Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva

Zilele trecute, mai degrabă împins de nevoi care nu erau ale mele  (am fost rugat să fac un comision pentru cineva) decât de voie am poposit într-o instituţie publică.

Firesc, primul drum l-am făcut la Secretariat. De acolo poţi obţine relaţiile necesare pentru a te descurcat într-o instituţie publică despre care ştii câte ceva, că doar nu eşti din altă ţară, mai puţin pe unde-şi are cotlonul fiecare individ pe care vrei să-l vizitezi. Şi erau vreo doi.

La secretariat o domnişoară – am aflat ulterior starea civilă şi, având în vedere ce a urmat treaba asta cu domnişoara e perfect explicabilă – s-a grăbit să mă repeadă. Şi să-mi vorbească foarte urât. Ce mă priveşte pe mine unde vrei să ajungi dumneata? Ai treabă cu cineva, te-a delegat, atunci descurcă-te!

I-am atras atenţia individei că eu unul nu sunt trăitor în instituţia respectivă şi nici n-am mai vizitat-o de ceva ani, prin urmare era firesc să nu ştiu pe unde se află anumite birouri. Şi cum la intrare nu era niciun portar şi nu mi se părea firesc să mă apuc să bat pe la uşi să aflu pe unde găsesc pe cei de care aveam nevoie am considerat că singurul loc de unde pot căpăta informaţii pertinente este afurisitul de secretariat. Aşa ar fi normal într-o ţară cu pretenţii de civilizaţie.

Atâta mi-a trebuit… Individa a făcut o criză de isterie care, mărturisesc, m-a luat pe nepregătite. Nu mă aşteptam să fiu făcut cu ou şi cu oţet într-o instituţie publică în care nu m-am prezentat la cerşit, nu eram beat, nu am vorbit necuviincios ci am formulat o întrebare firească: Unde se află biroul la care trebuia să mă prezint cu teancul de hârtii din dotare. Ce altceva poţi întreba la secretariat cât timp nu există un portar care să te îndrume?

S-a calmat pentru moment. Doar pentru a se ambala şi mai tare. I-am explicat că sunt profesor şi nu admit că mi se vorbească aşa. Mai ales de către o angajată a statului. Eu, dacă urlu la un elev aşa cum s-a urlat domnişoara la mine am toate şansele să devin vedetă de televiziune la Ştirile de la ora 5 sau pe la Badea şi Gâdea, plus să fiu dat afară din serviciu şi chiar dat în judecată. Şi e vorba despre elevii de astăzi dintre care unii au cam uitat ce înseamnă bunul simţ şi se comportă cum se comportă. Ea, ca secretară de instituţie publică nu are dreptul să urle la nimeni. Chiar dacă se prezintă cum se prezintă la ghişeu. Dacă omul cere o lămurire firească, ce ţine de competenţa secretarei, eşti obligată să i-o oferi. Era aşa greu să spună „Biroul doi pe stânga cum ieşiţi pe holul principal?”.

Se pare că da. Secretara a început să confunde locul de muncă cu spaţiul ei privat de acasă. Acolo unde nu ai voie să o deranjezi cu întrebări ce ţin de serviciul pentru care e plătită de stat. Şi şi-a permis să urle. Şi mi-a precizat că a urlat ea şi la directori de şcoală, nu la un amărât de profesor.

Ei, cu faza asta m-a enervat. Dacă şeful ei era la serviciu se alegea cu reclamaţia de rigoare. Dar cum şeful era plecat din localitate i-am promis domnişoarei că n-o să scape ieftin. Vineri am drum iar la oraş. Şi trec pe la şeful ei…

P. S. Persoana la care am ajuns mergând din uşă în uşă şi nu îndrumat de la secretariat mi-a spus că aşa e domnişoara, mai agitată şi să nu pun la suflet… Ei, uite că eu unul am cam pus la suflet. Când lucrezi în instituţii publice şi ţi se vorbeşte frumos, ţi se cer relaţii pe care eşti obligată să le dai nu ai voie să fii agitată. Chiar nu ai

 

O părere la “Ţara în care secretarele au impresia că reprezintă ceva”

  1. Se pare că toate secretarele sunt făcute pe același calapod, al nesimțirii , îngâmfării și prostiei.Eu am o mare problema și cu secretarele de la facultate, care se comportă destul de urât cu studenții.Probabil îi confundă cu proprii copiii. Iar poziția lor și-o confundă cel puțin cu cea a decanului, altfel nu îmi explic importanța pe care si-o dau aceste insignifiante creaturi. 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *