Arhive etichetă: educatie

Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Mărturisesc că nu mi-a plăcut niciodată Gabriel Oprea, generalul de patru stele care nu s-ar da în lături de la provocarea unui conflict armat doar să aibă ocazia de a deveni al patrulea mareşal din istoria României. Aşa, să ne lăudăm şi noi cu un careu de mareşali şi să aibă copiii ocazia să-l studieze pe Oprea la Istorie, alături de Andreea Esca şi Mircea Badea, eventual Teo Trandafir.

Infatuat, arogant, plin de ifose, cu un trecut dubios şi o avere şi mai dubioasă, „interesul naţional” nu e genul de individ care să stârnească admiraţie sau compasiune (asta în legătură cu problemele pe care le are dar de care se pare că a şi scăpat). Stârneşte mai degrabă dispreţul omului simplu şi cinstit şi invidie din partea parvenitului care n-a reuşit să se strecoare acolo unde a ajuns generalul de patru stele. „Că n-o fi el mai deştept decât mine…” sau „Uite unde a ajuns ăsta şi eu care-s mai deştept ca el…”

Mai pe scurt, Oprea  a avut întotdeauna concurenţă. Şi nu ştiu de la cine are parte de dispreţ mai zdravăn. De la cei cinstiţi sau de la parveniţii pe care i-a lăsat în urmă. Citește în continuare Domnule Gabriel Oprea, vă aşteptăm la Educaţie

Descreieraţi de învăţământ

Zilele trecute un eveniment tragic a oferit ocazia perfectă pentru o radiografie a crizei morale ce îşi face de cap în învăţământ. Evenimentul, cât se poate de tragic, a fost ocazia perfectă pentru ca o persoană ce lucrează în învăţământ – să nu spun cadru didactic sau profesoară pentru că ar fi prea mult – să verse nişte fiere. Şi a făcut-o în mod cât se poate de public, pe site-ul jurnalului unde era anunţată nenorocirea.

Iar gestul doamnei în cauză – n-o să dau mai multe amănunte despre nenorocire şi nici n-o să dau nume; există momente în viaţă şi în societate în care discreţia este cât se poate de potrivită – a stârnit o avalanşă de reacţii cu nimic mai prejos decât comentariul vădit răutăcios. Citește în continuare Descreieraţi de învăţământ

Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Zilele acestea, încercând să fac niscaiva curăţenie pe blog în vederea unor activităţi viitoare – aşa sunt unii, înainte de a se apuca de ceva nou pun mâna şi repară ce este mai vechi – am descoperit câteva chestii  mai mult decât surprinzătoare.

Cea mai căutată chestie din ultima perioadă – mai exact înainte de încheierea anului şcolar – a fost cea care a dus cititorii la articolul „Discurs de discurs la festivitatea de premiere„. Pentru cei interesaţi faza e cât se poate de reală.

La fel cum sunt si căutările care au dus la pomenitul articol cu discursul de discurs.

Iată câteva: Citește în continuare Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Definiţia gravitaţiei. Tot despre fizică…

Uneori şi profesorii reuşesc să uimească, nu numai elevii. Amintiri dintr-un trecut nu foarte îndepăratat şi trăit pe propria piele de câţiva elevi pe care i-am avut în grijă ca diriginte.

-Dom’ diriginte, ştiţi ce am învăţat astăzi la fizică?

De unde să ştiu eu? Eu nu am treabă cu fizica. Nu mai am treabă cu aşa ceva. Am urât fizica, mai ales în liceu. În mare parte din cauza profesorului pe care l-am avut în clasa a IX-a.

-Ştiţi ce este gravitaţia?! Citește în continuare Definiţia gravitaţiei. Tot despre fizică…

Un om cu probleme şi mai multe cataloage

În învăţământ există probleme. Ca în oricare al domeniu, nimic nou sub soare sau ceva care să uimească, având în vedere în ce ţară trăim şi de cine este condusă. Dar partea cea mai hidoasă şi care are repercursiuni cumplite sunt oamenii cu probleme din educaţie.

Oameni care au probleme la cap. Şi nu vorbesc de câte un porumbel sau doi – fiecare avem câte o păsărea sau două la mansardă, ci vorbesc de stoluri întregi.

Presimt că voi fi iar luat în şuturi de către o parte a „publicului fidel” dar nu-mi pasă. Nu-mi mai pasă. Cineva trebuie să spună lucrurilor pe nume. Sau măcar să le spună pe acel nume pe care îl vede el.

Educaţia este departe de ideal, foarte departe de ceea ce avem nevoie noi, ca oameni, ca societate, ca mediu de lucru. Şi – chiar dacă în sistem există politica gunoiului ascuns sub preş uneori acesta e atât de mare încât nu-l poate ascunde nici măcar o prelată de dimensiuni industriale.

O colegă mai în vârstă – pentru care am un respect deosebit – mi-a povestit ce s-a întâmplat la câţiva ani după revoluţie într-un liceu din nordul ţării. Citește în continuare Un om cu probleme şi mai multe cataloage

Comentaţi la obiect…

Din ce în ce mai des în ultima vreme mă cam supără o întrebare. De ce scriu despre nevoile sistemului de învăţământ din România?

Chiar, de ce scriu? De ce tot scriu în condiţiile în care adesea am parte de reacţii destul de dubioase – să nu le spun altfel – din partea unora care prestează pe la catedră. Prestează este un termen cât se poate de general, nu doresc să intru în amănunte. Cum pot oare astfel de indivizi să insufle elevilor spirit civic şi responsabilitate, iată o enigmă pe care, chiar şi după optsprezece ani la catedră, încă nu am reuşit să o dezleg. O posibilă explicaţie ar fi faptul că nu reuşesc să înveţe pe nimeni nimic, fiind prea mici la suflet, prea meschini în autosuficienţa pe care o proclamă de fiecare dată când au ocazia. Sunt prea deştepţi pentru a învăţa ceva de la alţii aşa cum sunt prea cretini – scuze de expresie – pentru a învăţa pe oricine.

De pildă, o anumită doamnă profesoară Paulina Gabur de pe la Roznov mă face scriitor lipsit de glorie. Măi să fie… Ce ştie Paulina Gabur despre gloria literară? Dacă se raporta la articolul scris o înţelegeam. Da, doamnă, poţi fi de acord cu ceea ce scriu eu. Sau nu… Fiecare avem dreptul la o părere personală pe care suntem datori să o susţinem cu argumente. Dar de unde ai tras dumneata concluzia că aş fi lipsit de glorie literară? Poate eşti mai deşteaptă decât te arată comportamentul. Citește în continuare Comentaţi la obiect…

Dragi pensionari, nu mai distrugeţi învăţământul românesc

Zilele acestea, printre multe altele, două ştiri mi-au atras atenţia. Cel puţin la nivelul judeţului Botoşani, câteva zeci de profesori care au îndeplinit condiţiile de vârstă pentru a ieşi la pensie. Mai exact, 170 de persoane. Din cei 170 de profesori care ar putea ieşi în acesta an la pensie, 106 – da, exact, 106, adică mult mai bine de jumătat, au solicitat menţinerea în activitate. Şi – surpriză – 99 dintre solicitanţi au obţinut ce au cerut. Doar şapte dintre pensionarii plini de energie vor trebui să-şi pună pofta în cui. Şi asta pentru că posturile solicitate nu vor mai exista în forma actuală la 1 septembrie 2017. Acesta este singurul motiv. Că altfel…

Nu ştiu de unde mă încearcă senzaţia asta dar sunt sigur că la toamnă şi cei şapte indivizi care momentan trebuie să-şi facă dosărelul de pensie vor zburda prin şcoli arătând la tineretul „lipsit de experienţă şi care nu ştie nimic” ce înseamnă să fii profesor. Vreo două săptămâni, că pe urmă se moaie treaba, că de, CNP-ul trage destul de serios la cântar şi apoi nu aveţi pretenţia de la un biet pensionar (după vârstă, nu altfel) să tragă ca vita în jug. Ce-i drept, vor fi la PCO – plata cu ora – dar tot vor preda şi ei ceva. Citește în continuare Dragi pensionari, nu mai distrugeţi învăţământul românesc

Nu transformaţi şcoala în închisoare!

Schimbare în învăţământ! Vrem schimbare în educaţie! Sistemul de învăţământ trebuie reformat!

Asta auzim de douăzeci şi mai bine de ani. Chiar şi pe timpul comunismului se vorbea despre necesitatea schimbărilor în educaţie, deşi pe la colţuri.

Iar cei care păstoresc Educaţia Naţională reuşesc de aproape trei decenii să ne demonstreze tot timpul că poate mai rău. S-au făcut schimbări, e drept, dar cele mai multe dintre ele reprezintă doar schimbări de dragul schimbărilor, schimbări care să le dea dreptul să spună la sfârşit de mandat că au făcut şi ei ceva. De reformă în adevăratul sens al cuvântului nici măcar nu poate fi vorba deşi de reformă în educaţie se vorbeşte încă din Decembrie ’89. Ne ghidăm tot timpul după acea lege a lui Murphy care spune „Dacă funcţionează nu-i bine să-l repari”. Citește în continuare Nu transformaţi şcoala în închisoare!

Domnilor guvernanţi, despre supraaglomerarea şcolilor nu spuneţi nimic?

Zilele acestea cap de afiş l-a ţinut ordonanţa graţierii. Care – e evident pentru toată lumea – are iz de dedicaţie. Nu spun mai multe pentru că se ştiu deja destule.

Spre deosebire de mulţi care sunt pro sau contra graţierii, eu unul ştiu cum arată o puşcărie pe dinăuntru. Şi vă pot spune că nu arată deloc îmbietor aşa cum sugerează mulţi care susţin că viaţa de deţinut e de preferat celei de om liber şi angajat.

Pe vremea când făceam armata, cea mai mare parte a timpului mi-am petrecut-o în colonia penitenciar Câmpina, acolo unde am cunoscut mult mai îndeaproape realităţile vieţii de deţinut. Şi dacă ar fi să se ia în seamă umila şi subiectiva mea părere – de fapt tot ceea ce scriu eu pe blog presupune o doză imensă de subiectivism; de aceea nu ţin neapărat să impun părerea mea cuiva, sunt doar lucruri care trebuie spuse – i-aş fi graţiat pe mulţi dintre cei care îşi duceau viaţa în spaţiul restrâns al coloniei şi aş fi băgat pe gratii pe mulţi dintre cei care îşi făceau meandrele pe afară nederanjaţi de procurori sau judecători. Şi da, existau destui deţinuţi care – tot după subiectiva mea părere – îşi meritau soarta.

Însă subiectul supraaglomerării penitenciarelor mi-a readus în atenţie o mai veche problemă a sistemului educaţional, problemă care nu a fost luată niciodată  în seamă la modul serios de către autorităţi .

Ca elev am cunoscut din plin fenomenul de supraaglomerare şi urmările sale. Din clasa I şi până la sfârşitul clasei a VIII-a clasa din care am făcut parte nu a numărat niciodată mai puţin de treizeci de elevi. Dacă mi-am închipuit că mai rău nu se poate la liceu am văzut că da, se poate. Treizeci şi şase de elevi într-o clasă cu oarece pretenţii. Supraaglomerare? Sigur că da… Citește în continuare Domnilor guvernanţi, despre supraaglomerarea şcolilor nu spuneţi nimic?

Minivacanţa – mai mult nocivă decât benefică

După ce codurile de vreme rea au dat peste cap reluarea cursurilor şcolare după vacanţa de iarnă, oferind celor mici măcar două zile  de vacanţă în plus, dacă nu chiar o săptămână întreagă, cum s-a întâmplat la Bucureşti, ceea ce a început doar la nivel de zvon şi discuţie a devenit oficial.

Miercurea trecută, în cadrul unei şedinţe de Guvern la care a participat şi cel dintâi profesor al ţării – l-am numit astfel pe preşedintele Iohannis despre care se ştie nu numai  că este profesor, dar este un profesor cu stare – s-a discutat dacă ar fi bine sau nu ca data de 23 ianuarie să fie declarată zi liberă, având în vedere că nu e o zi de luni oarecare ci una care precede ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, zi liberă prin lege (Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în data de 7 octombrie 2016) şi vine taman după două zile libere.

Şi, de vreme ce a existat aşa o potrivire de inteligentă, de ce să nu se profite la maxim şi să se ofere bugetarilor şi elevilor – personal, mă interesează mai mult partea cu elevii – încă o minivacanţă?

O minivacanţă la nici două săptămâni de la începerea cursurilor şi în condiţiile în care şcolile nu au apucat să recupereze orele pierdute din cauza codurilor de viscol. O minivacanţă pe care nici cadrele didactice şi nici chiar elevii nu o consideră foarte potrivită. Citește în continuare Minivacanţa – mai mult nocivă decât benefică