Arhive etichetă: romania

Cum se cultivă dragostea de artă şi frumos – experienţa italiană

Cu ceva ani în urmă, pe vremea când eram director de şcoală şi credeam – încă! – da, credeam că învăţământul românesc mai are vreun viitor am avut parte şi de o experienţă destul de interesantă, relevantă pentru cei care se mai întreabă de ce la noi învăţământul merge atât de prost iar alte ţări  înregistrează progrese la acest sensibil capitol.

Un soi de schimb de experienţă cu nişte educatoare venite taman din Italia. Spun soi de schimb de experienţă pentru că aşa a fost numit, cu pompa de rigoare, de către partea română. Personal consider că schimbul de experienţă presupune să le arătăm şi noi câte ceva italienilor, ceva care să-i dea pe spate şi să-i facă să-şi dorească să ajungă acasă cât mai repede. Unde să înceapă a povesti cui se nimereşte şi cui poate să decidă vreo schimbare în învăţământul din Peninsulă ce chestii interesante au învăţat ei în România. Şi ce minunat ar fi să le aplice la mama lor acasă. Adică la italieni.

Evident, schimbul de experienţă a fost cât se poate de unilateral. Dar poate că a fost mai bine că s-a petrecut aşa. Am scăpat şi noi, partea română, dacă nu cu obrazul curat, cum se speră, măcar fără pomenitul obraz foarte terfelit. Dacă nu le prezinţi nimic concret la italieni n-au cum să-şi dea seama pe ce lume trăim. Şi ne oferă posibilitatea de a ne lăuda în continuare cu ce învăţământ de calitate avem noi, ce mişto e să fii elev şi profesor în ţara numită România. Despre care numai noi spunem că are formă de inimă, restul locuitorilor de pe planeta asta, care au auzit de România, susţin că e vorba de ceva care seamănă cu un peşte. Citește în continuare Cum se cultivă dragostea de artă şi frumos – experienţa italiană

Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

E ştiut – şi încă aplicat – că e civilizat şi politicos să-i respecţi pe cei mai în vârstă. Adică să-i saluţi înainte să o facă ei, să le cedezi locul în autobuz sau tramvai, să-i laşi să se bage în faţă când plătesc dări la caserie, să le dai o mână de ajutor la cărat sacoşele sau la trecut strada.

Da, tinerii trebuie să-i respecte pe cei în vârstă, e ştiut de când lumea. Viitorul trebuie să ofere tribut trecutului şi să se gândească (să spere) că v-a prinde şi el iarna vieţii când un pic de ajutor sau de respect vor fi bine venite.

Cu ceva timp în urmă am aterizat într-o frizerie. Şi cum am ajuns prea repede am fost nevoit să mă aşez pe bancă şi să aştept până se va elibera vreun loc la foarfece. Nu-i bai, aştept. Mai ales că aveam la mine şi o carte… Citește în continuare Uneori politeţea şi bunul simţ trebuie să vină şi de la cei mai în vârstă

Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Lupta dintre liceu şi şcoala profesională e cât se poate de strânsă, fiecare dintre opţiuni are partizani cât se poate de înverşunaţi.

Acum ceva timp, într-un incident care nu are nicio legătură cu postările mele pe blog un nene cât se poate de vehement era să mă ia la bătaie pentru că am îndrăznit să spun că în condiţiile actualei Românii singura opţiune este liceul şi nu şcoala profesională. Aşa sunt eu, ce scriu pe blog spun şi în public.

Cum, domnule, să spui că liceul este mai bun decât profesionala? Păi dumneata ştii pe ce lume trăieşti? Citește în continuare Liceu vs profesională. Profesorii ştiu mai bine

Descreieraţi de învăţământ

Zilele trecute un eveniment tragic a oferit ocazia perfectă pentru o radiografie a crizei morale ce îşi face de cap în învăţământ. Evenimentul, cât se poate de tragic, a fost ocazia perfectă pentru ca o persoană ce lucrează în învăţământ – să nu spun cadru didactic sau profesoară pentru că ar fi prea mult – să verse nişte fiere. Şi a făcut-o în mod cât se poate de public, pe site-ul jurnalului unde era anunţată nenorocirea.

Iar gestul doamnei în cauză – n-o să dau mai multe amănunte despre nenorocire şi nici n-o să dau nume; există momente în viaţă şi în societate în care discreţia este cât se poate de potrivită – a stârnit o avalanşă de reacţii cu nimic mai prejos decât comentariul vădit răutăcios. Citește în continuare Descreieraţi de învăţământ

Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Zilele acestea, încercând să fac niscaiva curăţenie pe blog în vederea unor activităţi viitoare – aşa sunt unii, înainte de a se apuca de ceva nou pun mâna şi repară ce este mai vechi – am descoperit câteva chestii  mai mult decât surprinzătoare.

Cea mai căutată chestie din ultima perioadă – mai exact înainte de încheierea anului şcolar – a fost cea care a dus cititorii la articolul „Discurs de discurs la festivitatea de premiere„. Pentru cei interesaţi faza e cât se poate de reală.

La fel cum sunt si căutările care au dus la pomenitul articol cu discursul de discurs.

Iată câteva: Citește în continuare Când unii e grozavi, atunci e grozavi

Profesională sau liceu?

Un articol pe care am fost rugat să-l scriu cu ceva timp în urmă dar a cărui punere în pagină am tot amânat-o din motive obiective. Sper să nu fie chiar foarte târziu şi, până la urmă, să fie de folos cuiva.

Pentru amatorii de lămuriri pe scurt voi spune doar atât. Câţi copii de profesori – chiar şi genul de odrasle care nu s-au prea dat în vânt după învăţătură – ştiţi că sunt înscrişi la şcoala profesională? Bănuiesc că nu prea mulţi. Eu unul nu ştiu niciun copil de profesor care să fi optat pentru învăţământul profesional în dauna celui liceal. Şi cunosc ceva profesori. În câteva judeţe. Iar odraslele lor sunt toate la liceu. Sau măcar încearcă să ajungă acolo. Aşa că… Citește în continuare Profesională sau liceu?

Toţi profesorii ar trebui să primească spor de calculator

Ştire recentă. În judeţul Gorj câteva zeci de directori, contabili şi secretari au cerut spor de condiţii vătămătoare. Mai exact acel spor cunoscut sub numele de spor de ecran sau de calculator. Depinde cum îi spune fiecare dar bănuiesc că nu există nimeni care să nu-şi fi dat seama despre ce anume este vorba.

O cerere pe care eu personal o susţin dar care a ajuns să învrăjbească atât factorii de decizie cât şi pe profesori. Undeva printr-o comună din Gorj, Alimpeşti, dacă nu mă înşeală memoria, pe marginea subiectului au ajuns să-şi dea cu părerea şi consilierii locali.

De la ISJ li s-a transmis că sporul de calculator nu este acordat legal şi, prin urmare, ar face bine să-şi bage pretenţiile undeva. Cică legislaţia nu e foarte clară în această privinţă. Mie îmi spuneţi…

Cu ceva ani în urmă am ocupat funcţia de director de şcoală. Şi una dintre problemele care au apărut era legată de sporul de calculator. În condiţiile în care petreceam mai bine de opt ore pe zi (uneori mă prindea noaptea butonând tot felul de rapoarte şi situaţii cerute de minister şi ISJ şi nu numai) acordarea sporului de calculator mi se părea mai mult decât firească. Una e să stai cu ochii în ecran pentru că aşa vrei tu – nu mă obligă nimeni să-mi scriu cărţile – şi alta e să-ţi nenoroceşti ochii în interes de serviciu. Citește în continuare Toţi profesorii ar trebui să primească spor de calculator

Şcoală în vremea codului de viscol

Drum de seară, pe microbuz. Nu foarte târziu dar mai târziu nu se poate, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Adică nu mai există maşină. Unii pleacă la serviciu cu noaptea în cap, eu unul plec la ceas de seară.  Să nu cumva să ajung prea târziu la şcoală mâine, cât timp nu a fost nici măcar zvon că mâine (miercuri, 11 ianuarie) ar mai fi închise şcolile. Dar de vreme ce există ceva coduri şi noaptea nu e ca ziua aşa cum nici iarna nu e ca vara… M-am pornit din timp spre locul de muncă.

Întuneric, frig. Microbuzul derapează uşurel ici-colo pe aşchiile de gheaţă care nu au fost îndepărtate de pe carosabil. Dar se poate circula. Mai încet, mai cu prudenţă dar se poate circula. Călători puţini. Condiţii de iarnă.

La Radio Lucian Mândruţă invită cetăţeanul de rând să-şi dea cu părerea despre faptul că în Bucureşti – şi nu numai – şcolile vor fi închise mâine. În Bucureşti vacanţa se prelungeşte până luni. Este bine, este rău? Ar trebui să se facă şcoală şi pe viscol, nu contează culoarea codului cât timp calendarul şcolar este în desfăşurare.

Ascult cum îşi dau cu părerea tot felul de specialişti. Şi de idioţi. Inclusiv Mândruţă. Nu-l urmăresc dar cât timp butoanele radioului sunt controlate de şofer nu stă în puterea mea să caut ceva mai bun de ascultat.

Ascult şi-mi aduc aminte. De acele ierni dintre care unele pot fi încadrate la categoria cumplite fără niciun fel de înflorituri. Când nu s-a întrerupt şcoala nici măcar o singură dată în ciuda urgiei abătute peste ţară. Citește în continuare Şcoală în vremea codului de viscol

De ce „mulţumire” au parte adesea profesorii

Mi s-a întâmplat cu ani în urmă, când Istoria Românilor şi Geografia României încă mai erau prezente în cadrul examenelor de la finalul clasei a VIII-a. Dar uneori, când îmi aduc aminte de episod, mă revolt de parcă mi s-ar fi întâmplat chiar ieri. Sau mai aproape.

Clasa a VIII-a. Examen… L-au trecut cu bine. Cu note mai mult decât bune. Asta mi-a permis să răsuflu uşurat (până nu vedeam rezultatele la examen nu mă simţeam deloc bine). Dar… Chiar şi când crezi că totul este bine se întâmplă ceva care să-ţi strice mai mult decât o zi. Citește în continuare De ce „mulţumire” au parte adesea profesorii

Înainte de a-i invidia pe profesori… Sau atunci când Karma te lămureşte pe deplin

Poate părea paradoxal dar în ultimii ani aud din ce în ce mai des chestia aia cu „e uşor de lucrat în învăţământ”, „ce bine de de voi, ăştia din învăţământ”, „de ce nu m-am făcut şi eu profesor?”, „numai când vă văd şi mi se face ciudă”, „viaţă de profesor, ce să mai spunem, patru ore la şcoală şi restul pauză”… Ar trebui să dedic vreo câteva zile – sau chiar săptămâni – pentru a realiza o listă ceva mai cuprinzătoare şi tot s-ar putea să las destul de mult pe dinafară cu privire la subiectul „ce bine este de trăit în învăţământ”. Mai ales când vine vorba despre învăţământul românesc…

Asta în condiţiile în care viaţa la catedră este din ce în ce mai dificil de suportat. Nu exagerez cu nimic. Din an în an e tot mai rău. Cu toate acestea, tot mai mulţi îşi fac timp să-l invidieze pe profesor. Că are program de patru-cinci ore pe zi. Că sâmbăta şi duminica nu are nimic de făcut, nu-l cheamă patronul la serviciu cu noaptea în cap şi nici nu-l ţine după program. Că dacă are ore suplinite alea se plătesc separat. Că are vacanţe de Sărbători, fie ele de iarnă sau mai în primăvară. Că are vara liberă şi concediu de nu mai ştie ce să facă cu el… Citește în continuare Înainte de a-i invidia pe profesori… Sau atunci când Karma te lămureşte pe deplin