UN SISTEM FOARTE (UP)(A)DAPTABIL

Ei, cam s-a încheiat cu vânzoleala de după bac. Care bac, se ştie, a fost picat cu brio de cine a vrut şi mai ales cine nu a vrut. Da, e vorba despre sistemul (ăsta) de învăţământ.

Pe vremea când am făcut liceul (să spunem că am făcut liceul, deşi cu oamenii de acolo, la niscaiva materii, recte biologia, pot spune că mai degrabă am trecut pe la liceu), nu conta, chiar nu conta nota de la bac. Pentru admiterea la facultate, pentru ce altceva credeaţi?

Că aveai şase, obţinut in zece la limba sport şi restul notelor de cinci pe linie, că aveai zece curat (inclusiv la limba sport), nu conta. Şansele de admitere în facultate erau, practic, egale. Examenul făcea diferenţa, nu nota la bac. Şi, pe atunci, toată lumea lua bacul, chiar dacă majoritatea cu şase şi un pic, chiar foarte un pic.

Dar o minte creaţă introduce admiterea la facultate pe bază de dosar. Şi, implicit, pe baza notei de la bac. Şi ce să vezi? Dintr-o dată, notele la bac au crescut ca realizările guvernului în scripte. Loaze care nu treceau pe la liceu decât atunci când îşi aduceau aminte că au teze, au luat note aşa de mari că până şi mamele lor s-au mirat.

Ilustrativ mi se pare cazul Liceului Eminescu (Colegiu) care, acum vreo zece ani şi mai bine a dat lovitura. Dintre cei vreo două sute patruzeci de elevi înscrişi la bac, nu mai puţin de două sute au făcut rost de medii între nouă şi zece. Ce talanga lui Gauss, ce rezultate anterioare la clasă? Sistemul s-a adaptat peste noapte şi, dacă trebuie notă mare la bac, se obţine. Şi procentul de isteţi cu bac, se înţelege.

Pe urmă, bomba. Sau boamba. Camere de vizionat loaze la bac şi procentul s-a dus dracului. Despre note, ce să mai vorbim? Sunt aşa de mici că unii dintre bacalaureaţi nici măcar nu ştiau că există.

Dar, nici o grijă. Sistemul se adaptează. O altă minte luminată  (sau mai multe, că e nevoie de glagorie, nu glumă, pentru a socate asemenea dume) s-a gândit că ar fi bine să se intre la facultate şi fără bac. Că ce mare chestie, bacul, acolo? Vorba lui Vanghelie, că de  ce să se limiteze dreptul la studii superioare unor persoane de nişte amănunte lipsite de importanţă de genul că nu ştie să scrie şi să citeşte. Dacă găsim puterea de a trece peste aceste amănunte, faza cu lipsa bacului la admitere mi se pare de-a dreptul minoră.

Sistemul s-a adaptat. Sau se străduieşte din răsputeri s-o facă. Dar dacăva reuşi – şi nu văd de ce să nu o facă – cu puterea mea de clarviziune   pot face o prezicere; având în vedere numărul mare de indivizi care leagă şcoala de gard după ce termină clasa a opta sau, în cel mai bun caz, după ce-şi încearcă puterile cu vreun an de liceu, nişte genii (nici nu mai trebuie să se gândească, le dau ideea pe gratis) or să ceară ca nici liceul să nu mai fie obligatoriu pentru a intra la facultate. Că or să ajungă opt clase sau poate numai patru. Având în vedere ce anume s-a ales de învăţământul liceal, nici n-ar fi o idee aşa proastă. Zilele viitoare poate voi vorbi despre elevi care au strălucit în gimnaziu şi au feştelit-o la liceu. De ce? În mare parte, din cauza sistemului adaptabil…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *