Soluţia lui Gigel şi profesoara fără soluţie (II). Problema maidanezilor

Cred că, citind primul articol intitulat „Soluţia lui Gigel şi profesoara fără soluţie (I)” unii dintre dumneavoastră s-au întrebat unde e Gigel, de vreme ce am pomenit de el în titlu dar apoi am uitat să mai spun ceva. N-am uitat, era doar prima parte a unei chestii tragi-comice din seria ce cred unii că ar trebui să facă profesorul la clasă şi ce ar trebui acesta să facă de fapt.

După primul exerciţiu de torturat gheaţa am spus că-mi ajunge. După al doilea deja îmi venea să urlu. Dar, pe de altă parte, îmi cam era necesar cursul respectiv aşa că, pe moment, mi-am călcat pe mândrie şi am vrut să văd ce se mai întâmplă. Şi, eventual, dacă reuşesc să şi promovez examenul final.

După ce ne-a tocat o zi din viaţă cu exerciţii de spart gheaţa, pe cât de frumoase în teorie, pe atât de inutile în practică, în condiţiile în care o oră de curs are cincizeci de minute iar un astfel de exerciţiu dura cel puţin trei sferturi de oră (am ajuns la acest interval de timp după ce am redus din consumul cronologic explicaţiile mamaiei), formatoarea ne-a dat întâlnire şi a doua zi.

A doua zi şi-a început cursul precizându-ne că elevii din România au o mare nevoie de educaţie civică. Pentru că, să vedeţi oameni buni, ce păţesc la o clasă din Iaşi. Le prezint problema maidanezilor şi le-am cerut să o rezolve într-un mod civic. Şi se ridică un elev pe nume Gigel care îmi spune că ar trebui să prindem toţi maidanezii şi să-i trimitem în China, unde prin tradiţie carnea de câine este considerată o delicatesă. Şi cu ocazia asta, în viziunea lui Gigel am rezolvat nu doar rapid şi eficient problema maidanezilor, dar mai facem şi rost de ceva parale, pentru că n-o să exportăm câinii pe gratis.

O viziune strâmbă, evident… Cum să faci aşa ceva? Unde este spiritul civic?

Se pare că mamăii formatoare i s-a cam pus pata pe Gigel. N-a spus cum ar fi rezolvat ea treaba aia cu maidanezii dar pe tot parcursul zilei făcea ce făcea şi tot revena la Gigel şi soluţia lui antimaidanezi. Păi noi nu suntem Gigel, noi suntem oameni. Noi nu suntem ca Gigel, noi avem minte. Noi nu suntem Gigel, noi gândim.

Pe lângă faptul că privitor la Cultura Civică n-am aflat prea multe lucruri utile, madama în cauză bătea câmpii despre un soi de examen de final în care trebuia să venim cu clasele de elevi, să facem nişte panouri, să afişăm desene… Adică un soi de frecţie pe picior de lemn, din punctul meu de vedere a educa civic pe cineva presupune ceva mai mult decât să-l pui să-ţi deseneze tot felul de activităţi în armonie.

Da, dar Gigel nu ştie pe ce lume trăieşte. Noi nu ne repezim să dăm cu bâta în baltă, ca Gigel. Cum poţi să spui aşa ceva? Numai cineva care nu are spirit civic vrea să trimită maidanezii în China…

Trebuie găsite soluţii…

Interesant era că mamaia încerca să ne antreneze şi pe noi, cursanţii, în simulacrul ei de curs de formare. Emitea tot felul de situaţii problemă şi cerea oamenilor să găsească soluţii. Indiferent ce-i trecea cursantului prin cap, mamaia era categoric de altă părere. Să vedem ce deşteaptă era ea şi ce proşti eram noi, care habar n-aveam ce e aia educaţie civică.

Mi s-a cam făcut lehamite. Noroc că aveam la mine o carte de Stephen King. M-am aşezat strategic în spate şi, atent să nu vă ginească mamaia, m-am pus pe citit. N-are decât…

Dar la un moment dat mi s-a urcat sângele la cap. Prea se lega de Gigel, ăla, ceea ce nu era nici profesional, nici pedagogic şi nici civic. Aşa că, într-o mică pauză, am întrebat:

-Bine, doamnă, dar ce soluţie aţi găsit dumneavoastră pentru criza maidanezilor?

Mamaia a făcut nişte ochi cât farfuriile. Nişte farfurii din alea mari pe care le folosesc la masă căpcăunii. Căpcăuni de categoria grea.

-O… O să vă dau detaliile potrivite când ajungem acolo.

Personal, când e vorba de un astfel de răspuns la o întrebare directă, trag concluzia că persoana nu ştie răspunsul. E total pe lângă…

Nu i-am spus madamei nimic dar mi-am luat cărţoiul şi am plecat. Unde plecaţi dom’ profesor? Până aici, aproape… Revin imediat.

N-am revenit din sincerul motiv că nu voiam să devin bădăran. Sau să dau dovadă de lipsă de educaţie civică. Mamaia mă călca pe nervi cu referirile la Gigel cel prost deşi ea personal nu era în stare să ofere o soluţie viabilă. Sau măcar o soluţie. Ea încerca să ne educe cu exerciţii de spart gheaţa şi desene.

M-am lipsit de curs. Până la urmă am făcut şi cursul de civică. După nişte ani. Cu un formator pe care l-am apreciat. Chiar dacă asta a însemnat să facă navetă de vreo şaizeci de kilometri. Dar am avut ce învăţa şi de la cine învăţa…

Ce învăţăminte trebuie să tragem din această istorioară? Că de multe ori cei care au pretenţia să ne înveţe habar nu au pe ce lume trăiesc. Îi interesează doar banii.

Şi, dragilor, dacă nu vă place formatorul, spuneţi-i în faţă. Plecaţi de la cursul lui. Poate aşa o să înţeleagă ce este de înţeles şi o să-şi dea silinţa. Gigel, cel adesea pomenit, a avut o idee. Nu cea mai bună dar avut o idee. Spre deosebire de restul care au tăcut înainte ca Gigel să deschidă gura dar au râs mai apoi pentru că aşa le-a permis şi sugerat profesoara. Mamă, Gigel, ce dobitoc poţi să fii! Cum poţi spune una ca asta?

Dacă un copil are o idee, cât de tâmpită o fi ea, nu arătaţi cu degetul. Puteţi să-i explicaţi unde anume greşeşte şi, mai ales, să-i oferiţi o idee bună, nu daţi cu parul, nu zdrobiţi spiritul de iniţiativă.

Nu ştiu ce idei avea mamaia formatoare despre rezolvarea problemei maidanezilor dar, când mă uit în jur, încă mai văd câini fără stăpân.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *