Arhive etichetă: problemele invatamantului romanesc

Discurs de discurs la festivitatea de premiere

Cel mai mişto şi mai succint discurs la final de an:

-La clasa …. (ca dacă puneam „X” se putea înţelege că este vorba despre o clasă a X-a, aşa că prefer puncte, puncte) premiul I nu se acordă. Nu se acordă  premiul II şi nici premiul III deoarece niciunul dintre elevi nu a reuşit să obţină media necesară pentru a fi premiat. În schimb avem câteva menţiuni.

Felicit atât elevii cât şi părinţii pentru premiile obţinute la competiţiile sportive, să ştiţi că sunt foarte multe…

Dacă s-ar fi precizat şi despre ce nivel e vorba în cazul respectivelor competiţii, bănuiesc că era mai nasol decât penibil. Dar dacă ştii când şi cât să vorbeşti te scoţi din orice situaţie…

Cum arată „Hoţii de elevi”

Pe la începutul activităţii didactice (să tot fi avut doi-trei ani vechime în branşă) am participat la Consfătuirea profesorilor de istorie din septembrie, prezidată de regretatul inspector Doru Vilhem. Profesionist desăvârşit dar mai presus de toate om.

Spre deosebire de legendele  sumbre ţesute în jurul inspectorilor, în preajma domnului Vilhem te simţeai relaxat. Şi aveai ce învăţa de la Doru Vilhem, indiferent că era vorba despre aspecte care ţineau de activitatea didactică sau depre chestiuni de viaţă.

La consfătuire, după ce s-au discutat chestiuni mai puţin arzătoare s-a ajuns şi la Examenul de Capacitate (cum se dădea pe atunci la clasa a VIII-a) unde s-a constatat că Geografia bătea rău Istoria. Având în vedere că elevii puteau opta între Geografia României şi Istoria Românilor la examen, cei mai mulţi îşi puseseră speranţele în Geografie şi nu în Istorie, cum şi-ari fi dorit mai-marii responsabili de disciplină. Ăia de la minister, pentru că pe plan local nu exista o presiune în această direcţie. Citește în continuare Cum arată „Hoţii de elevi”

O luptă inegală contra abandonului şcolar

Nu mai trebuie să ne spună nimeni. O vedem cu ochii noştri, zi de zi. Abandonul şcolar este un fenomen din ce în ce mai persistent, din ce în ce mai vizibil chiar şi pentru cei care nu au tangenţă, direct sau indirect, cu sistemul de învăţământ.

Lipsiţi de perspective, lipsiţi de supravegherea părinţilor dintre care unii au plecat peste hotare din dorinţa de a asigura un viitor mai bun copiilor, forţaţi la acest gest din cauza lipsurilor materiale, din ce în ce mai mulţi elevi preferă să abandoneze şcoala. Iar latura şi mai îngrijorătoare a fenoenului este faptul că abandonul are loc la vârste din ce în ce mai reduse.

Legal vorbind, zece clase sunt obligatorii. Cât de obligatorii, asta ne poate arăta o statistică privind abandonul şcolar. Din ce în ce mai mulţi, din ce în ce mai mărunţi. Sau mai mici. Frecvent sunt semnalate în presă cazuri de copii care nu au trecut nici măcar o zi pe la şcoală, în ciuda celor zece clase obligatorii. Cum s-a ajuns în această situaţie şi cine ar trebui să răspundă pentru faptul că analfabetismul ameninţă populaţia tânără?

Factorii care duc la abandon şcolar sunt numeroşi şi nuanţaţi. În ceea ce priveşte abandonul la vârste fragede, vina o poartă în primul rând educaţia precară din familie. Părinţii, cel mai adesea, nu au nici ei prea multă şcoală. Cu ani în urmă, un părinte care nu dorea să-şi dea copilul la şcoală mi-a atras atenţia că bunicul acestuia, cu doar patru clase, „învârtea satul pe degete”. De acord, nimic de spus. Doar că, pe vremea când acel bunic reuşea să învârtă satul pe degete, majoritatea celor care se numărau printre învârtiţi, erau total analfabeţi. Chiorul este împărat în ţara orbilor. Totul nu ţine neapărat de cât de deschişi sunt ochii ci de cât de receptivă este mintea. Citește în continuare O luptă inegală contra abandonului şcolar