Ziua Z: Apocalipsa – filmul vs Războiul Z – cartea

Zilele trecute am fost pe la film. 3D. Nu că m-aş da în vânt după imaginile tridimensionale, deşi trebuie să recunosc, sunt superbe, dar am eu, aşa, o reţinere privitoare la treaba asta cu 3D. Dar dacă filmul era „Ziua Z: Apocalipsa”, nu neapărat cu Brad Pitt (putea fi oricine) mai ales că au trecut zilele când orice film cu Pitt aducea mii de fane în cinematografe. Una, două, se şi găsea câte o zmuncită care să perturbe vizionarea urlând „Brad Pitt! Brad Pitt” (cu alea care se lipeau cu fundul de ecran nu era chiar aşa de rău. Din spatele ecranului puteai să… Ia şi tu, Ia şi tu…).

Dar să revin la zombalăi. În primul rând, şi asta nu pentru că am pretenţia că sunt greu de cap, nu pricep care este legătura între filmul lui Marc Foster şi cartea lui Max Brooks. Pentru că scrie pe ecran şi în publicitatea făcută că lungmetrajul se bazează pe cartea fiului lui Mel Brooks. Pe romanul omonim. Putea să scrie „După o carte de Max Brooks. Mult după o carte de Max Brooks. Foarte mult după o idee de Max Brooks”. Pentru că nu are nicio legătură cartea cu filmul. În afară de nume, referirea la carte, atât de preţuită de cei care s-au implicat în promovare, Şi vreo câteva scene terifiante cu atacul zombilor. Dar altceva nimic.

Sunt unul dintre cei care a citit cartea şi, după aşa o lectură, am vrut şi o a doua părere, aşa că am mers şi la film, cum spuneam mai devreme. Cartea e mai degrabă un amalgam de povestiri despre cum a scăpat lumea de zombie. Cu victorii şi eşecuri (sau eşece, cum ar spune Băseasca cu SIDA), cu drame colective sau personale. Incidente globale, naţionale sau izolate. Eroi şi antieroi. Tot tacâmul. Mai puţin ce este molima, de unde a apărut şi cum n-o să mai apară. Şi am citit-o cu sufletul la gură nu pentru că e foarte, foarte, ci mă aşteptam şi la ceva molimă cu zombi în România. Eu personal dau de ei în fiecare seară. Ies dintr-o instituţie culturală numită crâşmă, sunt verzi, scot sunete dezarticulate, au mers ciudat şi sar la gât. Plus că borâsc pe garduri. Dar nu, Max Brooks n-a auzit de România. Urât din partea lui. Dar, una peste alta cartea place.

Să revin la film. Cam nasol să vezi un zombalău borâtor sărind din ecran, gata să treacă la acţiune. De câteva ori chiar am avut impresia. Dar asta din cauza ochelarilor. Terifiantă piramida zombilor. Şi atacul în val. Chiar că îngrozitoare efectele.

Dar… cam atât. Multişor din film se petrece noaptea, ceea ce e cam de rahat în folosirea ochelarilor. Ori poate ochii mei sunt de vină. Mai e şi povestea dezlânată. Piste şi idei care nu duc nicăieri. Chiar nicăieri. Doctoraşul în care mi-am pus speranţa (nu doar Brad Pitt şi restul lumii) moare ca dobitorul, împuşcându-se în Coreea. A trăit (sau jucat în film mai exact) cât să dea o idee. Care e exploatată la timpul potrivit. Adică şi-a făcut treaba pentru care a fost plătit / distribuit. Apoi merge Brad Pitt în Israel unde are loc partea cea mai terifiantă a filmului. Pe urmă ar trebui să plece prin India dar nu mai apucă şi se încurcă cu o tipă despre care mult timp am crezut că e un băietan din armata israeliană. Dar ia un avion aterizat din Belarus şi pleacă în Ţara Galilor. Unde ajunge după ce detonează o grenadă şi… Şi intră într-un laborator al OMS unde iar dă de zombalăi. Dar îşi face o injecţie cu ceva tifos sau mai ştie el ce (că nouă, ălora care ne binoclam din spatele ochelarilor nu ne-a spus nimeni). Şi zombalăii nu mai au chef de el. Şi populaţia lumii este vaccinată cu meningită. Şi el pleacă în Nova Scoţia unde se vede cu familia. Şi gata.

Aiuritor în toate dimensiunile filmul. Chiar naşpa. De unde se trage concluzia.

CARTEA BATE FILMUL

Chiar dacă e film cu Brad Pitt.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *