Şi eu sunt o puşlama

 

Sau un derbedeu, cum îi place fostului (din păcate pentru România, nu pentru că nu mai e) preşedinte Ion Iliescu să le spună celor care-l deranjează. La comemorarea Revoluţiei, petrecută acum vreo câteva zile, Iliescu s-a simţit ofensat (deşi nu a vrut s-o recunoască) pentru că un tânăr i-a reproşat o serie de lucruri în legătură cu revoluţia. Sau ce-o fi fost.

Scârba de Iliescu încă mai are curajul să scoată nasul în lume. Să mai dea lecţii de morală şi politică. Lecţii de verticalitate de la cine? De la cel care ne-a vândut ruşilor? Mai ţin minte, ca astăzi, deşi au trecut douăzeci şi cinci de ani, cum Iliescu îi înfiera pe cei care au pângărit imaginea Partidului Comunist din care cu drag făcea parte. El unul era comunistul integru, nimic de comentat. Îmi aduc foarte bine aminte cum şi-a dus mutra la televiziune să ne anunţe – mare bucurie mare – că tocmai a discutat la telefon cu Gorbaciov iar individul de la Moscova era cât se poate de dispus să trimită niscaiva trupe speciale pentru a ne scăpa de grija teroriştilor. Care terorişti se pare că au existat, şi-au făcut treaba, dar nimeni nu i-a căutat şi nici nu i-a condamnat. Noroc cu câţiga generali care de-abia aşteptau să-şi demonstreze eficienţa şi i-au spus jigodiei că armata română se descurcă şi fără ajutor sovietic. Şi aşa au ţinut-o până a dat-o comunistul înapoi. Norocul nostru, că dacă-şi făceau rusnacii cap de pod atunci poate nici azi nu scăpam. Pe urmă a întors-o. N-a mai recunoscut nimic. Cine?! El, patriotul Ion Iliescu?! Băi animalelor, nu ştiţi ce spuneţi. Dar eu l-am văzut şi ţin minte. Ţin minte ce-a spus. Ce-a făcut. Şi, aşa cum s-a găsit un Leon Nica să-i dea ceva de supt, aşa cum au mai îndrăznit şi alţi să-i spună lui Iliescu ce gândesc verde în faţă, aşa i-aş spune şi eu. Simt nevoia să-l bag în mă-sa şi să-i cer socoteală pentru revoluţie, pentru mineriade. Pentru că a minţit poporul ăsta, îndobitocindu-l mai ceva ca pe vremea Odiosului Împuşcat. A nu se confunda cu alţi odioşi care sunt bine, mersi, printre care cu nesimţire se numără şi Iliescu. Tovarăşe Iliescu, ţie să-ţi fie ruşine, nu celor care, din când în când, îţi mai spun despre una, despre alta. Dar nesimţirea din Iliescu e atât de mare încât, dacă ar fi introdusă într-o balenă, ar exploda într-o aşa manieră bietul cetaceu de s-ar găsi bucăţi din el şi la Polul Nord, şi la Polul Sud. Iliescu nu are nimic. Merge la comemorări, dă sfaturi şi cine are ceva cu el este fie derbedeu, fie puşlama.

Dacă oricine îi reproşează ceva lui Iliescu este puşalma, atunci şi eu sunt puşlama. Şi derbedeu. Şi animal, dacă vrei. Nu contează. Dar am ceva să-ţi spun. Du-te la Moscova, Iliescu. Lasă-ne! Nu ne mai preda lecţii de democraţie. Retrage-te în Siberia şi nu ne mai irita. Suntem sătui de mutra şi aprecierile tale.

Da, sunt puşlama. Dar tu ce eşti, tovarăşe Iliescu?

2 păreri la “Şi eu sunt o puşlama”

  1. Puslama, ar fi un titlu de onoare pentru acest individ.Iliescu este cel mai dovedit criminal,
    cu sut de suflete pe constiinta, si hot al economiei Romane, pe care a impartit-o, ca si o
    propirtate personala, intre cei care lau sustinut si o fac si astazi !!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *