Sub semnul lupului…

METAMORFOZE

EDITURA CRUX PUBLISHING

2015

Vârcolacul, creatura magică ce a făcut să tremure generaţii întregi, a cam dispărut din peisajul literar autohton. Nu-i vorbă, vârcolacul, ca nume de specie, n-a dispărut, dar creatura înfiorătoare ce-şi schimba forma sub lumina lunii pline a fost deturnată către literatura siropoasă, cu titluri care se vând în mii şi zeci de mii de exemplare numai datorită maşinăriei publicitare care le promovează şi nicidecum calităţii literare a „operelor”. Asemenea vampirului, vârcolacul s-a transformat. Nu în om ci într-o creatură dulceagă, capabilă să te îmbolnăvească de diabet de la primele pagini în care se afişează alături de tinere adolescente dornice de iubire şi aventură. Suntem invadaţi de pseudo-vârcolaci. Cei mai mulţi, de import. L-am dat lumii pe Dracula dar l-am pierdut, îi exploatează alţii potenţialul literar şi artistic. Pierdem şi vârcolacii? Se pare că nu. Mai există speranţă pentru ei. O dovadă grăitoare în acest sens este antologia Metamorfoze de la Crux Publishing. Foarte inspirată ideea editurilor de a prezenta publicului românesc atât un vârcolac clasic, nealterat de modernism, globalizare şi publicitate masivă, cât şi povestiri mai puţin sau chiar deloc cunoscute ale unor autori pe care, în mare parte, îi ştiam altfel. Despre ce anume este vorba?

Algernon Blackwood deschide volumul cu excelenta proză Lup-Nomad. Malcom Hyde, recepţioner la un hotel şi îndrăgostit de natură a aflat că la Lacul Tămăduirii poate găsi ceea ce-şi doreşte. Linişte, aer curat şi peşti mari şi graşi. O vacanţă de vis, cum s-ar spune, astfel că Malcom nu stă prea mult pe gânduri când e vorba să plece către pomenitul la. Şi, odată ajuns acolo îşi aduce aminte că trebuie să-şi facă tabăra pe un anume mal, deşi cel potrivnic pare mult mai indicat pentru treaba respectivă. De ce anume trebuie să se ferească? Fiind vorba despre o antologie dedicată  vârcolacilor, suntem tentaţi să credem că ştim despre ce-i vorba. Ei bine, nu-i chiar aşa…

Oliviu Crâznic continuă cu Lenore Arras. „Nemaiavând pe cine să protejez acu, sosise vremea să fugă alţii”. Citatul meu preferat dintr-o povestire în care vânatul se transformă în vânător. Palpitantă de la primul până la ultimul rând, cu răsturnări de situaţie greu de anticipat. Nimic nu este ceea ce pare să fie.  O mostră excelentă din ce poate crea Oliviu din cuvinte şi expresii potrivite. Vârcolaci?! Cum să nu… Uneori gustul răzbunării nu e chiar atât de dulce pe cât se spune. O povestire cu nimic mai prejos de restul celor prezente în antologie.

Conan Doyle în Barrington Cowles ne desluşeşte misterul morţii bunului său prieten John Barrington Cowles. Îndrăgostit la prima vedere de o tânără de o frumuseţe stranie şi răpitoare înfocatul student află că aceasta este logodită. Ce lovitură cumplită pentru un suflet boem şi îndrăgostit. Însă lucrurile par să se aranjeze în favoarea nefericitului. Dar teribila taină nu poate rămâne mult timp ascunsă.

Robert E. Howart completează antologia cu Proscrisul,  o relatare tulburătoare şi stranie despre ce s-a petrecut în castelul lui Dom Vicente da Lusto (şi nu numai). Oaspeţi adunaţi din toate colţurile lumii se confruntă cu un misterios vizitator capabil nu doar să înşele vigilenţa gărzilor dar să şi ucidă în linişte. O poveste despre disperare, despre căutarea izbăvirii şi, mai presus de toate, despre natura (mai mult sau mai puţin) umană.

Rudyard Kipling, părintele Cărţilor Junglei dovedeşte că se poate descurca de minune şi în ceea ce priveşte literatura dătătoare de fiori. Subiectul a fost banalizat de-a lungul timpului de nenumărate povestiri şi filme mai mult ori mai degrabă mai puţin reuşite. Însă Kipling este greu de egalat când vine vorba de scris. Un individ cherchelit profanează o statuie dintr-un templu indian. Nu poate ieşi nimic bun din asta. Leprosul argintiu este pe fază.

P. Lovecraft găseşte Inspiraţie pentru Pickman. O poveste dătătoare de fiori, tulburătoare şi care-ţi insuflă regretul că Lovecraft a scris atât de puţin în zbuciumata sa viaţă. Un caleidoscop de imagini halucinante şi brutale, culminând cu un deznodământ anticipabil, poate, dar atât de capabil să-ţi îngheţe şira spinării.

George Macdonald îmbogăţeşte paginile cu Sură, lupoaica. Un tânăr student englez, rătăcit pe o insulă din Scoţia, este surprins de o furtună teribilă care-l sileşte să se adăpostească în prima fază într-o peşteră, mai apoi într-un bordei sărăcăcios unde – nu e greu de anticipat – primeşte vizita lupului. Sau, mai degrabă, a lupoaicei.

 Când spui Guy de Maupassant  gândul te duce, automat, la Bel Ami. E o plăcere să-l regăsim în paginile acestei antologii, semnând o povestire în povestire. Bătrânul marchiz d’Arville se simte dator să le explice participanţilor la o vânătoare urmată de o petrecere de ce el personal nu împărtăşea pasiunea pentru hăituit şi trofee cinegetice. Doi fraţi cu sânge nobil, vânători pasionaţi, află că pe teritoriul lor o fiară teribilă îşi face de cap…

Şerban Andrei Mazilu, cel de-al doilea român prezent în antologie, se ridică la nivelul provocărilor pe care le presupune prezenţa într-o asemenea companie selectă şi semnează Misterele din Sparktower, o povestire din universul în care se desfăşoară acţiunea din Anotimpul pumnalelor. Franco Baudelaire, detectivul molcom şi aparent neînsemnat care a făcut o figură frumoasă în volumul mai sus pomenit, trebuia să se pensioneze de ceva vreme. Nu de alta, dar vârsta lui a ajuns în secţie gluma ce nu mai trebuie spusă. Însă Franco nu are timp să se gândească la tihna pensiei. Un şir de crime sinistre şi fără logică tocesc nervii detectivilor. Va reuşi Franco să dezlege enigma înainte de a fi prea târziu?

Saki ne spune câte ceva despre Gabriel-Ernest. Nu totul, doar suficient cât să ştim cu cine avem de-a face. Van Cheele află de la pictorul Cunningham că are o fiară în pădurile sale. Intrigat, acesta începe să cerceteze zona şi descoperă un tânăr ciudat care-i răspunde anapoda la întrebări.

Hugh Walpole încheie antologia povestindu-ne despre Tarnhelm, sau Cum a murit unchiul Robert.  Un bărbat ajuns la aproape cincizeci de ani şi fără prea mulţi prieteni relatează un eveniment care i-a marcat copilăria şi, implicit, restul vieţii. Să ai parte de nişte unchi ceva mai ciudaţi dintre care unul locuieşte într-un turn interzis accesului public, iată genul de aventură la care visează orice băiat. Însă când aventura degenerează, e bine să ai un prieten care să te apere de hidosul câine galben.

În concluzie, o antologie bine închegată, din proze bine alese şi bine traduse. Poveşti mai puţin cunoscute ale unor autori mari sunt oferite cititorului român (unele în premieră absolută). O încântare pentru ochi, minte şi şira spinării. Care va încerca acei fiori de gheaţă ce, dacă-i vorba de literatură de calitate, pot fi surprinzător de plăcuţi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *