STORMBREAKER. ANTHONY HOROWITZ

EDITURA RAO

2003

TRADUCEREA LORENA ARMULESCU

Aşa cum spune reclama, primul roman din seria pentru adolescenţi cu superspionul Alex Rider, băiatul care salvează lumea (şi în special Anglia) mai repede decât este în stare să ia notă de trecere la matematică.

Un roman scris, desigur, doar pentru adolescenţi; genul de carte pe care mi-aş fi dorit s-o citesc atunci când aveam vârsta eroului, sau măcar pe acolo. Dar poate fi citită la fel de bine şi de către cei care nu s-au născut la şaptezeci de ani (şi am oarecare pretenţii în această privinţă).

Romanul începe abrupt – nici nu cred că putea începe altfel, având în vedere preferinţele grupului ţintă; dacă nu reuşeşti să-l captezi pe adolescent din prima, o să-şi găsească altceva de făcut. Alex Rider află, până să dai pagina, că a rămas singur pe lume. Uchiul Ian a murit, Dar, desigur, explicaţiile date de poliţie nu prea stau în picioare. Unchiul Ian era cât se poate de responsabil la volan. Şi Alex începe să facă cercetări. Din păcate pentru el, e la un pas să fie ucis de o presă care-şi face veacul la cimitirul de maşini. Dar e cât se poate de evident că scapă. Şi ajunge la MI6 unde află nu numai că unchiul a fost spion, ci şi că ţara are nevoie de el.

Mda, ţara, reprezentată în negocieri de serviciile secrete, care nu se dau în lături să-l şantajeze. Şi de aici începe acţiunea propriu-zisă cu intrigă de doi lei. Cică un miliardar vrea să doneze calculatoare la fiecare şcoală. Şi Alex trebuie să vadă ce şi cum. Şi vede. Preia identitatea unui câştigător al concursului lansat de firma miliardarului, dar înainte de asta, se antrenează, astfel că indivizii care vor dori să-l răpună (are parte la greu de soiul acesta de „prieteni”) vor afla cât de greu e să răpui un puşti de 14 ani.

Şi, evident, că în spatele gestului de imensă generozitate se ascunde altceva. Ceva rău, că n-o să-şi irosească Alex talentele pe alarme false. Un puşti din Beirut care a suferit în copilărie din cauza rasei şi a locului din care provenea. Şi, cine altul putea să-i facă viaţa un iad în şcoală decât viitorul prim ministru, cel al zilelor în care Alex îşi desfăşoară calităţile şi arsenalul de dotări tip James Bond? Evident, un prim ministru cu apucături antirasiale (în treacăt fie spus, cunosc un parlamentar care în liceul avea cam aceleaşi apucături ca şi primul ministru din roman) dar omul a evoluat.

Alex salvează situaţia după ce, de multe ori, pare că nu se poate salva nici pe sine. Şi are o minte brici, care-i permite să dezlege mistere mai înainte ca acestea să devină periculoase (în condiţiile în care la şcoală cam are probleme, dar, nu-i aşa, vorba lui Băse, nu trebuie să fii premiant la şcoală ca să ajungi superspion). A, şi trage cu pistolul în primul ministru, şi-l şi nimereşte.

În treacăt spus, o lectură care poate fi captivantă pentru cei cărora le este destinată. Un mod plăcut de a petrece o zi înzăpezită de iarnă pentru mine. Şi, în vederea celor trăite şi citite, nu-mi pot opri gândurile. Câţi oare dintre semianalfabeţii pe care i-am avut în clasă sunt superspioni? Nu de alta, dar după ce la gimnaziu abia reuşeau cu chiu, cu vai, să ia un cinci, în condiţiile în care de-abia citeau pe litere, la liceu s-au descurcat mai mult decât admirabil. Au luat bacul cu note la care nu au visat nici copii care chiar învăţau, iar acum sunt studenţi la două facultăţi. Măcar două. Nu cumva erau superspioni angrenaţi în lupta contra traficului de ţigări (de multe ori i-am surprins verificând „marfa” aşa cum numai un fumător înrăit o poate face). Poate că bieţii de ei erau prea epuizaţi de lupta cu inamicul ca să mai şi înveţe. Nu-i decât o idee, mai degrabă dau vina pe SRI şi SIE decât pe Spiru.

3 gânduri despre „STORMBREAKER. ANTHONY HOROWITZ”

  1. nu ma mai iau dupa aparente. Dar un individ care nu stie sa scrie si sa citeasca romaneste pana termina clasa a opta, garantat nu v-a sti pana termina liceul (aminteste-ti de colegul Mitru Usturoaie, ori poate ca si el lupta in secret pe frontul contrabandei cu usturoi de Copalau)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *