Arhive etichetă: educatia din romania

Ia uite cine arată cu degetul…

Azi dimineaţă am primit un mesaj de la unul dintre prietenii de pe Facebook. Ce părere aveţi despre asta? Vedeţi unde s-a ajuns cu Educaţia? Are dreptate Liviu Pop când vrea să interzică auxiliarele…

La pachet cu setul de întrebări am primit şi link-ul necesar.  Pentru cei interesaţi, clic aici.

Cei de la Libertatea s-au revoltat de ceea ce a găsit o mămică într-o revistă cu pretenţii educative al cărei public ţintă este reprezentat de şcolari şi preşcolari. Nu mă surprinde faptul că ăia de la Libertatea s-au revoltat. Ei se revoltă şi se oripilează şi alte asemenea doar în titlurile care apar în fiţuica lor. În realitate îşi freacă palmele de încântare că au mai găsit ceva cu care să ridice numărul celor care citesc Libertatea. Cu cât mai mulţi cititori, cu atât mai bine. Altceva nu-i interesează. Revoltător, scandalos, umilitor, fără precedent, scandal… astea nu sunt trăiri pentru cei de la Libertatea. Sunt doar cuvinte cheie cu care atrag clienţi. Citește în continuare Ia uite cine arată cu degetul…

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…

Lucrând în învăţământ ai şansa să cunoşti o sumedenie de oameni. Nu vorbesc numai de elevi, ci şi de părinţi lor, alte rubedenii (de când cu deschiderea graniţelor mai degrabă ai de-a face cu bunicii, unchii, mătuşile sau chiar vecinii elevilor decât cu părinţi acestora).

Ai ocazia să cunoşti o mulţime de caractere, să faci faţă la numeroase provocări şi situaţii. Unele care reuşesc să te pună pe gânduri şi să te urmărească chiar şi după ce elevii respectivi reuşesc să termine şcoala.

Există caractere şi caractere… Îmi aduc aminte de o elevă foarte silitoare; clasa a VIII-a, deci ultima linie dreaptă înainte de final. A încasat o notă de opt (nu, nu la mine, nu vă uitaţi aşa rău). La prima oră de curs am găsit-o plângând. Foarte implicată în ceea ce făcea. Sărea cămaşa pe ea. Orice am încercat să o liniştesc n-a dat niciun fel de roade. Citește în continuare Caractere şi caractere. Chestie de construcţie psihică, domnule…

Blestemul Lilianelor la Ministerul Educaţiei

Încă nu e oficial dar nici nu mai există vreo speranţă să nu se întâmple. Liliana Mincă e pe cale să devină secretar de stat la Educaţie. Şi, dacă până acum m-am gândit la plecatul din ţară ca la o alternativă, din momentul în care am auzit că Liliana Mincă va deveni secretar de stat emigrarea a devenit singura alternativă. Mda, nu mă gândesc să plec din ţară ci chiar voi încerca să plec. Nu aiurea, nu cu capul înainte dar nici nu mai vreau să rămân în ţara în care astfel de personaje ajung să conducă destinele Educaţiei. Pentru început îmi caut de lucru în alte domenii. E foarte probabil să renunţ la catedră. Nu din ambiţie ci de scârbă. Şi pentru că sistemul de învăţământ este blestemat. Blestemul Lilianelor.

Până nu demult am trăit cu impresia că, pe lângă Ecaterina Andronescu, cea mai nefastă fiinţă din sistem era Liliana Preoteasa, eternul subsecretar de stat care trăia cu impresia că nimeni nu o mai poate învăţa nimic. A tăiat şi a spânzurat cum a dus-o capul, dovedind o lipsă totală de consideraţie faţă de miniştri „Fiecare credea că lumea începe cu ei”. Adică nu ştiau pe ce lume trăiesc. Bine că ştia Liliana Preoteasa. Citește în continuare Blestemul Lilianelor la Ministerul Educaţiei

Viteazul de dinaintea războiului. Sau lecţiei

Personal îmi recunosc anumite limite. Ca profesor, ţin să precizez.

Cu ani în urmă, când mi-am început activitatea la catedră era groaznic. Orice era în măsură să-mi perturbe lecţia chiar asta făcea. Un camion care trecea pe drum, un elev lăsat de izbelişte care striga pe hol. În timp m-am adaptat dar tot mai există câte ceva care mă poate împiedica să dau randamentul maxim.

Într-o pauză discutam despre acest aspect cu colegii. Eu unul mă simt jenat de orice nu e la locul lui. De pildă, dacă îmi intră cineva în clasă în timp ce predau. Fie chiar şi un elev. Prezenţa directorului sau a unui inspector în spatele clasei mă inhibă într-o oarecare măsură. Mult mai puţin ca în tinereţe. Dar e ceva acolo care mă deranjează. Ceva care n-ar trebui să fie. Şi copiii reacţionează la fel când e cineva sau ceva în plus în clasă. Nu mai sunt chiar ei, se produce o schimbare în comportamentul lor. Citește în continuare Viteazul de dinaintea războiului. Sau lecţiei

Ce petiţii ar trebui să semneze, de fapt, părinţii

Petiţia privitoare la punctul 6, subiectul I de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale n-a fost luată în seamă. O decizie justificată şi cu care sunt de acord. Până la urmă aşteptăm de la şcoală să ne înveţe să gândim, nu să ne toarne rezultate mură-n gură. S-au burzuluit părinţii, experţii în media şi-au câştigat mai uşor pâinea turnând articole pe marginea subiectului. Elevii deja bocesc că n-o să intre la liceul la care au visat că de! era acolo pe pagină o linie îngroşată care i-a făcut să tragă concluzia greşită da’ de altfel luau 10 curat, dacă nu era pârdalnica de diagramă.

O vorbă din bătrâni spune „Caravana trece, câinii latră”. La fel o să se întâmple şi cu acest examen de Evaluare Naţională. Peste câteva săptămâni o să fie istorie. o istorie neplăcută, ca multe, multe altele. Şi nu doar legate de învăţământ.

În 1990 am susţinut – îmi fac un titlu de laudă din asta, fără falsă modestie – singurul examen adevărat de admitere la liceu. Nici dacă eram păziţi cu camere nu pot spune că era stricteţe mai mare. Nu a mişcat nimeni, nu a suflat nimeni. Ni s-a spus clar de la început. Mişcă vreunul, iese din sală. Subiecte ca pentru Olimpiadă – conform aprecierii profesorului de matematică din liceu. Din peste 130 de candidaţi au intrat în prima etapă ceva mai puţin de 25 (nu mai ştiu exact câţi anume). Însă nimeni n-a făcut niciun fel de petiţie, la fel cum în toamnă, cei care au picat cu note de unu şi doi la primul examen au reuşit salturi demne de Cartea Recordurilor. Numai note de opt, nouă şi zece. Obţinute cu subiecte pe măsură şi cu un ajutor consistent din partea profesorilor. Nimeni n-a făcut petiţie deşi discrepanţele între cele două examene erau uriaşe. Ce-i drept, nu se prea obişnuia, trăiam încă vremuri profund comuniste, părinţii însă erau convinşi că totul se face pentru binele odraslelor.

Însă timpul a trecut, mentalităţile au început să se schimbe. Oamenii au descoperit nu doar că pot protesta, dar că o pot face când vrea muşchiul lor.  Citește în continuare Ce petiţii ar trebui să semneze, de fapt, părinţii

Caut curajoşi pe facebook

Recunosc, am cam început să îmbătrânesc. Mă trezesc din ce în ce mai des spunând oribilităţi de genul  „pe vremea când eram de vârsta lor” sau chiar mult mai rău – „pe vremea când eram eu tânăr”.

Ce-i drept, şi timpurile au luat-o razna. Tehnica, cel puţin, a reuşit să adâncească prăpastia dintre generaţii la un nivel nebănuit pe timpurile lui Socrate. Pe vremea mea  (vedeţi? ce spuneam eu mai devreme?) nici nu se pomenea de reţele de socializare, de statusuri şi alte chestii noi-nouţe dar care au prins aşa de repede la tânăra generaţie. Când eram de vârsta puştanilor de azi eram fericit să butonez un joc electronic de genul „Nu zaieţ pagadi”. Mai ţine minte careva jucărioara aia?

Azi tot şcolarul bagă status. Fericit, că stau la bere cu Mioara şi hă! hă! nu am optsprezece ani. Da’ boul ăla de la bar îmi dă ce vreau că altfel rămâne fără clienţi. Extaziat la cafea cu Gina. La poştă cu fetele (ups! ce naiba o să se înţeleagă de aici?). Mândru că am trecut la română. Eminent că am prins un cinci la bio. Mişto că nu m-a lăsat la geo. Citește în continuare Caut curajoşi pe facebook