Suprema umilinţă pentru profesori

Iniţial am crezut că este vorba despre o glumă. Una de prost gust. Prostul gust se poartă în România. E politică de stat, ce să ne mai ascundem după deget? Am crezut că e vorba de una din acele făcături cunoscute mai nou sub numele de fake news, menite să crească traficul pe pretinse site-uri de ştiri care, dacă s-ar limita la prezentarea adevărului, nu ar avea parte de nici măcar 1% din traficul dorit.

Aşa că nu am dat foarte mare importanţă ştirii respective. Mă gândeam că avatarii lui Genunche nu pot coborî chiar atât de jos. Dar ştirea a fost difuzată şi pe canale mai credibile. Apoi au început să vorbească şi colegii. Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai revoltaţi. Cum e posibil aşa ceva? În ce ţară trăim?

Într-o şcoală din Bucureşti inspectorii au controlat ghiozdanele copiilor în căutarea auxiliarelor. Care, după cum se ştie, au fost interzise la grămadă de către ministrul Educaţiei. Aşa, că a vrut genunchele lui. Ce să mai facem selecţie, ce să mai cercetăm? Interzicem tot înainte de a aproba ceva. Că doar Genunche este stăpânul timpului şi l-a oprit locului. Şi o să stea timpul în loc până se găsesc manuale şi auxiliare şi tot ce trebuie. După cum bine se ştie, anul şcolar nu a început.

Ba a început. Aşa cum începe de obicei, ba chiar mai rău. Fără manuale, fără profesori, fără o mulţime de lucruri absolut necesare dar de ce să ne mai plângem? Pe vremea lui Creangă nu aveau nici măcar manuale…

Dar să revin la ştirea cu vântoarea după auxiliare. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti s-a grăbit să prezinte o dezminţire. Ciudat de repede s-au mişcat cei lde la IŞMB în condiţiile în care referitor la alte probleme au preferat să păstreze tăcerea. Iar treaba asta îmi spune mie că ceva s-a întâmplat. Că undeva, prin vreo şcoală, vreun inspector mai implicat s-a apucat să caute prin ghiozdane. Să nu uităm că, doar cu câteva zile mai devreme, Ministerul a trimis în şcoli o circulară prin care profesorii care folosesc auxiliare neautorizate au fost ameninţaţi cu organele. Adică li s-a sugerat că în cazul în care au ieşiri eroice riscă să se aleagă cu dosare penale.

Şi, dacă există o astfel de prevedere, cum îi poţi identifica pe infractori dacă nu controlezi ghiozdanele copiilor? De ce să dai o circulară care să le amintească profesorilor că sunt cea mai umilită categorie profesională dacă nu o să pui pe cineva care să vegheze la respectarea ei? Normal că, pe undeva, vreun inspector, ajuns în funcţie aşa cum ajung majoritatea celor care au pretenţia să ne conducă, s-o fi simţit îndreptăţit să o facă pe-a detectivul. Şi i-a controlat pe copii. Ceea ce în ochii lui e ceva firesc (omul s-a simţit acoperit legal de circulara ce ameninţa profesorii cu organele) a stârnit un val de şi mai firească furie.

Până unde vreţi să ajungeţi, domnilor de la Minister? Chiar vreţi să ne arătaţi că umilinţa poate fi şi mai cruntă? De ani de zile ne facem treaba în condiţii departe de a fi ideale, lipsiţi de manuale şi auxiliare, lipsiţi de cabinetele de specialitate şi dotarea care ne-ar permite să ne intruim mai bine elevii. De ani de zile sperăm la salarii decente. Ni se spune doar că nu se poate mai mult. Ni se cere performanţă ca în Germania dar să acceptăm salarii ca în Brazilia şi dotări materiale aşa cum au şcolile din India.

Am crezut că nu putem fi umiliţi mai mult dar se pare că Liviu Pop a descoperit că se poate. Şi nu doar a descoperit dar a ţinut să ne şi demonstreze. Am ajuns să fim consideraţi infractori şi trataţi ca atare. Cum să interzici unui profesor să utilizeze auxiliare la clasă în condiţiile în care manualele sunt aşa cum sunt şi fără auxiliare e adesea imposibil să-ţi poţi face treaba? Cum să interzici ceva ce ajută profesorul să-şi facă treaba, să ajungă la acea performanţă care i se cere, dacă nu este lăsat să se folosească de instrumentele necesare?

A promis ministrul că vor fi trimise  auxiliare în şcoli dar când anume? Anul şcolar a început şi copiii (sau copii, cum ar spune Genunche) de clasa a V-a nu au manuale. E posibil să termine clasa a V-a fără să le vadă. Ar fi o performanţă demnă de Cartea Recordurilor numai că nu e una cu care să ne şi mândrim.

Umilit… Exact aşa mă simt. Umilit. Pus în situaţia de a trăi cu frica în sân că, la un moment dat, voi fi călcat de unul dintre fidelii lui Genunche care se va apuca să scotocească după auxiliare. Şi dacă va găsi – indiferent ce va găsi – voi avea de-a face cu organele.

Cu teama asta trăiesc cei mai mulţi acum. Pentru că majoritatea profesorilor  au ales să ignore recomandările circularei şi să utilizeze auxiliare la clasă. Pentru că vor să-şi facă treaba, pentru că ţin la meseria lor şi la elevii pe care-i au în grijă. Pentru că e dificil să predai fără să ai manuale – cum se întâmplă la clasa a V-a. Unii cretini susţin sus şi tare că profesorii nu au nevoie de manuale. Da, e adevărat, eu, ca profesor, nu am nevoie de manual. Am studiat materia pe care o predau timp de patru ani în facultate şi mulţi ani după. NU EU AM NEVOIE DE MANUAL CI ELEVUL.

Copilul are nevoie de auxiliar şi de manual. Nu eu… Eu mă descurc, nu am nevoie să mă uit în manual după anumite date sau grafice. Dar elevul? Lui îi este util manualul. Pentru studiu individual, pentru a aprofunda ceea ce am făcut în clasă…

Deocamdată mă simt umilit. Foarte umilit…

Mai umilit decât mi-am putut închipui vreodată. Aşa se simt şi colegii – cei care chiar îşi iubesc şi îşi fac meseria. Să vrei să faci ceva, să te implici dar să nu deţii niciun fel de mijloace. Şi să fii tratat ca un infractor atunci când chiar vrei să faci ceva… Ce umilinţă poate fi mai mare? Să predăm în zdrăngănit de cătuşe sau cu lanţuri la picioare? Să nădăjduim că lui Pop nu-i vor veni şi alte idei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *