Arhive etichetă: amintiri din epoca de aur

Când tupeul e tot ceea ce poate oferi un profesor

„De fiecare dată când mă gândesc la anii fericitei mele copilării, parcă îmi vine să plâng. Mai bine zis aproape de fiecare dată deoarece când mă gândesc la fostul meu profesor de muzică nici eu nu mai ştiu ce-mi vine…

Domnul – să-i spun aşa, deşi nu merită – Tupeistul dom’ G… era un individ pentru care orele de muzică nu erau prilejul de a-i învăţa pe copii să-şi utilizeze coardele vocale într-un mod constructiv, ci un bun prilej pentru a-şi rezolva problemele personale, iar acestea nu erau puţine… Noi, bieţi copii, ce ştiam? Ne bucuram când Tupeistul lipsea de la ore deoarece ne puteam dedica unor activităţi cu mult mai plăcute decât vocalizele (despre care auzisem de la fosta profesoară de muzică, nicidecum de la Tupeistul). Şi astfel, totul se petrecea într-o armonie şi într-o complicitate greu de imaginat la case mai mari. Profesorul lipsea, noi lipseam şi ora de muzică putea fi altceva decât oră de muzică. Fotbal sau leapşa pentru noi, afaceri personale pentru domnul – scuzaţi, tovarăşul –  profesor.

Singura dată cînd ne întâlneam în clasă cu Tupeistul era ultima zi din trimestru (pe atunci erau la modă trimestrele), când ne încheia mediile.  Nu era ceva neobişnuit, la urma-urmei, încheiatul mediilor, aşa ceva se petrecea pentru fiecare obiect în parte, nu numai la muzică. Neobişnuit era faptul că Tupeistul avea pretenţia că este un corect evaluator (chiar dacă nu ne evalua niciodată) astfel că în momentul în care o colegă i s-a plîns că media de la muzică este mult prea mică pentru pretenţiile ei, Tupeistul s-a făcut foc şi pară: Citește în continuare Când tupeul e tot ceea ce poate oferi un profesor

Cum să pui la punct un inspector…

Întâmplarea de mai jos are în centrul ei pe domnul M. C. (mda, iniţialele se potrivesc, doar că în ordine inversă cu ale subsemnatului), profesor de matematică. O legendă urbană pe aceste locuri dominate de rural. Dar, spre deosebire de legende urbane clasice care conţin de cele mai multe ori doar un sâmbure de adevăr şi acela distorsionat la maxim, personajul de care vorbesc chiar a existat. Spun că a existat deoarece, din păcate, omul a trecut la cele veşnice. Iar întâmplările care îl au în centrul lor par mai degrabă desprinse din bancuri, deşi sunt cât se poate de adevărate.

Mai întâi de toate ţin să precizez că domnul M.C. s-a luptat din răsputeri cu sistemul educaţional din România. Un sistem construit pe temelii strâmbe, care cere tot de la profesori şi le ignoră cu seninătate drepturile.

Şi domnul M. C. îşi cunoştea foarte bine drepturile şi a încercat să bată sistemul cu armele pe care chiar legislaţia i le punea la dispoziţie. Din păcate, în ciuda câtorva victorii de moment, ultimul cuvânt l-a avut, în cele din urmă, sistemul ticăloşit. Citește în continuare Cum să pui la punct un inspector…

Bacalaureat, alertă maximă. Dezastru complet (şi nu prea)

S-a întâmplat la un liceu de la Oneşti, în perioada supranumită Epoca de Aur. De ce anume i s-a spus aşa că pe atunci nu existau manelişti care să-i tragă în sus şi în jos cu „Valoarea mea, valoarea mea”, habar n-am. Dar ceva-ceva motive tot or fi existat.

Mare examen de bacalaureat. Examenul de maturitate, ce mai!

Chiar dacă la vremea respectivă nu existau camere de luat vederi şi dat fiori (că de aia nu mai ia elevul bacul în ziua de azi, că-l stresează nenorocitele alea de camere) asta nu înseamnă că promova tot omul. Se pica. Şi uneori se pica pe rupte.

La un moment dat, la Inspectoratul Şcolar Bacău se primeşte un mesaj dătător de spaime. Citește în continuare Bacalaureat, alertă maximă. Dezastru complet (şi nu prea)