Arhive etichetă: Mircea Nanu Munteanu.

Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

Am tot spus că o să spun. O să spun câte ceva despre Quasar Iaşi. Am fost şi eu pe acolo şi pot spune cu mâna pe inimă că nu regret deloc. Chiar deloc…

Am avut parte de o zi destul de bună – din păcate nu am reuşit să ajung la Iaşi decât sâmbătă dimineaţa şi în ciuda insistenţelor de a rămâne peste noapte am părăsit fosta capitală a Moldovei seara. Sincer, George Sagy Sauciuc, dacă mai insistai puţin aş fi cedat. Dar ai ştiut unde să te opreşti.

Activităţi plăcute, nimic de spus. Discuţii interesante şi savuroase pe alocuri. Dacă erau mai multe persoane în sală sunt sigur că n-ar mai fi fost la fel. Dar, fiind cam puţini prezenţi mi-am permis să mă mai bag în discursul oamenilor. Şi nu mi-a reproşat nimeni nimic, ba chiar a fost instructiv. Citește în continuare Ce nu mi-a plăcut la Quasar…

HB Scrisuri II

Cu întârzâiere – îmi asum vina; trebuia să-mi fac timp ceva mai devreme – anunţ apariţia Antologiei „HB Scrisuri II”, sub egida Clubului de Iniţiativă Literară de la Suceva, club care, de ceva vreme, dovedeşte din ce în ce mai multă implicare. Şi cu tot mai mult folos, trebuie de spus.

Cartea a fost editată de Mihaela Marcu şi a apărut la Editura Cygnus. Dintre autori amintesc pe Marius Balacon, Mariana Bilic, Oliviu Sebastian Constantin, Constantin Horbovanu, Călin Dănilă, Florentin Haidamac, Ovidiu Donisă, Laurenţiu Dan Milici, George Sauciuc, Mircea Nanu Munteanu. Şi, bineînţeles, una dintre povestiri îi aparţine subsemnatului, care apare în antologie cu povestirea „Ultimul Adam”, povestire nominalizată cu ceva ani în urmă la premiul „Cititor SF”. Despre ce anume este vorba? Scrie negru pe alb chiar în antologie. Pe care vă invit nu doar s-o răsfoiţi ci chiar s-o citiţi. Merită!