Arhive etichetă: problemele educatiei din romania

Profesională sau liceu?

Un articol pe care am fost rugat să-l scriu cu ceva timp în urmă dar a cărui punere în pagină am tot amânat-o din motive obiective. Sper să nu fie chiar foarte târziu şi, până la urmă, să fie de folos cuiva.

Pentru amatorii de lămuriri pe scurt voi spune doar atât. Câţi copii de profesori – chiar şi genul de odrasle care nu s-au prea dat în vânt după învăţătură – ştiţi că sunt înscrişi la şcoala profesională? Bănuiesc că nu prea mulţi. Eu unul nu ştiu niciun copil de profesor care să fi optat pentru învăţământul profesional în dauna celui liceal. Şi cunosc ceva profesori. În câteva judeţe. Iar odraslele lor sunt toate la liceu. Sau măcar încearcă să ajungă acolo. Aşa că… Citește în continuare Profesională sau liceu?

Puţină responsabilitate nu strică, domnilor profesori…

Vineri seara, în timp ce mă deplasam spre Bucureşti (la Gaudeamus, unde în altă parte?) soarta a pus la cale o stranie coincidenţă.

Astfel m-am pomenit coleg de scaun în autocar cu un vechi prieten din liceu. Ne-am mai întâlnit din când în când dar niciodată n-am apucat să stăm de vorbă în adevăratul sens al cuvântului. De data asta am avut parte de o noapte întreagă de taclale.

Am vorbit de una, de alta dar cel mai mult am discutat despre greutăţile pe care le-am avut de întâmpinat în carieră.

Şi, printre picături, ne-am adus aminte de profesorul de română din liceu. Nu-i dau numele. Momentan. Sper să mă pot abţine până la sfârşitul articolului.

Un moş. Ăsta era proful de română de care am avut parte – ca şi colegul – în ultimii trei ani de liceu (el a „beneficiat” numai doi ani de serviciile incultului). În clasa a IX-a am avut o babă. Una ceva mai în putere decât moşul de română dar la fel de „eficientă”. Şi unul şi altul predau cu caietul în faţă. Dacă le luai caietul de pe catedră nu mai erau în stare nici măcar să spună cum îi cheamă. Profesori de liceu, ce să mai comentăm…

Însă profesorul a mai adăugat alte câteva ingrediente la incompetenţa care-l definea pe plan profesional.

Prin clasa a XII-a am descoperit că am talentul de a enerva oameni. Bine, eram conştient de ceva mai mult timp dar atunci am început să abuzez de el. La un moment dat m-am orientat către proful de română. Sincer, el a început primul. Asta pentru că insista că oribilităţile pe care pretindea că le predă el trebuie învăţate. Pentru că dacă o să facem asta o să ne ajute la bac. Într-un acces de sinceritate şi iritare i-am explicat că nu citesc porcăriile lui cu pretenţii de comentarii de frică să nu cumva să mă influenţeze. Eu unul mă alimentam cu comentarii literare din altă sursă, mult mai serioasă. Citește în continuare Puţină responsabilitate nu strică, domnilor profesori…

Probleme vechi la începutul unui nou an şcolar

O ştire cu aromă de deja-vu. Asta pentru că e genul de ştire care, de câţiva ani , se tot repetă. E foarte posibil ca, pentru a aduce ştirea în atenţia celor interesaţi, jurnaliştii să fi aplicat metoda doctorală. Adică un Copy-Paste cu mici modificări. Mai câştigă şi ei timp…

Nici în acest an  elevii din clasa a IV-a nu vor primi manualele la început de an ci mai încolo. E drept că s-au făcut ceva progrese faţă de anii precedenţi. Acum nu vor mai sosi cu întârzâiere decât patru manuale. Cel puţin aşa sună comunicatul oficial al Ministerului Educaţiei prin gura purtătorului de cuvânt Mirabela Amarandei. Undeva prin octombrie, dar asta depinde mult de în ce lună cade octombrie la români.

Progres, cum s-ar spune…

Elevii de clasa a IV-a de azi sunt elevii de clasă pregătitoare de acum cinci ani. Prima generaţie de elevi care au beneficiat de avantajele clasei zero. Sau cum i se mai spune. Dar nu contează cum i se spune, chiar că nu e important. Important e că aceşti copii au reprezentat, din multe puncte de vedere, o generaţie de cobai pe care Ministerul şi experţii care-şi fac veacul pe acolo a probat diferite sisteme şi practici educative. Însă de cele mai multe ori iluştrii sforari habar n-aveau despre ce e vorba, nici de unde începea experimentul şi nici ce posibilă finalitate ar putea avea. Un soi de reformă nu de dragul reformei ci de dragul cuvântului reformă. Facem şi noi ceva, nu vedeţi că muncim? Nu vedeţi că ne implicăm? Nu vedeţi cum ne chinuim să dăm impresia că muncim? Citește în continuare Probleme vechi la începutul unui nou an şcolar

Profesorul are cuvântul

Încă de la început, chiar înainte să mă apuce pasiunea asta cu blogăreala, am încercat să fac ceva delimitări între multiplele faţete ale personalităţii subsemnatului. Sau multiplele personalităţi, asta ca s-o iau înaintea cârcotaşilor şi să-i lipsesc de o replică tare, tare grozavă şi, dacă tot m-am apucat, să demonstrez că am şi oarece umor.

Adică n-am prea vrut să amestec borcanele. Fiecare cu treaba lui. Scriitorul cu romanele şi povestirile. Editorialistul cu tabletele. Recenzorul de carte cu părerile despre cărţile mai noi sau mai puţin noi – depinde de dispoziţia cititorului. Bloggerul cu blogăreala. Profesorul cu catedra, extemporalele, testele şi planificările, mai bine zis ducea greul existenţei tuturor, fiind singurul care dispunea de venituri fixe. Fiecare cu treaba lui, cum se spune.

Aşa că, atunci când am făcut un pas mare şi adevărat în lumea virtuală, multiplele personalităţi care se bat cap în cap în capul meu au căzut de acord că profesorul trebuie să stea pe tuşă. În fond, treaba cu blogul era destinată scriitorului, fiind menită să-l ajute pe acesta să intre mai uşor în contact cu cititorii. Şi să-i găsească. Citește în continuare Profesorul are cuvântul