Arhive etichetă: dezastru national

N-a mai rămas nimic de distrus în Învăţământul românesc?

Ceva mai nerăbdător ca de obicei, am aşteptat cu sufletul la gură să aflu numele viitorului ministru al Educaţiei în noul guvern. După poanta lui Dragnea de anul trecut pot spune că tensiunea a atins cote maximale.

Personal, mă temeam de un nume…

N-a fost acel nume, până la urmă Educaţia va fi păstorită de către Pavel Năstase. Nicio legătură de rudenie cu „acel Năstase” însă nu se poate spune despre Pavel Năstase că ar fi un om sărac. Ba dimpotrivă, este considerat a fi cel mai bogat profesor universitar din România. În ciuda faptului că o viaţă întreagă a lucrat în învăţământ.

Şi, ca şi ilustrul fost prim-ministru Adrian Năstase, omul a reuşit să-şi lege numele de câteva controverse publice. Nu cred că e cazul să detaliez.

Dar simt nevoia să precizez că nu am mari aşteptări de la noul ministru al Educaţiei. După dezamăgirile servite de Adrian Curaj şi Mircea Dumitru consider că Pavel Năstase nu poate deziluziona mai mult. Citește în continuare N-a mai rămas nimic de distrus în Învăţământul românesc?

SĂ VĂ IA DRACU’ PE TOŢI

Staţi liniştiţi, nu e vorba de voi. Nu, nu pe voi, vei care treceţi pe aici, am chef să vă trimit la cel cu coarne, ci pe ăia care se bat să ne conducă ţara. Fără părtinire. Să-i ia dracu’ pe toţi, începând cu Băse şi terminând cu cei care îi vor locul sau pe aproape.

De ce?

Da, firesc, de ce? De ce nu mă apucă şi pe mine partizanatul politic, să ţin cu unul şi să trimit pe altul la dracu’? Păi, dragii mei, pentru că mi s-a scârbit de toţi. Şi de toate. Dar de politică mi s-a luat de tot. Situaţia în care se află azi România mă duce cu gândul la o maşină scăpată de sub control. Una care a rămas fără frâne, fără direcţie şi care cade ameţitor de repede pe un drum de munte, unul plin de gropi, lipsit de parapeţi şi mărginit de prăpăstii fără fund. Iar în maşină, drăcia dracului, toţi se bat care mai de care pentru a avea întâietate să-şi aprindă ţigara de la bricheta electrică.

Poate exagerez, dar mai degrabă exagerează ei.  Ţara, şi nu maşina, e pe marginea prăpastie. Seceta face ravagii, ţăranii îşi plâng de milă. Leul nu mai are nicio valoare, nici măcar dacă e găurit ca nasture sau ca şaibă. Resursele sunt jefuite de băieţi deştepţi sau de hoţi sadea, pădurile sunt spoliate până şi de buturugi dar pe măriile lor, politicienii, îi doare în cur de un singur lucru. Cine să fie preşedinte. Să plece Băse. Să rămână Băse.

Din punctul meu de vedere, poate să plece. Departe, departe de tot. Dar, pe de altă parte, nu înţeleg de ce atâta încrâncenare. Până la urmă, nu preşedintele este cel mai important pol al vieţii politice într-un stat ca România. Sau cu o constituţie bazată pe aceleaşi principii democratice, în principal în ceea ce priveşte separarea puterilor în stat. Asta ca să nu iasă cu dictatură…

E drept, Marinarul a sărit calul şi a început să aibă apucături de dictator african, dar asta se întâmpla pe timpul micului Boc. Acum cred că Băse poate fi uşor izolat în ţarcul legislativ pe care l-a ignorat pe vremea când era sprijinit de un partid pe care, s-o spunem pe direct, s-a răhăţit încă de la început. Dar acum s-a schimbat treaba. Marinarul nu mai are sprijinul şi acordul tacit al majorităţii pentru a-şi putea permite etalarea apucăturilor de congolez parvenit. Acum i se poate arăta locul pe care trebuie să-l ocupe.

Dar nu, s-a mers prea departe. S-a învrăjbit o ţară până acolo încât şi Chiorul, şi inamicii lui politici sunt gata să ne bage în război civil. Pentru ce? Pentru ciolan. Unii nu se îndură să-l lase, alţii se grăbesc să pună mâna pe el.

Ei bine, şi care ar fi soluţia? După părerea mea, naivă, de altfel, cred că ar trebui să demisioneze. Şi Chiorul, şi restul. Adică inamicii. Şi să aibă loc alegeri la care să nu participe niciunul dintre cei care colorează momentan viaţa polititică. Nici măcar unul; între cei vreo şaisprezece sau câte milioane mai suntem s-ar mai găsi vreo câteva sute de oameni cinstiţi care să vă ia locul.

Da, aşa aţi demonstra şi unii şi alţii că într-adevăr vă fute grija de poporul ăsta amărât, că nu vă zbateţi numai pentru ciolan. Dar mă tem că asta nu se va întâmpla. De ce? Pentru că îi doare în cur de noi.

Prin urmare, n-o să vedem asta. Tare mi-e teamă că, până la urmă vom ajunge să ne luptăm pe stradă, şi asta doar pentru că toţi vor doar să ne conducă. Prin urmare, dacă nu se poate cu bun simţ de la ei, le trag o urare. Să vă ia dracu’ pe toţi, iubiţi conducători!