Un poliţist mai tare decât toate bancurile cu miliţieni

Unul dintre avantajele certe de a avea în cercul de cunoştinţe un număr apreciabil de oameni în uniformă este acela de a conştientiza că nu toate bancurile cu poliţişti sunt inspirate din cazuri reale şi că de multe ori realitatea bate imaginaţia.

În rândurile care urmează e vorba despre un individ în uniformă. Proaspăt angajat care, la nici trei săptămâni după ce fusese încadrat oficial, era să zboare din sistem. Asta pentru că s-a gândit să reclame neregulile din poliţie. O să spuneţi că nu e nimic în neregulă, că uite, Marian Godină a ajuns un fel de erou naţional, numai bun să se ia de mână cu Chuck Norris după ce s-a apucat să scoată la iveală neregulile din rândul oamenilor legii.

Da, de acord. Numai că e vorba de întâmplare care bate toate bancurile cu poliţişti.

Individul în cauză, împreună cu şeful de post pe mâna căruia fusese repartizat, au oprit şoferul unui camion cu lemne. Care – nimic surprinzător – nu avea niciun act prin care să demonstreze că era vorba de un transport legal. Dar la vremea respectivă asta nu era o nenorocire din punctul de vedere al poliţistului. Ba dimpotrivă. Omul a dat ce a dat şi a plecat mai departe. O fi existând ea o lege, dar mai există şi oameni ai legii, aşa că legea poate să mai aştepte, eventual până când apare un Marian Godină.

Însă „afacerea” nu s-a terminat aici. Proaspătul poliţist a reclamat situaţia mai departe. La şefi. Ce anume a reclamat? Aici intervine partea antologică.

Erau timpurile când la putere era marca. Marca germană. Şeful de post a primit vreo 50 de mărci în timp ce debutantul a primit mai puţin de jumătate. Şi proaspătul angajat în poliţie a fost aşa de afectat de această discriminare că l-a dat în gât pe şef, precizând că el şi-a tras partea leului în timp ce lui i s-au repartizat niscaiva firmituri din afacerea cu camionul. Nu era vorba despre un autodenunţ ci despre o ofuscare. Cum să primească şeful atâta şi eu nici măcar jumătate? Trebuia să facem parte egală din ce s-a îndurat să dea ăla.

Cum se proceda la vremea respectivă, genul acesta de reclamaţii era repede procesat şi individul a fost cât pe ce să rămână pe drumuri mai înainte să primească primul salariu de apărător al legii. Numai intervenţia unui personaj aflat pe cai mari la data respectivă a făcut ca sergentului major poliţai să i se mai de o şansă.  Habar n-am ce s-o fi ales de el până la urmă dar bănuiesc că a învăţat lecţia deoarece acum câţiva ani încă mai activa în uniforma statului. De unde se poate trage concluzia că şi poliţiştii sunt capabili să înveţe atunci când e neapărată nevoie.

2 thoughts on “Un poliţist mai tare decât toate bancurile cu miliţieni”

  1. Dom prooofeeeeeeeeeeeesor!!!!!!!!!!!! Vrem faze cu profesori, nu cu poliţai. De ăia se ocupă Godină. Vrem şi faze cu domni proesori.
    P. S. Asta cu poliţistul e tare de tot, dar vreau şi cu profesori. hai, că aţi promis…

    1. Nitica rabdare, stimabile, vorba lu’ Conu Zaharia Trahanache. Sunt ceva mai ocupat in ultima vreme si nu neg ca posturile astea sunt programate. Tot de ceva vreme. Dupa ce termin aventurile politailor (si militienilor) o sa trec pe profesori 🙂 Cum spuneam, multumesc de sugestie si pentru faptul ca treceti pe aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *