Profesorul are cuvântul

Încă de la început, chiar înainte să mă apuce pasiunea asta cu blogăreala, am încercat să fac ceva delimitări între multiplele faţete ale personalităţii subsemnatului. Sau multiplele personalităţi, asta ca s-o iau înaintea cârcotaşilor şi să-i lipsesc de o replică tare, tare grozavă şi, dacă tot m-am apucat, să demonstrez că am şi oarece umor.

Adică n-am prea vrut să amestec borcanele. Fiecare cu treaba lui. Scriitorul cu romanele şi povestirile. Editorialistul cu tabletele. Recenzorul de carte cu părerile despre cărţile mai noi sau mai puţin noi – depinde de dispoziţia cititorului. Bloggerul cu blogăreala. Profesorul cu catedra, extemporalele, testele şi planificările, mai bine zis ducea greul existenţei tuturor, fiind singurul care dispunea de venituri fixe. Fiecare cu treaba lui, cum se spune.

Aşa că, atunci când am făcut un pas mare şi adevărat în lumea virtuală, multiplele personalităţi care se bat cap în cap în capul meu au căzut de acord că profesorul trebuie să stea pe tuşă. În fond, treaba cu blogul era destinată scriitorului, fiind menită să-l ajute pe acesta să intre mai uşor în contact cu cititorii. Şi să-i găsească.

Însă în ultima vreme tot mai multe persoane mi-au recomandat să scriu despre ceea ce ştiu mai bine. La un curs unul dintre formatori – un domn pentru care am o stimă deosebită – în timp ce dezbăteam nişte probleme destul de importante legate de Educaţia Naţională mi-a spus: „Domnule, chestiile astea trebuie scrise undeva pentru că, vezi dumneata, nu numai că nu le ştie toată lumea, dar prea puţini, chiar şi din sistem, reuşesc să le observe”.

Dacă mai multe persoane îţi spun că ar trebui să te duci la culcare pentru că eşti beat…

Să spunem că am experimentat puţin şi am ajuns la o concluzie surprinzătoare. Profesorul nu doar că are multe de spus, dar e şi ascultat. Sau citit, ţinând cont de modul în care îşi expune părerile.

Aşa că, având în vedere modul în care au evoluat lucrurile, am permis accesul profesorului pe blog, deşi am fost de acord să-l ţin multă vreme departe de acest domeniu. Mai ales că, scriind despre ceea ce ştie mai bine, profesorul a creat şi un soi de roman. Mă rog, nu chiar roman, dar despre ce anume a comis o să aflaţi mai multe la momentul potrivit.

Şi, uite-aşa, am constatat că personalităţile alea multiple pe care doream doream să le ştiu fiecare cu treaba şi domeniul ei de activitate au cam început să se amestece, să se bage una-n borşul alteia. Un anume fel de globalizare la purtător, cum s-ar spune.

Evoluţie? Adaptare? Câte un pic din fiecare, ce să mai comentez. Deocamdată restul personalităţilor care se învârt în capul meu urează bun venit pe blog profesorului Mitoceanu Ciprian. Care are destule de spus, mai ales că acum are parte de puţină vacanţă.

Uraţi-i şi voi, dragii mei!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *