Arhive etichetă: genunche

Suprema umilinţă pentru profesori

Iniţial am crezut că este vorba despre o glumă. Una de prost gust. Prostul gust se poartă în România. E politică de stat, ce să ne mai ascundem după deget? Am crezut că e vorba de una din acele făcături cunoscute mai nou sub numele de fake news, menite să crească traficul pe pretinse site-uri de ştiri care, dacă s-ar limita la prezentarea adevărului, nu ar avea parte de nici măcar 1% din traficul dorit.

Aşa că nu am dat foarte mare importanţă ştirii respective. Mă gândeam că avatarii lui Genunche nu pot coborî chiar atât de jos. Dar ştirea a fost difuzată şi pe canale mai credibile. Apoi au început să vorbească şi colegii. Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai revoltaţi. Cum e posibil aşa ceva? În ce ţară trăim?

Într-o şcoală din Bucureşti inspectorii au controlat ghiozdanele copiilor în căutarea auxiliarelor. Care, după cum se ştie, au fost interzise la grămadă de către ministrul Educaţiei. Aşa, că a vrut genunchele lui. Ce să mai facem selecţie, ce să mai cercetăm? Interzicem tot înainte de a aproba ceva. Că doar Genunche este stăpânul timpului şi l-a oprit locului. Şi o să stea timpul în loc până se găsesc manuale şi auxiliare şi tot ce trebuie. După cum bine se ştie, anul şcolar nu a început. Citește în continuare Suprema umilinţă pentru profesori

Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop

O fată, doi băieţi, mai multe posibilităţi. Nu ştiu de ce, dar la asta m-a dus gândul când am văzut tentativa de ghid a lui Liviu Pop intitulată pompos „Compendiu introductiv pentru gimnaziu”.  Evident, clasa a V-a. Şi nu din cauza copertei sau a conţinutului – nici n-am apucat să-l răsfoiesc când am făcut conexiunea cu „O fată, doi băieţi, trei posibilităţi”. O precizare cât se poate de importantă m-a dus la asta. Halucinantă, e drept, dar importantă. Şi adevărată.

În fiecare şcoală pentru uzul profesorilor s-a repartizat doar câte un singur astfel de compendiu. Habar nu am cum o fi pe alte meleaguri dar prin nordul Moldovei aşa s-a procedat. La fiecare şcoală câte un compendiu pentru profesori. Indiferent de numărul cadrelor didactice care vor fi silite să predea la clasă fără manuale. Până când anume? Nu se ştie sigur dar precizarea lui Genunche potrivit căreia a pregătit o soluţie de avarie pentru situaţia când manualele nu ajung în şcoli la expirarea „Compendiului” – respectiv o continuare a acestuia – m-a cam făcut să tremur. Având în vedere „competenţa” celor care îşi duc veacul la minister – ne putem da seama cât sunt de competenţi în condiţiile în care în şase ani la rând nu au fost capabili să asigure manualele la început de an – e de aşteptat ca Genunche să facă apel şi la a treia parte a Compendiului minune, în situaţia în care manualele vor ajunge la elevi pe la mijlocul semestrului al doilea. Citește în continuare Daţi câte un Compendiu fiecărui profesor, domnule Liviu Pop