Arhive etichetă: pistruiatul

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

SERGIU, FILMELE ŞI BANII.

Mi-a spus o cunoştinţă şi nu am niciun motiv să nu o cred sau să verific, că în această săptămână televiziunile din românia s-au întrecut în a da filme regizate de Sergiu Nicoleascu. Încă n-am deschis televizorul, dar cred că aşa este, trecerea în nefiinţă a celui mai cunoscut regizor român nu putea fi onorată altfel decât cu filmele care l-au făcut celebru. Filme pentru care Sergiu Nicolaescu n-a încasat decât firmituri. Mai exact, firmituri de firmituri.

Dintr-un articol publicat pe finantistii.ro (text integral aici) reiese că suma primită de regizor pentru cele 78 de filme realizate este undeva în jur de 450000 de euro. Ceva mai mult de 5500 de euro pe film. Asta în condiţiile în care România a făcut bani pe filmele lui Nicolaescu.

Şi în condiţiile în care tot felul de paţachine câştigă pentru un număr sau apariţie la tv (nu contează, pentru ele e tot una) măcar jumătate din sumă. Ca să nu mai vorbim de băieţii deştepţi care încasează milioane de dolari şi euro doar printr-o semnătură pe contracte dubioase cu statul. Şi ei nu fac niciun fel de serviciu României, ba din contră. Câte servicii fac băieţii deştepţi ţării aflate „în calea tuturor răutăţilor” se văd la tot pasul.

Prin urmare, e lesne de înţeles scârba cu care a trăit Sergiu Nicolaescu. Şi într-un regim, şi în altul. Că poate că nu merită să-ţi dai sufletul să faci zeci şi zeci de filme şi să te alegi doar cu o strângere de mână şi cu „vai, ce tare e Nicoleascu”. Sau nici măcar atât.

Da, e adevărat, multe din filmele lui aveau idei cam de doi bani, rezolvări de conflicte asemenea, unele mai pupau în fund regimul şi, dacă aş fi avut vreo patruzeci de ani în acele vremuri, nu m-aş fi uitat la filmele lui Nicolaescu nici picurat cu ceară fierbinte. Dar eram copil şi-mi plăceau, chiar îmi plăceau filmele cu şi de Sergiu Nicolaescu. Cu tarele lor, dar să fim drepţi, nu la toţi ne-au plăcut filmele cu văcari americani şi cu chistoale, deşi cele  mai multe sunt, ca idee şi realizare, cu mult sub filmele lui Nicolaescu. Sau nu am urmărit cu sufletul la gură filmele cu schiorlăială gen Bruce Lee? Câţi dintre cei care au până pe la vreo patruzeci de ani nu au vărsat ceva lacrimi pentru Andrei din Pistruiatul atunci când le-a venit vremea?

Într-o vreme în care programul la televizor dura două ore şi era alcătuit în cea mai mare parte din cuvântările tovarăşului, când aparatele video se vindeau la preţ de Dacii, când nu prea aveai alte alternative cinematografele erau pline. Şi asta, uneori, din cauza lui Sergiu Nicolaescu. Atâţia oameni încântaţi… Milioane!  Iar pentru clipele de bucurie pe care le-a oferit aşa cum s-a priceput, aşa cum i-au permis timpurile, Nicolaescu a fost răsplătit cu firmituri. Româneşte, nu am ce mai spune.