Arhive etichetă: comunisti

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

DILEME, DILEME…

Pe vremea când eram director de şcoală (ce vremuri, şi ce nunţi făceam în şcoală, de erau recenzate şi în Can-Can…) ţin minte că nu-mi vedeam capul de treburi. De dimineaţa până seara, numai pe calculator, numai printre hârtii, legislaţie, telefon. Dar s-a sfârşit. Nu regret decât nunţile din şcoală care au contribuit un pic la publicitate gratuită asupra subsemnatului.

Altul e baiul meu acum. Să revin… Deci, (ştiu, nu se începe cu „deci” dar nu am ce face, deja am comis-o) pe vremea când eram director, nu aveam timp nici să respir şi chiar şi când mergeam la baie vorbeam la telefon. Şi nu eram cine ştie ce director, ci aveam de condus o şcoală cu sub treizeci de angajaţi (bine, sunt vreo doi care fac cam cât zece tolomaci prin şcoală, nu spui care, se ştiu ei mai bine dar nu vor să recunoască).

Dar, chiar şi aşa, era bătaie de cap de la prima oră luni şi până duminică la ultima oră. Şi tot nu erau gata toate. Însă văd că oameni politici de toate culorile – în special galben-roşu că e la modă – că ocupă funcţii mult mai importante decât conducerea unei şcoli de la ţară. Şi, cu toate acestea, au timp berechet. Să umble lerla prin ţară sau prin străinătate, să facă spectacol pe la televizor, să participe la tot felul de evenimente care, nu-i aşa, nici nu ar mai avea loc dacă nu şi-ar face ei prezenţa prin zonă. Adică freacă menta pe banii statului. Ai omului de rând. Când îi vezi, sunt la inaugurări, la verificări de stare de drum, la televizor, la radio, se gudură pe lângă ziarişti să le dea şi lor vorba prin presă. Dar la birou, din părţi… Când mai şi muncesc, nu ştiu… Şi au responsabilităţi cu nemiluita.

Ori – să privim problema pe toate feţele – poate că sunt mult mai eficienţi decât am îndrăznit eu să fiu pe vremea când răspundeam de Şcoala Mileanca. Poate că , asemenea lui Făt Frumos, comit într-un minut cât alţii într-o oră…

Dar nu, nu e aşa. În primul rând ar însemna să-mi bat joc de munca mea şi să o evaluez sub prestaţia unui derbedeu politic. Plus că, privind în jur, se văd rezultatele muncii lor. Chiar se văd. Şi nu mai comentez.