SERGIU, FILMELE ŞI BANII.

Mi-a spus o cunoştinţă şi nu am niciun motiv să nu o cred sau să verific, că în această săptămână televiziunile din românia s-au întrecut în a da filme regizate de Sergiu Nicoleascu. Încă n-am deschis televizorul, dar cred că aşa este, trecerea în nefiinţă a celui mai cunoscut regizor român nu putea fi onorată altfel decât cu filmele care l-au făcut celebru. Filme pentru care Sergiu Nicolaescu n-a încasat decât firmituri. Mai exact, firmituri de firmituri.

Dintr-un articol publicat pe finantistii.ro (text integral aici) reiese că suma primită de regizor pentru cele 78 de filme realizate este undeva în jur de 450000 de euro. Ceva mai mult de 5500 de euro pe film. Asta în condiţiile în care România a făcut bani pe filmele lui Nicolaescu.

Şi în condiţiile în care tot felul de paţachine câştigă pentru un număr sau apariţie la tv (nu contează, pentru ele e tot una) măcar jumătate din sumă. Ca să nu mai vorbim de băieţii deştepţi care încasează milioane de dolari şi euro doar printr-o semnătură pe contracte dubioase cu statul. Şi ei nu fac niciun fel de serviciu României, ba din contră. Câte servicii fac băieţii deştepţi ţării aflate „în calea tuturor răutăţilor” se văd la tot pasul.

Prin urmare, e lesne de înţeles scârba cu care a trăit Sergiu Nicolaescu. Şi într-un regim, şi în altul. Că poate că nu merită să-ţi dai sufletul să faci zeci şi zeci de filme şi să te alegi doar cu o strângere de mână şi cu „vai, ce tare e Nicoleascu”. Sau nici măcar atât.

Da, e adevărat, multe din filmele lui aveau idei cam de doi bani, rezolvări de conflicte asemenea, unele mai pupau în fund regimul şi, dacă aş fi avut vreo patruzeci de ani în acele vremuri, nu m-aş fi uitat la filmele lui Nicolaescu nici picurat cu ceară fierbinte. Dar eram copil şi-mi plăceau, chiar îmi plăceau filmele cu şi de Sergiu Nicolaescu. Cu tarele lor, dar să fim drepţi, nu la toţi ne-au plăcut filmele cu văcari americani şi cu chistoale, deşi cele  mai multe sunt, ca idee şi realizare, cu mult sub filmele lui Nicolaescu. Sau nu am urmărit cu sufletul la gură filmele cu schiorlăială gen Bruce Lee? Câţi dintre cei care au până pe la vreo patruzeci de ani nu au vărsat ceva lacrimi pentru Andrei din Pistruiatul atunci când le-a venit vremea?

Într-o vreme în care programul la televizor dura două ore şi era alcătuit în cea mai mare parte din cuvântările tovarăşului, când aparatele video se vindeau la preţ de Dacii, când nu prea aveai alte alternative cinematografele erau pline. Şi asta, uneori, din cauza lui Sergiu Nicolaescu. Atâţia oameni încântaţi… Milioane!  Iar pentru clipele de bucurie pe care le-a oferit aşa cum s-a priceput, aşa cum i-au permis timpurile, Nicolaescu a fost răsplătit cu firmituri. Româneşte, nu am ce mai spune.

3 thoughts on “SERGIU, FILMELE ŞI BANII.”

    1. nu te contrazic, din multe puncte de vedere, revoluţia a aratat ca unele din filmele lui, cu oarecare gauri in scenarii si situatii neverosimile, dar eu ma refer la clipele de bucurie pe care ni le-au oferit flmele lui in copilarie. Mai tii minte de cate ori am vazut la „Camin” „Dacii?” Si cate comentarii entuziaste am facut pe marginea filmului. Prefer ca, atunci cand spun Sergiu Nicolaescu sa-mi aduc aminte de acele clipe, nu de altceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *