Arhive etichetă: Sergiu Nicolaescu

Ce înţelegem din Pistruiatul?

Am crescut cu poveşti despre ilegalişti – adică acei comunişti care, după ce partidul căruia îi erau devotaţi trup şi suflet a fost declarat ilegal au continuată să lupte contra duşmanului de clasă şi capitalismului sălbatic. Nu prea am avut cum să-i evit. La şcoală manualele gemeau de lecţii care relatau isprăvile ilegaliştilor. Lecturile suplimentare la fel. Cu puţine excepţii, cam tot ceea ce însemna literatură pentru adolescenţi şi preadolescenţi – scrisă de „autori” mioritici şi de împrumut (mai ales sovietici) vorbea numai despre ilegalişti şi comunişti. Cum luptau ei contra burgheziei şi inamicului fascist, contra sângelui albastru al exploatatorilor. Lumea colcăia de ilegalişti.  Bărbaţii erau ilegalişti. Soţiile lor la fel. Şi din această promiţătoare uniune rezultau copii de ilegalişti. Care erau şi ei ilegalişti – să nu-i ignorăm pe Pistruiatul şi Roşcovanul, cărora le-a dat viaţă pe ecran Costel Băloiu. Citește în continuare Ce înţelegem din Pistruiatul?

INCINERAŢI-I!

Iar revin la Sergiu Nicolaescu. Nu neapărat direct la el ci cumva pe lângă. După modelul lui, şi alţi  „iluştri” se vor incineraţi. Unii chiar merită.

Florin Piersic – Pentru că a pârlit o droaie de femei.

Ioan Stoica (băieţii care au depus bani la Caritas sigur îl mai ţin minte) – Pentru că i-a ars pe români la buzunare.

Sorin Ovidiu Vântu (băieţii care au depus bani la FNI, uneori aceeaşi băieţi care au depus bani şi la Caritas sigur îl au la inimă) – Pentru că a suferă de aceleași apucături de piroman ca Stoica.

Adrian Năstase (fost şi viitor premier, actual deţinut) – Cu ocazia asta o să poată renaşte din propria cenuşă. Şi nu ca acum ceva timp când a renăscut din propria mătuşă.

Andreea Marin (aproape fostă şi Bănică) şi Adriana Bahmuţanu, cele mai în vogă divorţate ale momentului. Pentru că s-au ars cu cine nu trebuie.

Ion Iliescu, desigur, cu condiţia să fie incinerat înainte să moară, câte un pic în fiecare zi. Pentru că a făcut scrum speranţele românilor în decembrie.

Gheorghe Flutur (sau Futu-l), silvicultorul de Suceava. Pentru că a defrişat pădurile mai ceva ca un incendiu.

Anna Lesko. Pentru că are spectacole incendiare.

Dan Diaconescu. Pentru că a pus gaz pe foc în scandalul Oltchim.

Elena Udrea. Pentru că l-a încins pe președintele Băsescu..

Laszlo Tokes. Pentru că şi-a asumat rolul de scânteie în treaba aia din Decembrie.

Politicienii zilei de azi, de ieri și de mâine. Pentru că au tras focul la oala lor.

Cristian Cioacă.  Pentru că nu a incinerat-o pe Elodia.

Emil Boc. Pentru că a transformat în fum salariile și pensiile.

Și lista ar putea continua…

AM BIFAT ŞI FILANTROPICA

Spre ruşinea mea, recunosc, dar acesta este adevărul, în sfârşit, am văzut şi eu celebrul film „Filantropica”. Da, au trebuit să treacă ceva ani până să-l vizionez şi eu, dar s-a întâmplat. Şi nu pot să nu fac:

A) Autocritica. Cum de mi-a scăpat o asemenea bijuterie cinematografică? (Nu spun perlă că se interpretează). Spre ruşinea mea, am aşteptat mult. Prea mult.

B) Oarecare caz de treaba asta. Aşa cum există politicieni care sunt obligaţi la cinste toată viaţa pe care o petrec într-o opoziţie crâncenă, aşa există şi scenarişti şi regizori care ar merita cu prisosinţă Oscarul. Şi actori, odihnească-se în pace Gheorghe Dinică!

Filantropica mi-a plăcut. Enorm! Nici nu mai ţin minte de când nu m-a mai distrat aşa de bine un film românesc. Am râs la fel, poate, la „Nea Mărin miliardar” dar eram mult mai tânăr şi dacă o vedeam pe Stela dând ochii peste cap… Nici nu trebuia mai mult să pufnesc în râs.

C) O paralelă dulce-amară între personaj şi interpret. Mircea Diaconu şi Ovidiu.  Politicianul actor, versat şi incompatibil şi nevinovatul profesor de liceu care se cacă pe demnitate pentru a avea bani pentru o gagică… Şi unul, şi altul, adică şi Mircea Diaconu şi Ovidiu, au reuşit să ne păcălească. Mamă, şi chiar îl simpatizam după ce-l auzeam gudurându-se „aniversăm zece ani de căsătorie, e femeie şi trebuie distrată, ştiţi cum e…”. Dar masca a căzut. Ovidiu, în ciuda faptului că e victimizat, tras pe sfoară, luaţi-o cum vreţi, tot are sânge de escroc în el şi trebuia numai nişte craci lungi să-i scoată transfuzia la suprafaţă.

Cât îl priveşte pe Mircea Diaconu, el nu mai are nevoie de nicio prezentare. incompatibil şi specialist în trafic de influenţă, ne-a tot dus de nas de la Revoluţie încoace, împreună cu celălalt specialist în scenarii revoluţionare, Sergiu Nicolaescu. Acum, tras pe linie moartă de partidul la care a muls (că dacă spun supt se interpretează), Mircea Diaconu spune că oricum îl doare în cur, că are un rol care face cât un mandat. Măi să fie, au ajuns actorii români să câştige cât cei de la Holly sau măcar Bolly wood. Vulpea când nu ajunge la struguri, îşi bagă piciorul că-s acri.

Dar „Filantropica” merită  atenţie. Diaconu îşi arată adevărata faţă în rol. Cea de escroc înnăscut. Dar care mai are şi conştiinţă. În film, că în viaţa reală…