să strângă orice foiţă incriminatoare şi să o distrugă, să nu rămână nicio urmă a ilegalităţii. Unii recomandă auxiliarul dar insistă ca elevul să lucreze pe el doar acasă, să nu se prezinte cu aşa ceva la şcoală că e jale mare.

Şi câte şi mai câte metode de a înşela vigilenţa organelor statului…

Aici am ajuns cu învăţământul. La nivel de ilegalişti. Profesorii tremură în clase nu de frig – deşi o să vină şi frigul şi atunci tremuratul va fi mai explicabil – ci pentru că încearcă să-şi facă meseria. Se tem că vor avea de suportat consecinţele legale de care pomenea Pop. Care sunt acestea? Mai bine să nu aflăm.

La un moment dat prin presă au apărut semnale că la o şcoală din Bucureşti inspectorii chiar s-au apucat să scotocească prin ghiozdanele copiilor după auxiliare. Informaţia a fost prompt dezminţită de Inspectoratul Şcolar care a spus că nici nu se pune problema ca un cadru didactic să fie sancţionat pentru auxiliare ilegale dar în situaţia asta ne punem întrebarea ce rost mai aveau ameninţările din adresa lui Pop? Nu dai o asemenea circulară doar să-ţi ridici presa şi sindicatele în cap.

Până una-alta, profesorii tremură de frica organelor. Nu chiar aşa cum tremurau când a fost făcut cunoscut ordinul dar încă se tremură. Evită să vorbească despre subiect şi preferă să găsească alt subiect de discuţie. Dacă nu te cunosc ai parte de priviri suspicioase – ăsta precis e vreun acoperit. Dacă ştiu că lucrezi în presă vor deveni şi mai tăcuţi de teamă să nu le apară numele în vreun reportaj.

Toţi se tem, chiar şi cei care susţin că nu le pasă de Pop şi circulara lui. Îşi fac treaba apelând la auxiliare neautorizate în condiţiile în care manualele sunt aşa cum sunt sau lipsesc cu desăvârşire şi alte auxiliare nu există.

Poate că, peste ani, vom citi poveşti cu profesori ilegalişti. Care au înfruntat pericole legale şi şi-au făcut datoria aşa cum au simţit-o şi nu aşa cum li s-a impus. Poate vom citi despre oameni care au riscat – nu chiar ca ilegaliştii de pe vremuri dar nu se poate spune că, în condiţile date, riscurile nu există – pentru a face ceea ce au considerat că e corect şi anume să înveţe nişte copii. Şi pentru asta au acţionat în ilegalitate.

Bănuiesc că pentru comuniştii de ieri a fost destul de greu să imagineze acţinuile ilegaliştilor sublimi dar care nu au existat niciodată. Pentru cei din viitor va fi ceva mai simplu. Ilegaliştii există. Doar că sunt nişte profesori care trec peste faptul că salariul e aşa cum este, ignoră propriile probleme şi riscă să fie cercetaţi pentru că-şi fac treaba. Mulţumim domnilor guvernanţi că, în sfârşit, ne ajutaţi să-i înţelegem pe ilegaliştii de altă dată. Doar că noi existăm. Şi suntem din ce în ce mai revoltaţi.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *