Sieranevada, un film care te sărăceşte pe toate planurile

Sunt un cinefil pasionat. De când mă ştiu. Aşa că, atunci când am auzit că în Botoşani are loc premiera filmului „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu, n-am mai stat pe gânduri. Cum să ratez eu un aşa eveniment la care îşi anunţaseră prezenţa regizorul şi fratele acestuia.

În seara cu pricina – respectiv 9 septembrie – am spus prezent la Cinematograful „Unirea” unde deja fusese desfăşurat covorul roşu.

În buna tradiţie românească ora 19, la care trebuia să înceapă vizionarea, a căzut undeva pe la 19 şi un sfert, de unde se poate trage concluzia că punctualitatea e doar un moft şi nu o dovadă de respect. Am spus-o şi o mai spun: În punctualitate stă nobleţea seniorului…

Înainte de începerea vizionării Cristi Puiu a ţinut un scurt cuvânt prin care ne-a adus la cunoştinţă că el personal nu şi-a dorit să devină regizor, nu acesta era visul lui din copilăria petrecută în parte şi pe scaunele din sala de cinematograf în care ne aflam. Pentru liniştea lui, cel care nu şi-a dorit să devină regizor, pot spune că nici nu a devenit…

M-a bulversat de la început când a spus că vom fi nevoiţi să urmărim trei ore de film. Am crezut că e o glumă dar treaba era serioasă. La fel cum Cristi Puiu a crezut că face o glumă când a precizat că uşile sunt deschise şi cine doreşte poate să plece. Iar dacă mai rămâne cineva până la sfârşit o să răspundă şi la eventualele întrebări.

Şi începe proiecţia filmului pe marginea căruia s-a făcut un tam-tam şi o publicitate demnă de o cauză mai bună. Un X3 se chinuie să parcheze şi el  pe undeva. O doamnă bine cu un căruţ de copii face scandal în fundal. Nu se prea aude ce spune dar la cum e îmbrăcată şi cum se agită clar că se ceartă. E ofuscată că cine e ea în faţa ei.

După vreo opt-nouă minute şi un ocol al clădirii şoferul reuşeşte să parcheze mulţumitor bolidul şi-şi recuperează consoarta. Urmează apoi un episod de un sfert de ceas de cicăleală feminină la adresa bărbatului şi jigniri gratuite la adresa căpşunarilor. Cum adică, nu te-ai interesat? Adică fata lu’ ţăranca aia care e plecată la căpşune în Spania să aibă rochie la fel ca fiica mea? Adică mă faci de râs? Tu ştii cine suntem noi? Tu vezi ce importanţi suntem că avem şi cameră de filmat în spate?

Episodul trei se consumă în parcarea unui bloc când singurii protagonişti de până acum fac nişte scheme care s-ar dori a fi comice. Se intră în scara de bloc unde la panoul cu afişajul un nene explică unei bătrâne de sorginte comunistă de ce anume are o factură aşa de mare la apă. Specific românesc, patină de autenticitate, cum i-a trecut prin cap aşa ceva lui Cristi Puiu?

Se intră în apartament şi, după toate aparenţele, nu se mai iese de aici până la sfârşitul filmului. Camera se poziţionează pe hol şi de acolo spionează printre uşi. Pe la dormitoare, pe la sufragerie, pe la bucătărie, chiar şi pe la baie. La un moment dat se văd numai copanele indecent expuse ale unuia care se doreşte personaj. Bine că era cu nădragii pe el.

Încetul cu încetul camera de filmat se mută prin camerele de apartament. Şi aflăm că este vorba de un parastas care încă nu poate demara deoarece preotul întârzâie.

Dialoguri inutile, de umplutură. Personaje care se vor insolite dar care nu reuşesc să obţină prea mult. Iese oarecum în evidenţă ochelaristul care-i tot trage înainte cu teoria conspiraţiei. Că ştie el ce ştie. Dar în rest… Glumiţe obosite care amintesc de spectacolele marca Doru Octavian Dumitru. Acelea la care trebuia să aştepţi două ore ca să auzi o poantă pe care o ştiai de la grădiniţă.

Marian Râlea, magicianul de la Abracadabra, are şi el ceva prestaţie. Simpăticuţ…

Dar nu se întâmplă nimic. Oamenii discută dar discuţia nu duce nicăieri. Chiar nicăieri.

Am rezistat aproximativ vreo cincizeci de minute (dacă ştiam cum stă treaba fie cronometram, fie nu mă mai duceam la film), mai exact până în clipa în care mătuşa Evanghelina, cea cu căciulă albă comunistă, începe să-şi dea cu părerea despre rege şi comunişti. Că dacă nu erau comuniştii… Că vă făcea regele apartamente şi vă punea curent electric?

Pur şi simplu a fost prea mult. Mi-am recuperat odrasla şi am şters-o afară. În apărarea mea, pot spune că n-am fost primul şi chiar m-am temut de o eventuală înghesuială la uşă, prima dezertare înregistrându-se după aproximativ jumătate de oră. După care a fost puhoi la uşa de ieşire…

Sunt de părere că dacă un film nu-ţi oferă nimic în prima oră de vizionare, e puţin probabil să vină cu un final care să te determnine să accepţi că, totuşi, a meritat investiţia cronologică.  Era evident că n-o să se întâmple nimic.

Am citit mai apoi că, până la urmă, vine preotul, îşi face treaba şi când să plece spune ceva de genul „Vorba lungă sărăcia omului”. O expresie cum nu se poate mai nimerită având în vedere „capodopera” intitulată Sieranevada.

Pentru că filmul la care Cristi Puiu semnează regia şi scenariul te sărăceşte din toate punctele de vedere.

Te sărăceşte financiar – preţul biletelor…

Te sărăceşte cronologic – pur şi simplu pierzi trei ore aiurea. Pe mine m-a sărăcit şi de timpul necesar scrierii acestui articol.

Te sărăceşte fizic – să stai trei ore într-un fotoliu incomod nu e cea mai bună soluţie de îngrijit sănătatea.

Te sărăceşte psihic – aştepţi să se întâmple, să se producă ceva dar nu se produce.

Te sărăceşte mental – nu numai că nu înveţi nimic din film, dar puteai folosi cele trei ore pentru a citi o carte.

Te sărăceşte la nivel de imagine – când află omul că ai stat trei ore la un asemenea film nu poate să mai aibă o părere foarte grozavă despre tine.

Un film sărac. Şi nu e vorba doar de sărăcia mijloacelor tehnice – la capitolul acesta parcimonia e de înţeles – ci e vorba de sărăcia poveştii, a mijloacelor artistice.

Filmul lui Cristi Puiu nu oferă nimic. Poate doar numele exotic, care chiar intrigă, dar în rest… E realizat cu mijloace de-a dreptul primitive. O singură cameră al cărei obiectiv nu se poate regla e plantată într-un colţ sau în mijlocul camerei şi de acolo surprinde ce poate. Există numeroase momente când din personajul care dă din gură se vede doar un cot, câteva coaste, o fesă, ceva… Uneori se vede doar profilul sau nici chiar atât. Se vede treaba că, pentru a reduce costurile unei asemenea capodopere, s-a renunţat la închirierea a două-trei camere de filmat (de platou nici nu poate fi vorba) şi la montaj. Durata filmului este de-a dreptul nesimţită. Trei ore pentru nimic. Un specialist ar fi putut tăia destul încât să iasă ceva de o oră şi douăzeci de minute. Era de unde şi era şi de ce, mult timp fiind ocupat cu discuţii şi scene sterile care nu duc nicăieri.

Sieranevada e genul de distracţie de care poţi avea parte gratis în parc. Te duci, ocheşti un grup de pensionari care joacă table sau şah şi începi să-i asculţi. Dialogurile sunt mult mai savuroase decât toată Sieranevada şi, în plus, dacă te plictiseşti – nu prea se întâmplă – te poţi muta la altă masă.

În concluzie? Dacă n-ai văzut Sieranevada, n-ai pierdut nimic. Dar pierzi dacă vezi filmul.

Nu aveam eu prea mari aşteptări dar nici nu mă aşteptam să-mi fie chiar aşa înşelate…

4 păreri la “Sieranevada, un film care te sărăceşte pe toate planurile”

  1. Intrebarea este de ce se fac aceste porcarii ?
    Raspunsul este evident : pentru ca aceste non-valori se premiaza la festivalurile internationale ! Grei de spus de ce si pe ce criterii se dau acele premii , dar parerea mea sincera este ca aceste non-valori au dat la o parte filmele bune care s-ar fi putut face, au dat la o parte regizorii care ar fi putut capata valoare.
    Si da, a aparut un gen de nazism cultural : cum, nu iti place capodopera X ? Inseamna ca esti prost, incult, dobitoc etc.

  2. Pierdere de timp. Cum sa denumești o filmare ca asta (ca film nu ii pot spune) capodoperă? Daca orașul Cannes era în Germania, în filmare se pronunța de 10 ori numele magazinului Kaufland. Cum Cannes este în Franța, auzim la infinit despre Carrefour. Cristi Puiu a făcut totul premeditat pentru un posibil premiu sau măcar nominalizare la festivalul mai sus menționat. La fel cum la o expoziție de arta, cineva a pus pe jos niște ochelari și toți snobii erau extaziați de o asemenea „capodopera” , la fel cei ce au pierdut 3 ore din viata ca sa urmărească o filmare din care nici măcar nu se înțelege ce vorbesc personajele au impresia ca nu s-a mai realizat ceva asemănător. O porcărie adevărată.

    1. Pe Facebook cativa specialisti mi-au atras atentia ca eu sunt ala incult si incapabil sa inteleg ce e arta cinematografica. Daca a fi cult inseamna sa urmaresti asemenea tampenii prefer sa nu stiu ce inseamna in opinia lor individ incult…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *